Regulile sunt făcute de oameni, pentru oameni. Nici că s-ar putea conduce o mulțime fără a o determina să urmeze cărarea dinainte stabilită care să-i asigure sosirea la capătul ei.

Comunitățile, mai mici sau mai mari, s-au organizat în timp după propriile obiceiuri și interese, devenite reguli în timp, pe care le-a respectat cu sfințenie cât le-a fost dat să trăiască în interiorul lor. Nici măcar năvălitorii care le-au călcat bătăturile de-a lungul timpului n-au reușit să le schimbe regulile

„Câte bordeie, tot atâtea obiceie“ – spune un vechi proverb românesc, numai că ale românilor sunt frecvent interferate de tot felul de... recomandări, decizii, regulamente europene, prea ușor adoptate și implementate de autorități. Sunt ignorate limba, tradițiile, obiceiurile locale care au înrădăcinat românul pe aceste meleaguri de-a lungul vremurilor.

Degeaba se fac propuneri, promisiuni, ideile românilor, ancorate în realitățile vieții specifice acestor meleaguri, rămân în exclusivitate „la

Niciun român de bună credinţă, tradiţionalist şi cu dragoste de baştină nu se aştepta ca, după o treime de veac de la momentul în care începea să viseze la o viaţă liberă, neîncorsetată de reguli, să aibă parte de atâtea dictate care fac mai degrabă… să nu se facă. Adică, un libertinism legalizat care a pus ţara la mezat înainte să vină cumpărătorii, mici şi mari afacerişti de oriunde, care mai de care să înşface câte ceva din marea bucată a unui popor truditor de-o veşnicie. Pe deasupra, ţara

Greu se pun cap la cap prioritățile neamului, mai cu seamă în contextul crizei financiar-bugetare, al migrării forței de muncă, al investitorilor de oriunde care alimentează mai degrabă bugete străine, al finanțatorilor ce diriguiesc tot ce mișcă prin ogrăzile noastre. Despre surse și mijloace prin care ne-am putea măcar acoperi costurile de funcționare nici nu mai poate fi vorba câtă vreme nu ne mai aparțin. Și, dacă ne-o fi mai rămas ceva, mai gata să rămânem și fără ele în schimbul a ceva