Un nou început de an, noi speranțe, dar și îngrijorări față de ce va fi să fie. Informațiile, zvonurile ajunse în mediul online ori din colț de stradă par de-a dreptul apocaliptice: crize de tot felul, război, încălzire globală, secetă...

Dintre toate acestea, ce-i drept, pe noi, tinerii, ne sperie efectiv ideea „zăngănitului de arme“ despre care aud tot mai des și mult vorbindu-se în ultima vreme, care naște, firesc, întrebarea: va fi pace sau război?

Existența conflictului de la răsărit

A mai trecut un an. Un Nou An ne așteaptă. Cum va fi? La fel ca în ultimii doi ani, nimeni nu poate da un răspuns cert. Nimic nu mai este previzibil. Totul e volatil, incert, nesigur. Lumea pare a fi cuprinsă de haos. Cu aceste gânduri pășeam pe strada unei localități de provincie de Ziua Națională. La un moment dat, văd un bătrân îmbrăcat în port popular, sprijinit de un toiag. Îl recunosc cu greu pe nea Ionel, un veteran de război care bate în suta de ani. Îl știu de când eram copil… Pe

Nu o dată am auzit de occidentali, și nu numai, fermecați pur și simplu de plaiurile noastre mioritice. „Iubesc arhaismul de la voi, din satele voastre“, îmi spunea la un moment dat un britanic rătăcit pe străzile Brașovului și pe care m-am oferit să-l îndrum. Dar, cel puțin în ultimii zece ani, au început să se întâmple lucruri… Partea bună e că, tot mai muți orășeni – și vorbim aici de un număr de ordinul sutelor de mii – au ales să se mute la sat. Sătui de viața de oraș, au făcut un pas

Copil fiind, pe la vreo 7-8 ani, îmi făcea mare plăcere să agit patrupedele canine ale vecinilor, trecând în fugă cu bățul prin gardul acestora. Se isca o hărmălaie pe uliță încât greu se mai puteau înțelege oamenii între ei.

„Măi, băiețaș – mi se adresă la un moment dat un vecin –, dacă scapă un dulău agitat din vreo ogradă va fi vai de fundul tău, nu ți-e frică?“

„Nu – i-am răspuns eu voinicește.“ N-au trecut prea multe secunde după răspunsul meu… bărbătesc că m-a și înșfăcat un cățelandru