NOAPTEA MINȚILOR
Se petrec multe lucruri în viața unui om al căror sens încearcă să-l înțeleagă, uneori cu mari eforturi, iar, când nu reușește, dă vina pe ghinion, dușmani sau Divinitate. De-i vreun pământean bănuit de vreun rău pricinuit, ferească-l Sfântu... dacă nu există cumpătare și rațiune.
Dar ce te faci atunci când pricinuitorii răului, de multe ori colectiv, sunt mai-marii neamului?!
Ei bine, recent mi-a fost dat să intru în posesia unor informații care, nu mai încape îndoială, seamănă a trădare
CRIZA DE MÂINE
Treceam pe drum și m-a oprit, motivând vrerea sa de a afla amănunte despre… sărăcia, zicea, ce va să vină. Era o femeie pe la vreo șaptezeci și cinci de ani dintr-un sat prahovean care, aveam să realizez, părea parcă împăcată cu gândul la un trai precar „ca în vremea anilor '50“.
Cu tactul specific bătrânilor înțelepți m-a angajat într-o discuție care, recunosc, nu mi-a displăcut.
Nu prea ești după-aici, așa-i? M-a întrebat direct. Așa este – îi răspund. Apoi – continuă bătrânica – trebuie să
SAREA DE PE RANĂ
„Am crezut întotdeauna în oameni, în corectitudine, loialitate, fraternitate, toate la un loc dătătoare de liniște şi pace. Cred şi-acum şi poate toată viaţa. Pentru că aşa sunt: conciliant, răbdător în relaţiile cu semenii. Tac când ei se răzvrătesc, vorbesc când liniştea se-aşterne. Şi nu judec, spun doar că este bine să ne deschidem sufletul şi să zâmbim cu toată ființa, aşteptând cu încredere şi curaj momentele ce vor să vină. Şi, de ne descreţim frunţile, soarele va răsări la fel de
Viața pe muchie de… kilowatt
De la o vreme știrile despre ce este și ce va fi să fie curg râu, comentatorii dau din casele mari, iar guvernanții se dau de ceasul morții încercând să-și apere fotoliile calde aducătoare de un plus la CV, ori de poziții care să poată ține lumea la picioare. O lume docilă ce se tot lasă târâtă în noroi de ageamii de-aici și de oriunde, scurși printre noi cu doi bani în buzunare, cu minte uneori prea ascuțită, ori cu ea tocită de prostie. O Românie ce încă stă la foc mic așteptând parcă marea
Mai multe articole …
Pagina 16 din 77