Fundaţia World Vision Romania, birou zonal Ialomiţa, sprijină în primul an de proiect 60 de familii în domeniul apiculturii. Ialomiţenii vor primi în total 300 de stupi, echipamente tehnologice şi pregătire de specialitate în acest domeniu.

Participanţii vor beneficia de asistenţă tehnică şi instruire în tehnologia creşterii albinelor până în anul 2016.

Valoarea totală a donaţiilor se ridică la suma de 49.000 de dolari şi au loc în cadrul proiectului economic „Agricultura şi dezvoltarea rurală“. Scopul proiectului este încurajarea investiţiilor în mediul rural pentru dezvoltarea economiei locale şi pentru a crea sustenabilitate, oferind astfel un trai mai bun agricultorilor şi familiilor lor.

Pentru a înţelege mai bine cum funcţionează domeniul apiculturii şi pentru a fi cât mai bine pregătiţi în creşterea albinelor cele 60 de familii au beneficiat de o sesiune de instruire în zilele de 21 şi 22 iulie organizată la singura stupină certificată ANARZ din Slobozia, unde au avut ocazia să vadă un laborator complet de producere a mătcilor, cum sunt întreţinute pe timp de iarnă şi multe alte secrete din acest domeniu oferite de apicultori cu experienţă din Slobozia precum Virgil Boldarim şi Ştefan Costea.

„De mic copil apicultura mi s-a părut fascinantă. Trebuie în primul rând să îţi facă plăcere şi să studiezi foarte mult timp cum trăiesc albinele ca să le înţelegi. Mă bucur că am primit această şansă şi sper să devin un apicultor profesionist“, ne-a povestit Mihai Teodor Marian, beneficiar din comuna Manasia.

Proiectele economice pe baza donaţiilor se derulează de aproximativ doi ani în judeţul Ialomiţa prin intermediul World Vision. Până în prezent au fost donate în cadrul altui proiect economic în total 560 de capre la 112 familii din cinci comunităţi ialomiţene de la începutul anului 2014 şi până în prezent.

Câinele nedeparazitat este un rezervor de paraziţi pe care poate să-i transmită atât animalelor din curtea omului, cât și omului. Paraziţii sunt diverși: protozoare, nematode, cestode etc.

PROTOZOARELE sunt paraziți unicelulari, cu o multitudine de specii care produc boli parazitare (protozooze), frecvent întâlnite la animale, dar și la om.

Din această clasă face parte Giardioza, parazitoză cauzată de mai multe specii de Giardia, care afectează tineretul unor animale: căței, pisoi, viței, păsări de colivie etc. În organismul animal și uman Giardia se găsește sub formă vegetativă, iar în mediul exterior, sub formă de chiști eliminați prin fecale. Infestarea animalelor și a omului se face prin ingerarea acestor forme chistice care sunt foarte rezistente în mediul exterior.

Semnele clinice la animale sunt tulburările digestive, iar la copii boala se manifestă prin greață, vomă, dureri de cap, balonament abdominal și diaree.

CESTODELE sunt viermi al căror corp este plat și segmentat, în formă de panglică cu dimensiuni variabile de la câțiva milimetri până la câțiva metri. Acești viermi au două forme de evoluție - adult și larvă - care trăiesc în gazde diferite. Viermele adult trăiește în intestinul subțire al câinelui (gazda definitivă), iar larva sa în musculatură sau organele interne ale unor animale domestice sau sălbatice, inclusiv în diferite insecte, purici, râme (gazde intermediare) etc. Elementul de bază, în acest sens este legătura între gazda definitivă și intermediară. Din clasa cestode fac parte dipilidioza și hidatidoza.

Dipilidioza este produsă de o tenie care trăiește ca adult (cu o lungime de 20-80 cm) în intestinul câinelui și al pisicii, iar ca larvă, în puricele și păduchele câinelui. Câinele și omul se infestează cu tenie ingerând, odată cu hrana, purici sau păduchi de câine care conțin în corpul lor larve de tenie.

Semnele clinice la animalele tinere se manifestă prin prurit anal, animalul târându-se cu fundul pe pământ. De asemenea, animalele sunt slabe şi prezintă tulburări digestive și nervoase. Segmentele de tenie sunt eliminate prin fecale și sunt asemănătoare cu boabele de orez.

