Preţul gâlcevei
Aşa-zisa democraţie, victorie postdecembristă, a creat, în paralel cu libertatea de mişcare, informare şi exprimare, degringoladă socio-economică. Specific românesc… Şi ca lumea să nu priceapă prea multe despre drumul cu povârnişuri pe care este obligată să meargă, îi este servită, precum cafeaua dimineaţa, „informaţia zilei“. Adică veşti care n-au nimic comun cu interesul individului şi, cu atât mai puţin, cu cel al naţiunii, dar care te duc cu gândul departe de realitate.
Multe dintre scandalurile politice s-au dovedit artificiale, ele având de fapt menirea de a sustrage atenţia populaţiei de la adevăratele probleme cu care se confruntă.
La fel se pare a fi şi acţiunea justiţiei din ultima vreme, spun oamenii obişnuiţi, mulţi dintre ei descifrând deja sensurile victoriei capitaliste.
Diversiunea, dezinformarea sunt arme importante ale celor cu pâinea şi cuţitul, iar când au la îndemână şi mijloacele necesare punerii lor în valoare, cu atât sunt mai de preţ.
Lupta pentru putere este un alt flagel ce duce clasa politică spre derizoriu şi, odată cu ea, pe mulţi dintre oamenii uneori de mare valoare intelectuală.
Interesele de grup şi, mai cu seamă, individuale sunt mult mai presus decât cele generale, chiar dacă acestea au costuri uriaşe. Ele, oricum, sunt plătite de mulţime.
„Fabricat în România“, slogan lansat de unul dintre guvernele de după 2000, nu mai are acum decât, poate, pentru unii, valoare sentimentală. Aproape nimic din ce-i românesc nu este mai bun decât ce vine de-afară. Nu mai contează costurile importurilor nici măcar atunci când ele sunt şi de câteva sute de ori mai mari decât cele ale produselor similare autohtone.
Să faci ceva românesc? Mai ales ceva ieftin şi la fel de bun? Este un act de mare curaj, cu atât mai mult atunci când nici semenii tăi nu-ţi ţin partea.
„E trist, dezolant şi, în acelaşi timp, frustrant să vrei, să poţi face ceva în ţara ta şi să nu fi lăsat de… rechinii ăştia de oriunde care ne-au invadat şi sufletele fără ca cineva măcar să le frâneze goana după înavuţire pe seama amărâtului ăsta de popor. Mă îngrijorează atitudinea guvernanţilor, funcţionarilor, multora dintre semenii noştri care parcă nu mai au nimic în comun cu interesul ţării din care fac parte. Dacă vine un neamţ, un american, chiar şi un turc sau chinez la ei, parcă a venit Dumnezeu. De se nimereşte şi vreun român pe-acolo, parcă-i paria.
Pe deasupra, gâlceava asta perpetuă la care asistăm, din plin mediatizată de structuri aservite, nu face decât să dezbine poporul, să creeze noi clase şi structuri de putere capabile de cele mai antinaţionale şi inumane fapte: trădare, hoţie… Până şi crime.
Cam acesta-i preţul pe care românii sunt sortiţi să-l plătească pentru vrerea lor de a fi mai liberi.“
Sunt cuvintele unei importante personalităţi academice rostite într-un grup de mici oameni de afaceri români care se străduiau să obţină dreptul de a produce ceva în propria ţară. Nu vreau să le comentez. Las asta în seama celor care au avut răbdarea să citească aceste rânduri.
Ion Banu
