Romania

Rețetă - Cheesecake cu caise

Rețetă - Cheesecake cu caise

Recompensa unei zile de vară ar putea fi un desert ușor, fin, răcoros, servit în tihnă la umbra unei terase generoase. Pentru astfel de momente am ales o rețetă fără coacere, delicioasă, care merită efortul.

  • Nr. de porții – 10
  • Timp de preparare – 40 min.

Ingrediente: Blat: 400 g de biscuiți simpli sau digestivi și 150 g de unt topit. Cremă: 600 g cremă de brânză (Mascarpone), 500 ml de smântână lichidă pentru frișcă, 150 g de zahăr pudră cu aromă de vanilie, 100 ml de apă rece, 100 ml de lapte fierbinte, 20 g de gelatină. Jeleu: 300 g de gem de caise și 10 g de gelatină. Decor: 300 g de fructe proaspete.

Mod de preparare: Această prăjitură cu brânză nu necesită coacere, totul se va prepara la rece. Ideal ar fi să folosiți ca recipient un inel de tort și o farfurie, în ideea de a avea marginile uniforme și ușor de scos, altfel, nimic nu vă oprește să folosiți o tavă rotundă. Pentru realizarea blatului rupeți biscuiții bucăți și pisați-i până se fac praf. Topiți untul și apoi turnați-l peste praful de biscuiți. Amestecați bine, până când aceștia capătă aspectul unui nisip umed și turnați-i în tava de prăjitură. Folosind fundul unui pahar, tasați bine biscuiții până când obțineți o bază compactă și uniformă, apoi lăsați tava la frigider cel puțin o oră. Între timp, pregătiți ingredientele pentru cremă. Lăsați crema de brânză la temperatura camerei, încălziți laptele, tăiați caisele în sferturi și pregătiți gelatina. Pentru aceasta turnați 20 g de gelatină alimentară fină (2 pliculețe) în cei 100 ml de apă rece și amestecați. Lăsați-o deoparte 10 minute până se umflă, apoi turnați-o peste laptele fierbinte (dar nu clocotit) și amestecați cât să se dizolve. Puneți crema de brânză într-un bol, adăugați zahărul pudră și amestecați cu mixerul pentru a-l încorpora cât mai bine. Adăugați treptat smântâna lichidă, laptele cu gelatină și continuați să amestecați până obțineți o cremă fermă. Așezați caisele pe marginea blatului și turnați crema peste blat. Lăsați prăjitura la frigider 3-4 ore. Când crema s-a întărit amestecați gemul de caise cu un plic de gelatină înmuiată în 100 ml de apă și obțineți jeleul de caise pe care îl turnați peste crema de brânză. Puneți tava la frigider până se întărește jeleul și serviți.

Poftă bună!

Patricia-Alexandra POP

Revista Lumea Satului nr. 16, 16-31 august 2016 – pag. 58

retete, Cheesecake cu caise

Alte articole:

Bulz adevărat de la stână

Tort cu smântână ca la Bucovina

Rețetă de post - chiftele de ghebe

Cultura gastronomică a borșului ucrainean

Papanași moldovenești

De ce să consumăm urzici primăvara

Rețete de la Corabia, județul Olt: Știucă umplută

Ciocolata de casă, desertul copilăriei