Hidatidoza este o boală parazitară produsă de o tenie foarte mică (Echinococcus granulosus), de circa 6 mm, care trăiește în intestinul subțire al câinelui și pisicii, dar și la animale sălbatice (vulpe și lup), aceste specii fiind gazde definitive pentru parazit. Larvele parazitului sunt formate din mai multe vezicule învecinate, prinse una de alta, putând ajunge la mărimi exagerate - cât o portocală sau cât un cap de copil - și se localizează în diferite organe interne (ficat, pulmon, rinichi, creier, oase etc.), atât la om cât și la animale (gazde intermediare). Animalele de interes economic (rumegătoarele) și omul se infestează cu parazitul, ingerând ouăle acestuia răspândite prin fecalele câinelui, pe pășune, apă și zarzavaturi.

Infestarea carnasierelor (câine, pisică, vulpe) are loc prin consumul organelor de la rumegătoare cu chiști și astfel ciclul biologic al parazitului se închide. De aceea este interzis să se dea în hrana câinilor carne și organe crude infestate.

Profilaxie și tratament

Pentru a întrerupe lanţul epidemiologic al parazitului trebuie să luăm măsuri de apărare pentru om, dar și pentru câine.

Astfel, este necesar să se aplice măsuri igienice de deparazitare a adăposturilor cu soluţii de ROMPARASECT; deratizări pentru distrugerea rozătoarelor cu momeli rodenticide ca RATITOX și BRODITOP.

Deparazitarea internă a tuturor câinilor și, mai ales, a căţelelor în a doua parte a gestaţiei se realizează cu TOTAL, ROMBENDAZOL SUPER sau PARACAN. Deparazitarea externă se va face cu PARAKILL.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale Romvac Company SA

Se spune că poporul român are patru mituri fundamentale, unul dintre ele, după părerea multora şi cel mai edificator, referindu-se la transhumanţă. Activitatea ce datează încă din Evul Mediu înseamnă acea mişcare sezonieră de a urca turmele de oi în munte, dar nu însoţite doar de ciobani ci şi de câini, după cum şi literatura populară ne-a arătat, de-a lungul timpului, care au o menire esenţială – păzirea mioarelor. Cine nu a auzit măcar o dată de mândrii câini ciobăneşti? Cunoscută ca fiind una dintre cele mai frumoase zone de munte, Bucovina are o tradiţie străveche legată de această activitate şi, cum câinii nu au fost neglijaţi, astăzi putem admira Ciobănescul Românesc de Bucovina, un exemplar „temerar, mândru, semeţ (…), calm şi disciplinat sub mâna stăpânului în centrele populate.“

Un câine masiv, echilibrat şi devotat

Câinii ciobăneşti sunt fără doar şi poate o emblemă a ţării, indiferent de rasă sau canisă, iar acest lucru este confirmat de specialiştii din domeniu. „În general, câinii ciobăneşti s-au format în cadrul nevoilor poporului român şi poate cea mai mare nevoie a fost păstoritul. Ei au fost selectaţi de către ciobani după modul în care se comportau alături de turme. De aici se desprinde ideea că un câine ciobănesc însoţeşte turma, îşi apără stăpânul, îşi cunoaşte foarte bine teritoriul, dar niciodată nu va intra în spaţiile altor oameni pentru a-i ataca, poate deveni agresiv doar în propriul spaţiu“, susţine Petru Mustea, președintele Mioritic Club România.

Cu siguranţă caracteristicile de mai sus sunt îndeplinite şi de vedeta canină a Bucovinei. Şi, totuşi, cum arată Cibănescul de Bucovina? Ei bine, este cel mai înalt dintre ciobăneştii româneşti, are culoarea bălţată – fond alb cu pete de culoare neagră, cenuşie sau tigrată, este echilibrat, calm, foarte devotat şi neîncrezător faţă de străini, fapt ce îl face un excelent câine de pază pentru turme. Şi atunci când latră parcă-l recunoşti deoarece are un lătrat puternic, nu-i chip să se apropie picior străin de teritoriul lui fără să-i dea de veste stăpânului.

