În loc de „La Mulți Ani!“
A mai trecut un an. Un Nou An ne așteaptă. Cum va fi? La fel ca în ultimii doi ani, nimeni nu poate da un răspuns cert. Nimic nu mai este previzibil. Totul e volatil, incert, nesigur. Lumea pare a fi cuprinsă de haos. Cu aceste gânduri pășeam pe strada unei localități de provincie de Ziua Națională. La un moment dat, văd un bătrân îmbrăcat în port popular, sprijinit de un toiag. Îl recunosc cu greu pe nea Ionel, un veteran de război care bate în suta de ani. Îl știu de când eram copil… Pe atunci era un om matur care părea, dar și era în stare de orice. Participase în tinerețe, ca soldat, la al Doilea Război Mondial. Și pentru asta îl admiram. În secret… Mă recunoaște… Mă apropii de el, îl salut, mă prinde de mână prietenește și începe să vorbească cu un glas domol…: „Măi băiete, tu lucrezi la ziar. Spune-mi, ce se întâmplă? Mă uit prin gospodăriile oamenilor. Sărăcia sporește de la an la an pentru bieții de ei. Nu tu orătănii în bătătură, nu tu mâncare cum era înainte, nu tu nimic…“ Mă uit la el și dau din umeri, minunat și eu de neputința mea de moment de a-i da un răspuns…
„Îți spun io ce se-ntâmplă“, continuă nea Ionel într-un fel de șoaptă. „Mă știi tu pe mine… Nu am fost niciodată un religios, cum se spune. Dar acum, la vărsta asta, nu știu de ce, îmi tot vin în minte pasaje din Biblia din care îmi citea mama când eram plod. Și așa îți zic… Chiar dacă afară e întuneric, foamete, sărăcie și toate grozăviile pământului, toate astea fac ca în sufletul oamenilor să fie mai multă lumină. Când omul nu mai poate, se retrage înăuntrul lui. Și io am făcut asta, fără să vreau. Ce vreau să spun e că, dacă afară nu-i a bună, ’năuntru e pace. Ce se întâmplă acum cu oamenii e o alegere interioară, îți spun, băiete… Dorințele noastre prea mari, lăcomia noastră au făcut ca necuratul să-și facă casă în oameni. Să acopere lumina Lui Dumnezeu… D-asta ne simțim pierduți.“
Mă uit la nea Ionel și nu-mi vine să cred cu ce profunzime vede totul… „Acum avem de ales“, continuă bătrânul. „Dacă în timpul răzbelului la care am fost dracii se luptau cu îngerii la lumina zilei, în zilele astea, fiule, totul e ascuns. Am observat în mine. Uneori, simt o lumină binecuvântată care repede e alungată de amintirile tristeților și regretelor vieții. Dar nu trebuie să fie așa. Îți spun, cu mâna pe inimă, că totul a fost bine cu mine. Oricâte nenorociri aș fi avut, a fost bine. Pentru că am învățat din propriile greșeli și acum, în ultimele mele zile, probabil, m-am întors cu fața la Creator și am văzut adevărul Adevărat.“ Mirat de evlavia lui nea Ionel, îndrăznesc să-l întreb: „Și care e acesta?“ „Acest adevăr, măi băiete, nu ți-l poate zice nimeni. Nimeni nu ți-l poate arăta. Pentru că zace în tine. Și, când îl vei simți, vei vedea că sfârșitul lumii e acum. Nu, nu te speria, nu se sfârșește Pământul. Vorbesc de sfârșitul unei lumi care a fost până acum în fiecare din noi. O lume a lăcomiei nestăvilite, a mândriei, a exceselor. Asta se va termina, lucrurile se vor schimba. Eu nu mai apuc vremurile astea, dar mulți le vor prinde…“ Și așa, odată cu ultimele cuvinte spuse pe un ton uniform, nea Ionel îmi face cu mâna, se întoarce și pleacă agale, pe uliță în jos… Rămân fără cuvinte… Îmi plec capul și știu… Știu că bătrânul are dreptate… Că ce va fi depinde strict de fiecare din noi…
La Mulți Ani!
Ion BOGDAN
