Gânduri de peste an

Tare mi-ar plăcea să subscriu celor care au afişat un bilanţ încurajator la sfârşitul anului pe care tocmai l-am încheiat! Numai că el nu e de natură a ne da mari speranţe, mai cu seamă dacă luăm în calcul startul într-un nou exerciţiu financiar de pe o poziţie destul de şubredă.

Dar să fim optimişti! Câtă vreme mai avem un pământ pe care călcăm – cât vom mai avea braţe şi minţi sănătoase, motivaţia şi, mai cu seamă, plăcerea de a munci pentru un trai decent, dorinţa de a oferi urmaşilor mai mult chiar decât la rându-ne am primit va fi bine.

În anul ce a trecut mai toţi ne-am străduit „să punem carul pe roţi“ şi, cu boii înaintea lui, să-l ducem la liman. Unii au reuşit mai mult, alţii s-au străduit, dar nu prea le-a ieşit, iar cei mai mulţi au rămas doar cu speranţa în vremurile ce vor veni. La anul sau cine ştie câţi vor trebui să treacă până şi-or împlini visurile.

În prag de an nou obişnuim să ne urăm de bine pentru vremurile ce vin şi să uităm de relele de care n-am scăpat în cele ce-au trecut. N-ar fi rău dacă ne-am aduce aminte de ceea ce n-am terminat, de banii ce-ar trebui s-ajungă-n economie şi nu altundeva, de-atâtea lucruri ce-ar trebui duse la capăt. Pentru că este mai important să finalizăm ce-am început decât rezultatul în sine.

Şi dacă tot vorbim adesea de agricultură ca de ceea ce a mai rămas viabil în economie, atunci ea trebuie să beneficieze acum, poate mai mult ca oricând, de susţinere financiară şi s-o lipsim de birocraţie şi regulamente aplicate abuziv şi de cei rupţi de realităţile pământeşti. Poate n-ar fi rău să împrumutăm şi să implementăm modele care să conducă la o agricultură performantă, multifuncţională şi la menţinerea competitivităţii. Orice leu investit eficient în agricultură poate fi un pas înainte pentru dezvoltarea economiei ţării. Nu cred că e greu de înţeles acest lucru; trebuie doar să vrem să fim măcar ceea ce-am fost.

E timpul să ne unim forţele, interesele şi să aşezăm agricultura acolo unde îi este locul. Şi să nu uităm că acela ce are de vânzare din cele ce trebuie să punem zilnic, de cel puţin trei ori pe masă va fi întotdeauna mai presus decât cei care vor trebui să le cumpere. Străinii au priceput mai repede asta. Noi încă aşteptăm să ne tragă alţii carul.

Ei bine, dragi cititori, noaptea numărătorii inverse a trecut. Au trecut, măcar pentru un moment şi grijile noastre, petrecând alături de cei dragi şi urându-ne „La mulţi ani!“.

Mi-ar fi plăcut totuşi ca Moşii noştri tradiţionali să fi fost aşa cum îi ştiam în copilărie. Aproape de acea parte a sufletului care mai crede în minuni. Mi-ar fi plăcut ca urechile magice ale Moşului să fi auzit cât de „cuminţi“ am fost şi să ne răsplătească pentru asta cu ceva cadouri pe măsura sincerităţii şi loialităţii faţă de noi şi semenii noştri.

Începe un nou an. Încerc să cred că vom fi suficient de înţelepţi să valorificăm atâta frumuseţe şi bogăţie materială şi spirituală cu care am fost hărăziţi. Şi s-o păstrăm cu sfinţenie, aşa cum au făcut moşii şi strămoşii noştri. De vândut nu e greu. Mai greu e să pui la loc ce-ai pierdut. Să luăm aminte!

Ion Banu