Meritul crescătorilor

Rasele de câini autohtone nu s-ar fi putut păstra fără contribuţia iubitorilor de animale care şi-au dedicat din timpul lor pentru selecţionare şi ameliorare. Un astfel de exemplu este Dorin Ghiuţă, unul dintre crescătorii de ciobăneşti din Gura Humorului. Acesta a moştenit dragostea faţă de animale de la bunicul şi de la tatăl lui, ambii crescători de câini. După cum ne-a povestit, are aproximativ 40 de ani de când creşte această rasă şi 30 de ani de când face selecţionări. „Creşterea câinilor este un lucru, selecţia altceva. În urma selecţionării exemplarelor reprezentative rezultă câinii de elită care ajung să participe la expoziţii şi concursuri. Împreună cu alţi crescători de câini din zona Bucovinei, acum 30 de ani, am început să selectez din rasele autohtone de câini pentru oierit care s-au găsit tot timpul pe aceste plaiuri. Am început selecţia cu un grup mai reprezentativ de câini şi nu a fost o treabă uşoară. În momentul de faţă am 12 câini, mulţi obţinând titluri la concursurile de specialitate“, susţine Dorin Ghiuţă.

Mare iubitor de animale, acesta este de meserie asistent sanitar veterinar şi spune că îngrijirea şi selecţionarea câinilor este un hobby şi nu poate fi numită profesie pentru că nu poate trăi în urma acestei activităţi. Tot de la el am aflat şi o diferenţă importantă care ţine mai mult de terminologie, aceea între Ciobănesc de Bucovina şi Ciobănesc din Bucovina. Primul este acel câine cu acte, cu certificat de origine care arată strămoşii pe 4 generaţii, în timp ce în cea de-a doua categorie sunt incluşi toţi câinii din zona Bucovinei, cei de la stâni şi din curţile oamenilor care nu deţin acest act oficial, cu toate că a avut la un moment dat şi înaintaşi din rasa pură. În acest moment Dorin Ghiuţă este membru al Asociaţiei Chinologice Suceava şi deţine Canisa de Humor. L-am întrebat dacă vinde exemplare şi a răspuns afirmativ pentru că e nevoie de o amortizare a costurilor. „Câinii se iau din curte, din canisă, pentru că aşa cumpărătorul poate verifica părinţii, bunicii şi aşa mai departe. Trebuie să mai şi vând, chiar dacă şi donez de multe ori, deoarece e nevoie de amortizare a costurilor pentru a putea menţine o asemenea canisă. Întreţinerea unui câine nu constă doar în a-l peria, a-i cumpăra hrană şi a-i face curăţenie, ci presupune multe altele: examinări medicale, participări la expoziţii şi aşa mai departe“, conchide Ghiuţă.

Scurt istoric

Ciobănescul de Bucovina s-a format în arealul Carpaţilor Orientali şi a beneficiat de o atenţie specială în ceea ce priveşte selecţia şi ameliorarea, motiv pentru care astăzi nu doar păzeşte turmele, ci şi proprietăţile, în general ale acelora care stau la sate, dar a devenit în timp foarte iubit şi de turişti, iar proprietarii de pensiuni din zonă au conştientizat faptul că exemplare din această rasă nu trebuie să le lipsească din ogradă.

„Primul standard al rasei a fost teoretizat în 1982, apoi reactualizat în 2001 de Asociaţia Chinologică Română, iar în 2009 Ciobănescul Românesc de Bucovina este recunoscut provizoriu de Federaţia Chinologică Internaţională ca urmare a demersurilor făcute atât de crescători, cât şi de forurile chinologice şi asociaţiile chinologice“, susţine Cristian Moroşanu, preşedintele Asociaţiei Chinologice Suceava. Tot de la el am aflat faptul că, „începând cu data de 9 iunie, România are două rase de câini omologate pe plan internaţional – Ciobănescul Românesc Carpatin şi Ciobănescul Românesc Mioritic. Această realizare este o mândrie a chinologiei române, trebuie menţionat faptul că sunt singurele rase de animale româneşti recunoscute oficial pe plan internaţional. Acesta este rodul muncii pe care am depus-o ani de zile toţi cei din domeniu. Sperăm că în viitor vom putea omologa şi Ciobănescul Românesc de Bucovina.“

Loredana Larissa SOFRON

Expo Arad, 10-13 septembrie 2015

Cu o experienţă şi tradiţie de 25 de ani în organizarea evenimentelor agricole, Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură a judeţului Arad propune şi în acest an o ediţie specială pentru unul dintre cele mai importante evenimente în domeniul agriculturii din România. Aflat la a 26-a ediţie, Târgul internaţional de agricultură, industrie alimentară şi ambalaje Agromalim se va desfăşura în perioada 10–13 septembrie în cadrul complexului Expo Arad standurile acoperind întreaga suprafaţă interioară (4.500 mp) şi exterioară (30.000 mp) a acestuia.

