Romania

Încrâncenarea dulăilor

Încrâncenarea dulăilor
Distribuie:  

Nu-mi puteam imagina cu ceva ani în urmă că lumea o poate lua razna precum fiinţele „bântuite“, ori cu probleme de… sănătate. Şi mai grav este faptul că primii între cei cu minţi înfierbântate sunt tocmai inşii în care s-a investit încredere. Încredere că ne pot reprezenta.

Dar n-a fost să fie aşa în nicio legislatură de după acele evenimente din ’89. Societatea a fost repede dominată de oportunişti gata de orice sacrificiu – în afară de cel de a-şi da viaţa pentru o cauză în interesul neamului din care provin, aşa cum sugerau unii în campaniile electorale – doar pentru a escalada treptele puterii de unde să-şi poată arăta muşchii cu pâinea şi cuţitul pe care să le prezinte triumfător şi sfidător mulţimii.

„Eu sunt puterea şi dreptatea“ – par a spune unii dintre ei, arogându-şi drepturi ,,în numele poporului“, o putere care de fapt este doar în numele lor şi al acoliţilor lor, îngenuncheaţi la rându-le de propriile fărădelegi. „Nu pui alba, direcţia Jilava“.

Cam aşa stau lucrurile pe la nivelurile de care noi românii, docili cum ne ştim şi cum am fost din totdeauna, ascultăm cuminţi şi creduli, lăsându-ne manipulaţi în speranţa poate că vor veni şi vremuri mai bune.

Recentul proces electoral şi, mai cu seamă rezultatele sale, a generat încă un măr al discordiei în rândurile clasei politice. Şefi de partide, deţinători ai unor funcţii publice, aşa-zişi demnitari ori funcţionari publici, inşi de la care ar trebui să învăţăm a construi o societate civilizată, se dedau de fapt la… căţeleli ieftine precum dulăii ce se simt ameninţaţi în propria ogradă de haita de ocazie ieşită la drumul mare.

Nu-mi vine să cred ce aud din ce în ce mai des în spaţiul public din gura celor trimişi prin vot să ne ordoneze astfel viaţa încât să ne fie mai uşor. Cuvinte de ocară, expresii pe care nu credeam că le pot întâlni  vreodată, mi-a fost dat să le aud din gura unora al căror nume până nu de mult te trimitea într-o cu totul altă direcţie. O încrâncenare pe care n-o pot înţelege. Un mod de abordare specific de fapt, celor care n-au capacitatea de a-şi susţine un punct de vedere, de  a veni cu argumente convingătoare. Limitaţi în vorbă şi faptă, lipsiţi de cultura conversaţiei.

Dar aşa-i în democraţia dâmboviţeană. O adevărată încrâncenare a dulăilor. Cât mai mult pentru unii, nimic pentru alţii. Dacă ceva care ne-ar putea fi de folos tuturor nu le cade bine lor, ei bine nu… trece. Ce şi cui îi pasă de cei de dincolo de uşile în spatele cărora stau respectivii ferecaţi?!

Ion Banu

editorial

Alte articole:

DERIVA MINȚILOR

FRICA DE NIMIC

107 - Ordonanța austerității

RĂSCRUCE CU ȘAPTE CĂRĂRI

CU FRUNȚILE PLECATE

Munții noștri aur poartă…

Arde pământul, scrumește teșchereaua

Deriva elitelor

GRINDINĂ ȘI... ANTIGRINDINĂ

PROVOCĂRILE PRIMĂVERII