SUNĂ ZURGĂLĂII
Trec adesea prin sediile principalelor instituții centrale și, surprinzător, constat că dintre miile de bugetari care se-nvârt pe-acolo, puțini, foarte puțini sunt cei care par a fi preocupați de ceea ce au de făcut potrivit... fișei postului. Restul parcă așteaptă o schimbare sau poate apropiatele sărbători și micile vacanțe ocazionate de acestea, dar mai degrabă... nu-i interesează ce se întâmplă în jur, în instituție, în țară.
Degeaba „țipă“ lumea, organizațiile profesionale cu greu constituite, câte-o personalitate deja obosită de-atâta strădanie în van. Inșii se trezesc un pic din amorțeală, își freacă ochii, se șterg pe frunte, ascultă absenți și se-ntreabă între ei: „Ce zic? Ce vor ăștia?“
Demnitarii, la rândul lor, afișează preocupări din cale-afară de importante, mai trag câte-o fugă pe la Înalta Poartă de la Bruxelles, se-ntorc și declară ce și câte isprăvi au săvârșit în minunata lor călătorie.
În țară-i criză. Declarată sau nu, ea se manifestă din plin. Să-i facă față, măcar până la alegeri, aleșii noștri aleg cea mai comodă variantă: biruri cât mai mari pe tot ce mișcă în țara asta. Nu se ia în calcul existența unei limite a suportabilității economiei peste care, dacă se trece, sursele de venit la bugetul statului pot fi și mai grav afectate.
Mica inițiativă, mai cu seamă a tinerei generații, în lipsa unei conduite dictate prin legi stimulative, mai degrabă este îngrădită și nu de natură a fi susținută. Declarațiile în acest sens sunt vagi, nesusținute de realitate.
Investițiile, cercetarea – cele mai importante generatoare de venituri pe termen mediu și lung – nu prea se află în atenția diriguitorilor.
Agricultura este încă dependentă de natură, deși se vorbește tot mai mult despre tehnici noi și digitalizare. Atenția celor care trebuie să tragă linie, să adune și să dispună măsuri pentru progres și siguranță alimentară este, ca mai întotdeauna, îndreptată către interese de cu totul altă natură. Nu cred că vreun ins poate face vreo mișcare fără să… îmbuce măcar doi dumicați, ca să folosesc o expresie din popor. Ce-ar fi de n-ar avea nici măcar un… coltuc de mămăligă?!
Ei bine, ne aflăm în preajma unui nou sfârșit de an, cu bunele și relele lui. Sună zărgălăii, se cântă și se urează de bine cu speranța că anul nou va fi mai bun, mai bogat. Așa va fi doar dacă ne vom sluji cu credință neamul și interesele acestuia. Măcar atât cât au făcut-o străbunii noștri. Ei n-au dat nimic din propria ogradă. Pentru ea, la nevoie, și-au dat viața. Noi…
Sună zurgălăii, să cântăm și să sperăm într-o lume mai bună și un AN NOU 2024 așa cum ne place.
LA MULȚI ANI!
Ion BANU