Creștere cu 40% a spațiului dedicat mașinilor și utilajelor agricole

Venim în întâmpinarea numeroaselor solicitări primite de la expozanții cu tradiție ori companii care doresc să participe în premieră la Agromalim, prin extinderea suprafeței de expunere cu 40% pentru ediția din 2015. La AGROMALIM vor fi prezenți toți marii producători și comercianți de mașini și utilaje agricole prezenți pe piața din România.

Participare internațională la Agromalim 2015

Vor participa aproximativ 260 de expozanți din România, Ungaria, Germania, Austria, Italia, Grecia, Slovenia cu o ofertă bogată de mașini și utilaje agricole, inputuri pentru fermele de cultura plantelor, sisteme de creștere și furaje pentru animale, medicamente și instrumentar de uz veterinar, echipamente pentru industria alimentară, produse agroalimentare, ambalaje, servicii de consultanță și financiare, reviste, cărți și cataloage de specialitate.

Animale de rasă valoroase

Zilele de 12 şi 13 septembrie, organizate cu sprijinul asociaţiilor de crescători de animale Păstorul Crişana, Mioriţa Chişineu Criş, Asociația Crescătorilor de Animale Arad și al ANZ Bucureşti şi OJZ Arad vor fi dedicate crescătorilor de animale. În cadrul ediţiei din acest an a Expoziţiei de Animale de Rasă, pe toată perioada târgului, vor fi expuse taurine, ovine şi caprine ale membrilor asociaţiilor de crescători, cu accent pe prezentarea raselor de carne. Vor avea loc întâlniri ale asociațiilor, vor fi bonitate (sâmbătă) şi premiate (duminică) cele mai frumoase exemplare expuse.

Tot duminică se va decerna titlul de Miss Arad celui mai valoros exemplar de Bălţată Românească și se va alege Campioana la rasa Holstein Friză. Cabalinele şi animalele de hobby se vor număra printre atracțiile vizitatorilor.

Puncte de interes pentru participanți

Nu va fi neglijat nici interesul participanților de a se informa, conferințele, prezentările și întâlnirile cu specialiștii și autoritățile vor fi prezente pe agenda Agromalim 2015.

Vor fi oferite informații despre finanțările pe fonduri europene ce pot fi accesate prin PNDR 2014-2020, alte forme de sprijin financiar din partea statului, vor fi prezentate produse noi și inovative, se va dezbate situaţia Camerelor Agricole și se vor căuta soluții pentru ca acestea să fie funcționale și să se dezvolte, iar întâlnirile de afaceri organizate vor crea cadrul pentru noi contacte cu posibili parteneri români și străini care să vă ajute la dezvoltarea afacerii.

Succesul de care s-au bucurat ediţiile precedente ale Salonului de produse tradiţionale va fi reeditat și în acest an, aproximativ 30 de expozanţi membri ai Asociaţiei Arădeanca, dar și alți producători fiind prezenţi și în acest an la eveniment cu o ofertă generoasă.

Pivniţa pentru fermentarea şi păstrarea vinului se curăţă mecanic prin măturare şi aspirarea ori ştergerea prafului, se verifică şi, la nevoie, se repară sistemul de aerisire – lufturile – şi ferestrele, după care se obturează provizoriu orice aerisire şi pe o tavă ori alt vas de metal (castron vechi) aşezat pe un suport mai înalt în mijlocul pivniţei este bine să se ardă praf de sulf (pucioasă), calculând cam o linguriţă cu vârf de praf de sulf pentru fiecare 3 metri cubi de spaţiu. Tava care conţine sulful pentru ars e bine să se aşeze la înălţime, cât mai aproape de tavanul pivniţei întrucât gazul de sulf format e mai greu decât aerul şi are tendinţa de a se concentra jos înspre podeaua (fundul) beciului.

Deoarece gazul de sulf e foarte nociv pentru om, în momentul în care s-a aprins sulful se părăseşte rapid pivniţa şi se închide uşa pivniţei cât mai etanş, geamurile şi orificiile de aerisire fiind închise dinainte. Se lasă închis cel puţin 24 de ore, după care se provoacă curent de aer în pivniţă deschizând cât mai larg geamurile, uşile şi orificiile de aerisire. Deschiderea trebuie să se facă cât mai rapid şi, de preferinţă, cu o a doua persoană – supraveghetor – aflată la uşa pivniţei şi care să-l scoată rapid din mediul toxic pe cel care a intrat în pivniţă în cazul în care celui ce-a intrat i s-a făcut rău. După circa 24 de ore de la aerisirea puternică se poate intra şi lucra fără pericol în beci (pivniţă). Acesta se văruieşte cu o emulsie de var făcută dintr-un kilogram de var pastă la o găleată cu apă, în care se poate (eventual) adăuga şi o linguriţă cu vârf de piatră vânătă, dacă beciul este mai umed şi cu tendinţă de-a se forma mucegai de pivniţă pe pereţi.

