Demnitari și demnități
Multe dintre instituții, mai cu seamă cele de sub „pălăria“ statului, își etalează istoria așa cum o pricep ori cum vor să o înțeleagă reprezentanții acestora la un moment dat. De, după nevoi și interese. Trecutul, însă, n-ar trebui alterat, indiferent cui a aparținut în timp, chiar dacă momente din istorie nu sunt de natură a face cinste neamului.
Mi-am făcut timp într-una din zile, deși rar am suficient răgaz, să urmăresc detalii prin clădirile instituțiilor, pentru a privi panourile din holul Ministerului Agriculturii care cuprind lista completă a personalităților, mai degrabă politice decât agronomice, care au ocupat vremelnic fotoliul de ministru al Agriculturii. Importantă demnitate, dacă ne gândim la ceea ce este atât de important pentru omenire – hrana.
De la începuturile instituției, 1859, și până în prezent s-au perindat în fruntea acesteia 146 de miniștri, aproape anul și ministrul, iar din 1895, anul dării în folosință a actualei clădiri a ministerului – un adevărat Palat construit în stil neorenascentist francez –, 101 demnitari au ocupat respectiva funcție.
Din 1990 fotoliul de la Agricultură a fost... atribuit, după pofte și interese de partid – ca mai întotdeauna, de altfel – unui număr de 24 de miniștri, începând cu Nicolae Ștefan și până la Adrian-Ionuț Chesnoiu, proaspătul înscăunat.
Survolând cu privirea imensele panouri, mi-au atras atenția câteva nume bine cunoscute în istorie. Din curiozitate le-am parcurs biografiile. Fără îndoială, cei mai mulți au fost oameni de mare ținută, în primul rând politică, o parte dintre ei semnatari ai cursului istoric al țării, dar cu o stabilitate în funcția de prim-agricultor al țării extrem de scăzută.
Dar nu aceste date și elemente am vrut să scot în evidență, interesante de altfel pentru cei care manifestă chiar și un minimum interes pentru instituția în sine și pentru cei care au condus destinele agriculturii românești în ultimul secol și jumătate, ci mai degrabă calitatea profesională a multora dintre ei. Bună parte dintre aceștia, în afară de ancoraj politic în diferite partide, n-aveau nimic comun cu agricultura. Iar de se nimerea câte unul priceput în ale pământului nici nu apuca să-și încălzească bine fotoliul că i se și lua.
Câtă asemănare cu vremurile în care trăim! Obiceiurile, după cum vedem, se repetă. Ca în modă. De-ar mai trăi Caragiale, Doamne, câte subiecte satirice ar mai avea la dispoziție, mai ceva decât televiziunile știri cu care să umple spațiile de emisie!
Ei bine, după experiența atâtor ani s-ar cuveni să existe mai multă stabilitate, demnitarii să-și trăiască pe deplin ideile, programele, cel puțin în măsura în care și le susțin în fața semenilor din patru în patru ani. Dar pentru asta este nevoie de voință politică, de mai puține confruntări și orgolii, cele mai multe generate de interese personale și de grup.
Apoi, nu-i suficient să ocupi un loc de frunte în stat, este nevoie să fii și demn pentru asta, să pricepi și să vrei să faci ceea ce știi mai bine pentru cei care te-au ales să le fii în frunte. Viteza cu care evoluează totul, de la mod de viață la tehnologie, de la economie la cultură, de la știință la punerea ei în practică impune continuitate, stabilitate și consecvență în decizii luate de oameni care să sfințească cu adevărat locul pe care-l ocupă. Altfel, va fi greu să se mai poată vorbi despre demnitari și demnități care să facă istorie.
Ion BANU