La mulţi ani, România!
De-acum, când scriu aceste rânduri, mai sunt câteva zile până la 1 Decembrie, Ziua Naţională a României. Mărturisesc că mi-aş dori să ies în stradă pentru a marca evenimentul ca altădată. Mă tem însă că voi avea iarăşi parte de atmosfera ostilă specifică ultimilor ani: scandal, cuvinte grele, îmbulzeală şi, pe deasupra, rostiri de vorbe goale savurate doar de ageamii.
Aş putea spune că fac parte dintre cei, poate nu mulţi, pentru care încă mai contează valorile etice, oameni de ţinută morală alături de care aş vrea să sărbătoresc această zi. Dar unde să mă duc?
Aş vrea să mă alătur agricultorilor pentru a sărbători alături de ei, dar nici aceştia nu mai sunt uniţi, fiecare e mai asociat decât vecinul lui şi mai bun de preşedinte decât cel ales cu o zi înainte. Şi uite aşa, chiar şi interesele lor majore rămân pe dinafară.
Dezbinarea este atât de evidentă încât unitatea naţională a devenit un termen desuet. Politicienii se ceartă pe bogăţie şi pe ce a mai rămas de împărţit, iar poporul s-a învrăjbit de la sărăcie şi grija pentru traiul de-a doua zi.
Agricultura e considerată de unii gaura neagră a economiei, poate şi datorită grosolanelor evaziuni fiscale, iar decidenţii ignoră voit această ramură şi fenomenul în sine la nivel naţional.
Liberalizarea vânzării pământului s-ar putea să lase milioane de agricultori fără obiectul muncii şi un buget al naţiunii tot mai sărac.
Strategiile au rămas doar pe hârtie, perspectiva sperie mai mult decât prezentul, aproape că nimic bun nu se mai întâmplă în acest sector.
Problemele agricultorilor sunt prea importante ca să le trecem cu vederea. Îmi spun mereu că cineva trebuie să înceapă să caute soluţii de revenire pe un făgaş normal. Şi cine ar putea-o face mai bine decât ei înşişi?!
Şi daca nu ei, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când? Ziua Naţională ar fi, poate, încă un bun prilej de meditaţie.
Aniversarea împlinirii idealului naţional şi rememorarea semnificaţiilor zilei de 1 decembrie 1918 ar trebui să constituie imboldul pentru depăşirea dificultăţilor prin care trecem, fundamentul acţiunilor atât de necesare pentru ca ţara să fie aşa cum merită: mândră ca o naţiune care, în sfârşit, şi-a regăsit drumul spre democraţie şi prosperitate.
Să apreciem munca, de care guvernanţi de ocazie au făcut să ne fie ruşine, să oferim şansa de a clădi mereu, trainic şi eficient aici, acasă.
Să facem ca şi preţul muncii la români să ofere siguranţă pentru a nu mai tânji după tărâmurile de aiurea pentru o bucată de pâine.
Să punem temelii zdravene pentru o economie puternică şi sănătoasă, cu strategii pe termen lung, folosind resursele cu care natura ne-a hărăzit. Şi să ne spunem La mulţi ani de zile mari ca cea pe care urmează s-o petrecem. Sau pe care deja am petrecut-o. Cer prea mult?
Ion BANU