Cele mai bune pivniţe (beciuri) familiale sunt acelea în care există şi o fântână săpată chiar înăuntru, în pivniţă, şi care are ferestrele destul de mărişoare, raport de 1 mp de fereastră la 20 mp de pardoseala pivniţei, care permit, la nevoie, intrarea aerului cald în orele de amiază ale zilelor de toamnă, atunci când pentru o bună fermentare avem nevoie de o temperatură de 18-20°C în beci şi de intrarea aerului rece în serile reci din postul Crăciunului, atunci când vinul tulburel proaspăt format trebuie să se limpezească. Iar dacă e prea multă lumină pentru fructele ori cartofii puşi la păstrare, o parte din fereastră se poate acoperi cu folie de polietilenă neagră ori cu polistiren. Nu uitaţi un amănunt important: butoiul cu varză murată al familiei să fie amplasat cât mai departe de vasele cu vin, în colţul opus al pivniţei ori, dacă este posibil, în vreo altă încăpere!

Mulţi mici producători şi-au compromis sute de litri de vin doar prin aşezarea vaselor cu vin lângă butoiul cu varză murată ori lângă alte vase cu murături. În pivniţa cu vin se pot păstra mere şi pere de iarnă, borcanele cu gemuri şi compoturi ori chiar cartofi, morcovi, sfeclă şi alte plante rădăcinoase, dar e total contraindicat să se păstreze varză murată sau orice alt fel de murături. Ori, Doamne fereşte, să nu se uite cumva vreun vas cu petrol, benzină, motorină, vopseluri, că puteţi arunca vinul la canal! Un alt amănunt: pentru ca vinul să se limpezească şi să evolueze bine, pivniţa trebuie să fie lipsită de vibraţii. Beciuri (pivniţe) care fuseseră excepţionale pentru fermentarea şi păstrarea vinului au devenit improprii pentru asta doar prin faptul că, pe lângă casele respec­tive, s-au construit şosele betonate pe care treceau foarte multe camioane de mare tonaj, astfel încât pur şi simplu tremurau geamurile respectivelor clădiri. În altfel de cazuri, mai tare se simţeau vibraţiile în beciurile nou construite din beton armat decât în cele vechi construite din piatră zidită, cărămidă şi asta pentru că pivniţele din beton armat preiau vibraţiile comportându-se ca un tot unitar (ca un pahar cu apă care tremură pe o măsuţă), pe când la beciurile construite din piatră, cărămidă zidită o parte din vibraţii se disipează (se pierd) printre rosturile zidăriei.

Vasile ALEXANDRU

Acest titlu de articol poate şoca prin lipsa aparentă de legătură între o unitate comer­cială, lapte şi o plantă invazivă din pajiştile permanente. La fel s-a spus şi despre celebra constatare a marelui savant DARWIN despre legătura dintre fetele bătrâne din Anglia şi producţia de sămânţă de trifoi roşu, pe care merită să o reamintim.

Cu cât sunt mai multe fete bătrâne cu atât se vor înmulţi pisicile de companie ce vor consuma şoarecii, care nu vor mai distruge cuiburile din sol ale bondarilor polenizatori şi, drept urmare, se va produce o cantitate mai mare de sămânţă de trifoi. Simplu, nu!?

Revenind la titlul nostru, constatăm că în ultimele două decenii dezvoltarea comerţului cu produse alimentare de primă necesitate, cum sunt laptele şi produsele lactate atractiv ambalate pe care le găseşti pretutindeni din marile oraşe până în cele mai izolate sate, a redus până la dispariţie necesitatea creşterii unei vaci pentru acest scop.

Înainte vreme în gospodăria ţărănească era mare problemă dacă înţărca unica vacă şi nu aveai lapte, trebuind să faci apel la rude sau la vecini, întrucât de vânzare nu-l găseai nicăieri în comerţul obişnuit.

Vacile din gospodăriile individuale în perioada de vegetaţie la păscut erau organi­zate în cirezi pe izlazurile comunale şi se hrăneau în sezonul rece cu fân recoltat în principal de pe fâneţele naturale.

