Cucuveaua din balcon

Mai că nu-ţi vine să crezi câtă indolenţă, prostie şi rea credinţă pot fi adunate în mintea unora, toate la un loc ieşindu-le uneori pe gură precum jeturile de flăcări dintre fălcile balaurului din poveste.

Butonam într-una dintre serile trecute teleco­manda televizorului încercând să mai văd ceva serios, constructiv, încurajator pentru naţia asta. Dar nimic. Pe unul dintre posturile private ştirile, prezentate pe un ton grav de o crainică de altfel agreabilă, au început cu accidente, violuri, crime, anchete.

Am selectat alt post. Aceeaşi tendință de a te transpune parcă într-o altă lume decât cea în care ne ducem zilele.

Am mers mai departe încercând să descopăr ceva din care mai poţi învăţa câte ceva. Dar aceeaşi dezamăgire.

Am revenit la primul. După mai bine de o jumătate de oră subiectele prezentate erau de aceeaşi factură.

N-am putut rezista avalanşei de ştiri „negre“ şi-am continuat „plimbarea“ pe mai multe canale.

Mi-a atras la un moment dat atenţia unul, tot privat de bună seamă, în care moderatoarea, aflată în faţa unor invitaţi precum o cucuvea în balconul unei case părăsite, nu scotea trei cuvinte fără să-l rostească ostentativ pe-al patrulea cu referire la ministrul DAIA şi „oile sale“. Deranjantă abordare cu atât mai mult cu cât subiectul anunţat al dezba­terii se  referea la cu totul altceva. Invitaţii, vădit iritaţi de rostirile tendenţioase ale celei din faţa lor, încercau să aducă discuţia pe „firul“ subiectului. Greu însă.

Mi-am încercat răbdarea şi-am zăbovit aici câteva minute, nu de alta, dar am vrut să văd până unde poate duce prostia. Se vede treaba că respectiva, asemeni multora din păcate, nu-şi cunoaşte obârşia sau poate îi este chiar ruşine cu ea. Ar fi trebuit să ştie – da’ de unde atâta carte – că strămoşii ei, ai noştri, au fost crescători de animale, mai cu seamă de oi, agricultori. Îndelet­niciri care ne-au propulsat până în zilele noastre, practicate şi astăzi de oameni îndrăgostiţi de glie şi fără de care cucuveaua din seara cu pricina n-ar mai fi putut deschide pliscul acela otrăvit.

Aşa că, „bate-te norocu’, fătuco – ar fi zis bunica – cum de nu ştii tu că ăi de duc plugul de coarne, hrănesc şi adapă animalele şi plămădesc pâinea sunt izvorul nostru de viaţă şi sănătate?!“ 

Păi, uite-aşa, nu ştie. Sau nu vrea să ştie că din munca celor cu mâinile bătătorite, a fermierilor de azi în faţa cărora ar trebui să ne înclinăm cu respect, ne hrănim de cel puţin trei ori pe zi. Sigur a făcut-o şi personajul nostru înainte de a se cuibări în fotoliul de moderator. Altfel n-ar fi fost acolo şi niciunde. Asemeni tuturor.

Ion Banu