Romania
Poveste de vacanţă

În plină vară, după aproape un an de muncă, specifică unei anumite categorii de pământeni, de bună seamă, cine nu se gândeşte la un „strop“ de linişte şi la măcar câteva zile de odihnă?!

Fără îndoială, înaintea planificării mult aşteptatei vacanţe, te întrebi unde poţi găsi locul în care să te poţi „rupe“ efectiv de cotidian. Mulţi le descoperă, te miri prin ce zone ale lumii în care văd paradisul, alţii, pe-aici pe undeva, la mare sau la munte prin nu ştiu ce hoteluri somptuoase de unde se întorc parcă mai obosiţi decât la plecare. Asta pentru că se ignoră ce are ţara asta mai frumos, curat şi odihnitor. Mă întreb, câţi o cunosc cu adevărat?

Călătoriile mele prin locuri mai puţin umblate din ţinuturile obârşiei noastre, unde nici în campaniile electorale nu prea se ajunge, aşadar ignorate de cei mai mulţi, m-au adus de multe ori în contact cu oameni simpli, dar de o inteligenţă nativă de invidiat. În aparenta lor simplitate judecau mai sănătos, mai practic şi cu un simţ patriotic demn doar de înaintaşii noştri care s-au jertfit pentru aceste meleaguri, pe care nu mi-a fost dat să-l mai constat la vreun ins din „capul trebii“ al zilelor noastre.

În nestatornicia mea şi din dorinţa şi curiozitatea de a cunoaşte noi locuri şi oameni, am apucat-o cu ceva vreme în urmă pe un drum de munte nu prea umblat care ducea, din ceea ce aflasem de la câţiva moţi, spre un sat din inima apusenilor. Greu de urcat pe o asemenea cărare cu un mijloc de transport motorizat. Aşa că, de pe la jumătatea drumului a trebuit s-o luăm... la picior.

După vreo trei ore, timp în care parcursesem vreo 9-10 km printre păşuni şi păduri seculare, am văzut primele case. Ne-am aşezat pe iarba crudă să ne tragem sufletul, cum se spune, bucuroşi că, în fine, au apărut primele semne de viaţă umană. Câteva case răsfirate pe un versant sud-vestic şi vreo 15-20 de ani­male care păşteau printre ele. Încercam să descoperim ceva legături cu lumea din aval. N-am zărit niciun stâlp de care să fie agăţate fire sau cabluri electrice. „E clar, omenii ăştia n-au curent, aşa că nici prea bună legătură cu lumea“ – ne-am zis eu şi tovarăşul meu de drum ce m-a însoţit până la poalele muntelui la volanul unui autoturism, iar aici, cu un toiag în mână şi aparatul de fotografiat pe umăr.

Ne apropiem de prima casă, trecem şi de a doua, abia la a treia am zărit un cap parcă furişat de după colţul unei şure. Îi dăm bineţe şi-ncepe să se arate puţin câte puţin. O femeie trecută de prima tinereţe îndrăzneşte până la urmă să se apropie. O faţă roşcovană, un trup zdravăn îmbrăcat în straie... o combinaţie între cele tradiţionale şi cele de lucru în gospodărie. După ce am stârnit-o la vorbă printr-un dialog măsurat pe viaţa din acele locuri, cu o voce blândă a început să ne povestească despre cele câteva familii din comunitatea asta parcă ruptă dintr-o lume ireală.

„Am mai rămas vreo 12 familii. Ne-am obişnuit aici. Nu e simplu, dar e sănătos şi suntem liniştiţi. Iarna e mai greu că trebuie să ne-aducem cele de trebuinţă pentru câteva luni. Oamenii noştri merg de cu toamnă în sat (circa 17 km pe jos – nn) şi-aduc merinde: făină de porumb, de grâu, zahăr, ulei şi ce se poate pentru a face lumină – gaz, baterii că de, mai avem şi câte-un radio. În rest, avem animale, păsări. Copiii merg în sat la şcoală, primăria le-a făcut internat. Vin în vacanţă. Unii. Alţii, după ce face opt clase se duc mai departe şi nu se mai întorc. Cei care rămân îşi fac loc bun aici. Uite-acolo un magazin, deasupra o casă de oaspeţi. Are lumină de la un generator. E frumos aici, de-am avea drum şi lumină cred că mulţi ne-ar trece pragul. E un loc bun pentru odihnă mai ales pentru ăi de vin de prin oraşe“.

Noi le-am trecut pragul. Nu-i drum, nici lumină electrică şi nici semnal pentru „mobile“, dar e linişte desăvârşită şi un  aer de simţi că-ţi pătrunde până-n ultima alveolă pulmonară, revărsat din pădurile care stăteau parcă să cadă pe locurile în care ne aflam.

Încercaţi şi dumneavoastră, stimaţi cititori, această experienţă, măcar pentru câteva zile din vacanţă. Vă asigur, nu este doar o poveste de vacanţă.

Ion Banu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2013

Alte articole:

Strategie... pe hârtie

LA MILA DOMNULUI?

Lanţul fără... zale

Ce vor fermierii, ce spun autorităţile

Braconajul banilor europeni

Afaceri care înnobilează

Întrebări fără răspuns

Manipulare prin... comunicare

Camerele Agricole, mai mult o himeră decât realitate

„Nu poţi multiplica bogăţia divizând-o“

Profesionalism versus politicianism

„Spiritul legii e OK, litera... vai de capul ei“

CONCORDIE CU FLORI ŞI SPINI

Mult stimate şi iubite...

ALT AN, ALTE... BUCURII?!

GÂND FRUMOS ÎN PRAG DE AN

AŞA-I CÂND... TREBUIE!

N-a fost să fie

Nostalgii de toamnă

ÎNCĂTUŞAŢI… FĂRĂ CĂTUŞE