La fel, în trecutul nu prea îndepărtat, fermele de stat sau cooperatiste de creştere a animalelor valorificau la maximum potenţialul productiv al pajiştilor permanente, fiind în cele mai multe cazuri supraexploatate.

În acest mod pajiştile permanente ale localităţilor aveau o încărcare mare cu ani­male, fiind şi bine gospodărite pentru a satisface nevoile de iarbă şi fân.

Uşurinţa cu care se pot procura acum produsele lactate i-a făcut pe gospodari să crească din ce în ce mai puţine vaci până la  dispariţia lor şi pe măsură ce persoanele mai vârstnice care le-au îngrijit părăsesc scena vieţii. În acest fel se explică şi dispariţia dra­matică a bivolilor; gospodarii tineri nu se mai înhamă la creşterea lor, având de unde să-şi procure laptele necesar, fără să se „înrobească“ fără răgaz de dimineaţă până seara zi de zi, inclusiv de sărbători.

De ce să te străduieşti să creşti în gospodăria proprie o vacă, bivoliţă sau capră pentru lapte când în supermarketurile din oraşele mari sau mai mici găseşti tot ce-ţi doreşte inima ca produse lactate aduse din ţări străine de la mii de kilometri, mai puţin de la fermele noastre? În anii 1990 noi deţineam 6,3 mil. bovine şi în prezent aceste efective s-au împuţinat cu aproape două treimi, atingând abia 2,3 mil. capete,

Evident, aceste efective de bovine şi 13,5 mil. ovine şi caprine nu pot valorifica în totalitate producţia de iarbă a 4,9 mil. hectare pajişti permanente şi 2-3 mil. hectare pârloage din arabil înierbate, multe din aceste suprafeţe fiind subîncărcate sau chiar abandonate.

Din această cauză suprafeţe imense de pajişti permanente din zona de deal şi premontană sunt invadate de feriga mare (Pteridium aqulinum), o specie arhaică foarte rezistentă.

Combaterea ei prin diferite mijloace mecanice şi/sau mecanice este foarte anevoioasă şi costisitoare. În primul rând preventiv, înainte de invazie, este necesar să respectăm încărcarea optimă cu animale la păşunat şi să cosim fâneţele. După invazie şi dominare în covorul ierbos este mai greu de luptat cu feriga, de aceea cea mai bună metodă de prevenire şi combatere este exploatarea raţională a pajiştilor permanente cu animale ierbivore de lapte sau carne la concurenţă cu ţările care ne furnizează în supermarketuri produsele lor animaliere.

Sper că am reuşit să dezleg misterul legăturii între supermarket şi ferigă! Vorba aceea, unde dai şi unde crapă!

Teodor MARUŞCA

Până la 1 noiembrie 2014, toate consiliile locale din România ar fi trebuit să aprobe, iar primăriile să întocmească proiectele de amenajamente pastorale. Termenul de contractare a studiilor a fost decalat la 1 februarie 2015, apoi pentru 4 august, dar în mod sigur şi acesta va fi prorogat şi restabilit, susţin surse ministeriale, pentru 1 martie 2016. Atenţie însă: componenta privind flora poate fi realizată doar în timpul perioadei de vegetaţie, deci studiile ar trebui comandate imediat, pentru ca autorităţile să se încadreze în limitele impuse de lege.

La momentul la care discutăm se lucrează din plin la aceste studii (n.n. – în Prahova, de exemplu, 6 primării au încheiat documentaţia, iar 16 au semnat contractele). Au fost depăşite toate neînţelegerile legate mai ales de faptul că proiectele, în cazul mai multor localităţi din ţară, au fost întocmite de nişte firme private. Abia în 2015 s-a stabilit clar că amenajamentele pastorale pică exclusiv în sarcina unor colective de lucru formate din reprezentanţi ai instituţiilor statului. Pentru a nu se crea mai multe daune, amenajamentele executate anterior rămân valabile dacă sunt aprobate de comitet.

