Calea globalizării
Ne mâhnim de fiecare dată la primirea unei vești care ne tulbură viața sau care îi schimbă sensul. Este în firea omului să se simtă trișat, deranjat când ceva, ori cineva intervine în locul în care se simte confortabil.
Fără îndoială, regulile impuse în ultima vreme, persistența lor ce face să se schimbe un anumit ritual al existenței noastre, conduc în multe cazuri la stări psihice și fizice cu consecințe asupra întregului mediu în care ne desfășurăm: familie, loc de muncă, societate.
În vremurile pe care le trăim nu doar pandemia creează disconfort general, ci și nesiguranța în actul conducerii, măsurile luate pompieristic, impuse apoi la nivel național și local care, de cele mai multe ori, oferă motiv de condamnare a celor care conduc țara la un moment dat. Nu-i puțin lucru să te vezi în neputința de a-ți produce ceea ce ai nevoie, deși știi că poți, să te împrumuți ca să trăiești de la o zi la alta, ori să te simți urmărit la tot pasul ca un posibil infractor.
Tehnologia de care beneficiază omenirea acum este, fără îndoială, benefică atâta vreme cât oferă facilitățile desfășurării unei activități și a unui volum de muncă într-un timp mai scurt și de calitate cu eforturi fizice reduse, posibilitate de cunoaștere și comunicare rapidă. Doar atât. Utilizarea acesteia cu scop restrictiv ori pentru a crea posibilitatea conducerii globale a societăților și cetățenilor acestora, idee vehiculată deja în multe medii, este de-a dreptul împotriva firii lucrurilor, a naturii umane însăși.
Uniunea economică, apoi uniunea monetară către care se tinde reprezintă preludiul unei uniuni politice, spun analiștii în domeniu, care presupune, spun aceștia, globalizarea întregii activități economice, sociale, politice. Câtă vreme acest parcurs aduce beneficii componentei umane nu avem a ne teme, numai că intrarea într-o federație a atâtor popoare cu obiceiuri, tradiții, limbă diferite este o provocare uriașă pentru… globaliști. Dar până acolo mai este de parcurs un drum lung, cu încă multe sensuri și necunoscute. Cel puțin pentru cei rămași pradă diversionismului.
Revenind la ale noastre, apropiate sufletului și preocupărilor zilnice, presupun că nu lasă indiferentă populația, mai cu seamă cea din mediul rural, făuritoare a ceea ce trebuie să punem pe masă de cel puțin trei ori pe zi, starea agriculturii, grija față de pământ și viitorul satului românesc.
Ei bine, dacă industrie nu mai avem, servicii proprii nici atât, măcar față de pământ să avem respect și să păstrăm așa cum ni l-au lăsat înaintașii noștri. El a avut și are un rol bine definit. Să îl respectăm măcar și pentru faptul că a stat la originea cuvântului ȚARĂ – țărână, țarină, țăran… Pe deasupra, ne-a oferit și bună parte din viața și bogățiile lui. Până la urmă, șansa de a exista cu bunele și relele noastre. Nu cred că există român care să agreeze ideea de a călca pe pământ străin în propria țară. A se lua aminte. Chiar și de-ar fi să ne... globalizăm.
Ion Banu
