Politica sapei de lemn

Agricultura a fost și este poate cea mai importantă ramură din economia românească, dar când vine vorba să i se acorde atenție, decidenții nu au o viziune clară, concretă privind sustenabilitatea ei. S-a întâmplat asta de-a lungul celor peste 3 decenii postdecembriste și, cu mici excepții, deciziile politice au fost luate... pe genunchi, fără strategii, analize aprofundate și consultări cu cei aflați la „firul ierbii”.

Fermierii au nevoie de un reper, de obiective clare pe care să le poată îndeplini. Dar nimeni nu-i ajută fiindcă toți decidenții „înfulecă“ din astăzi, fără să le pese de mâine. Uneori fermierii au fost amăgiți cu vreo reducere de taxe, cu niscaiva facilități pentru ca mai apoi să fie împovărați cu noi și noi obligații care de care mai fanteziste, cum ar fi aia cu înmatriculatul plugurilor și a altor utilaje agricole.

Deși la nivel european există încă din 1962 o politică agricolă comună (PAC) care ar trebui să asigure o stabilitate și o previziune, modul cum guvernanții noștri au negociat anumite subvenții, sau au elaborat procedurile de implementare la nivel național, au dus mai degrabă la adâncirea prăpastiei între europenii cu tradiție și noii veniți. Cu toate acestea fermierii se încăpățânează să supraviețuiască și să contribuie semnificativ la PIB-ul României, chiar și în anii cei mai grei.

Din calculele făcute de experți s-a constatat că am putea asigura de pe terenul agricol al țării hrană pentru vreo 80 de milioane de oameni. Tot experții au constatat că venitul fermierilor este cu vreo 40% mai mic decât venitul din activități neagricole. Așadar, mă întreb și întreb: ce este de făcut? Încotro se îndreaptă agricultura? Crede cineva că îngroșând rândurile șomerilor cu fermieri țara asta se va dezvolta?

Imaginați-vă ce ar însemna ca procentul de 25% din bugetul național să fie destinat agriculturii și spațiului rural, așa cum se întâmplă la nivel european, iar investițiile să se bazeze pe planuri multianuale de 5-7 ani. Unde credeți că ar ajunge agricultura României?

Agricultorii au fost întotdeauna cei mai buni platnici așa că, orice efort financiar și oricât de mare ar fi, n-ar face decât să dezvolte sectorul să producă mai mult – chiar dacă nu pentru 80 de milioane de oameni – de calitate, și în consecință la prețuri accesibile pentru consumatori, generând și venituri substanțiale la buget.

Acesta ar fi scenariul optimist și firesc, numai că actuala clasă politică înnoită după ultimele alegeri a ales calea cea mai comodă: impozitarea și supraimpozitarea tocmai a celor care primează în a-și achita obligațiile. Se vede treaba că impozitul pe *sapa de lemn* în agricultură este în viziunea decidenților calea cea bună pentru a rezolva problemele financiare ale țării.

Teofilia BANU