De ce este nevoie de amenajamente pastorale

În primul rând, prin Codul de Bune Condiţii Agricole şi de Mediu (GAEC), România este obligată să menţină suprafaţa înregistrată în 2007 (4,9 mil. ha), dar în condiţii stricte de respectare a habitatelor naturale şi de menţinere a florei (3.700 de specii, din care 485 – ameninţate cu dispariţia, 200 – vulnerabile, 23 – declarate monumente ale naturii şi 1.253 – specii rare etc.). În plan intern, legiuitorul vorbeşte, dar la nivelul anului 2013, despre criza economică-financiară a României, care a afectat şi afectează sectorul agricol, iar printre soluţiile de redresare ar fi revitalizarea sectorului de creştere a animalelor, ca beneficiar de bază sau final al pajiştilor. Pentru a avea păşuni şi fâneţe de calitate e nevoie de un regim de întreţinere unic, neapărat reglementat prin acte obligatoriu de respectat de proprietari ori de cei care exploatează pajiştile. De altfel, mii de suprafeţe s-au degradat din cauză că nu au fost întreţinute, nu au fost folosite ca păşuni din cauza diminuării numărului de animale ori au căpătat cu totul alte destinaţii: 26% din suprafaţă a fost invadată de vegetaţie ierboasă nevaloroasă; 9% a fost acoperită cu arbuşti; 11% s-a degradat prin eroziune, aciditate, alcalinitate etc. Pe de altă parte, există şi celălalt aspect, mult mai grav, al complicităţii unor administraţii locale cu diverse persoane, soldate cu închirieri şi concesionări de pajişti pe alte criterii decât cel al deţinerii efectivelor de animale, cu singurul scop de a încasa subvenţiile europene. Aceste aspecte vor fi eliminate treptat. Legea statuează că, de aici înainte, exploatarea pajiştilor se va face numai în baza amenajamentului pastoral; primăriile au obligaţia să întocmească acest studiu, iar concesionarul să aplice toate recomandările din documentaţie. Organismul care va controla dacă acest lucru se întâmplă în realitate este Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie „prof. dr. G.K. Constantinescu“ (ANARZ).

Pentru ce suprafeţe se întocmesc studiile

Amenajamentul pastoral este obligatoriu pentru următoarele tipuri de pajişti: aflate în domeniul public/privat al comunelor, oraşelor, municipiilor, administrate de consiliile locale ale acestora; în domeniul public/privat al statului, administrate de Agenţia Domeniilor Statului; în proprietatea publică a statului, administrate de Regia Naţională a Pădurilor-Romsilva; în proprietatea privată a persoanelor fizice şi juridice, înregistrate în registrul agricol ca păşune/fâneaţă la data de 1 ianuarie 2007.

Ce cuprinde un amenajament pastoral

Un amenajament pastoral trebuie să cuprindă: actele care stau la baza dreptului de proprietate, inclusiv schiţa pajiştii sau planul cadastral; determinarea suprafeţei pajiştii sau a porţiunilor din care se compune pajiştea, cu prezentarea denumirii, suprafeţei, vecinătăţilor şi a hotarelor; descrierea situaţiei geografice şi topografice a pajiştii; descrierea solului; descrierea florei; calitatea pajiştii; determinarea parcelelor oprite de la păşunat; perioada de păşunat; capacitatea de păşunat şi încărcătura optimă; stabilirea căilor de acces; stabilirea surselor şi a locurilor de adăpat; locurile de adăpost pentru animale şi oameni; împărţirea pajiştii pe unităţi de exploatare şi tarlale pentru diferite specii; lucrări anuale pentru întreţinerea şi creşterea fertilităţii solului; lucrări pentru îmbunătăţirea pajiştii etc. Un astfel de studiu va fi reactualizat la fiecare 10 ani. Pentru a uşura munca primăriilor şi a grupurilor de lucru, Institutul de Cercetare - Dezvoltare Pajişti Braşov a elaborat un Ghid de întocmire a amenajamentelor pastorale, ce serveşte ca model pentru toate studiile efectuate la nivel de unităţi administrativ – teritoriale.

Cine îl realizează

Consiliile locale au obligaţia să elaboreze amenajamentul pastoral, valabil pentru toate pajiştile aflate pe raza unităţii administrativ-teritoriale. Un amenajament va fi realizat de un grup de lucru format din: inginerii de la camerele agricole din cadrul consiliilor judeţene, instituţie care va avea şi rol de integrator (va coordona lucrarea, în sensul a pune lucrurile cap la cap); specialiştii primăriei; specialiştii oficiilor judeţene de pedologie şi cei din cadrul inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi de vânătoare, după caz; direcţiile agricole judeţene, cu rol de verificare a documentaţiei. Specialiştii de la fiecare instituţie au sarcini concrete: camerele agricole realizează descrierea florei, calitatea pajiştii, oficiile pedologice întocmesc studii despre sol, dar în baza setului de analize pedologice şi agrochimice, primăriile pun la dispoziţie hărţile cadastrale şi detalii despre proprietate, iar direcţiile agricole avizează (sau nu) proiectul.

Maria Bogdan

Un chip „cioplit“ de timp, brăzdat de zâmbete şi lacrimi, se închină pios în faţa ogorului copt de soare. Parcă ar avea în faţă o icoană. Strânge în pumnul său ţărâna sfântă şi apoi o elibe­rează în firişoare plăpânde. E semn că pentru ţăran pământul are viaţă, iar căuşul palmelor sale nu se îndură să strivească sufletul nevăzut al ogorului. Din mâinile sale muncite, acest suflet se plămădeşte în lanuri întinse ce hrănesc lumea întreagă. Dar cine mai are timp să contemple imaginea bietul ţăran? Orologiul spune că veşnicia începe să se scurgă din inima satului şi că tradiţiile din tată-n fiu ar putea să se piardă.

Şi totuşi iată că de la opinca satului se mai ridică oameni care înţeleg că acest univers este parte din fiinţa noastră. Iosif Ciunterei este un tânăr de doar 20 de ani care a ales să propovăduiască în lume cuvântul ţăranului român. Surprinzător pentru un copil născut în generaţia internauţilor, Iosif a ales altă cale decât majoritatea adolescenţilor. Este profund dedicat misiunilor sale şi nu se sfieşte să spună cu glas tare „îs mândru că-s ficior de ţăran.“ Împreună am depănat povestea vieţii lui, am vorbit despre speranţele pe care le nutreşte şi mai ales despre eforturile de a scoate din sipetul prăfuit al trecutului obiceiurile şi datinile străbune uitate.

Iosif s-a născut în Feldru, un sat din judeţul Bistriţa-Năsăud, acolo unde, spune un cântec popular, a „pus Dumnezeu raiul“. Vorbeşte cu o vădită emoţie şi căldură despre clipele petrecute în intimitatea „cuibului“ familiei sale, unde a împărţit ştrengăriile copilăriei cu alţi 11 fraţi, şi mărturiseşte deschis că nu îşi poate închipui viaţa altfel decât cum s-a petrecut. În vocea lui se simt responsabilitatea şi maturitatea, dar şi un soi de tristeţe când vorbeşte despre cât de „frumoase erau clipele când mergeam la scăldat şi ce trist este pentru copiii de acum, a căror copilărie se consumă în faţa unui calculator.“

Frumuseţea satului, traiul într-o familie simplă de ţărani, mersul la muncile câmpului, toate laolaltă s-au înfiripat în fiinţa lui şi i-au modelat caracterul.

La 17 ani, pe vremea când era doar un licean, deja intuia ce va face. Era o certitudine că vrea să alunge întunericul în care alunecaseră tradiţiile populare. Mai trebuia doar să găsească resursele pentru a reuşi. A păşit fără teamă în studioul radioului din Bistriţa şi s-a prezentat în faţa directorului. I-a vorbit despre aspiraţiile sale şi l-a convins. Aşa s-a născut emisiunea radio „Cu Iosif pe coclauri“, o oră de poveste în care tânărul din Feldru porneşte în căutarea datinilor străbune şi dă glas bătrânilor satului. Este o călătorie în care nu descoperă doar satul românesc arhaic. Se redescoperă şi pe sine, aflând înlăuntrul său sentimente care până acum doar au mocnit. „Îmi place să stau la poveşti cu bătrânii locului, chiar dacă uneori mă doare sufletul să văd că ţăranul autentic este pe cale de dispariţie.“

Iosif este singurul copil al familiei care a hotărât să urmeze o facultate. A lăsat în urmă satul natal, în pofida rugăminţilor părinţilor care sperau ca fiul lor să rămână alături de ei, să se îngrijească de gospodărie şi de pământ. S-a desprins greu, dar a prins aripi pentru că a simţit că ceea ce face el contează mult. Hotărârea de a urma Facultatea de Istorie şi Filozofie din Cluj, secţia Etnologie, a venit firesc, ca o completare a iubirii sale faţă de obiceiurile româneşti. Primul an l-a încheiat cu succes. A obţinut o bursă de studii, iar cu banii câştigaţi astfel a reînviat tradiţii arhaice. Fără salve şi fără a aştepta să păşească pe laurii victoriei, Iosif a recreat alături de femeile satului Dumitra, din Bistriţa, „Cununa grâului“, o sărbătoare a tuturor satelor pe ogoarele cărora se semăna grâu. Următorul proiect, „Cununa Strugurelui“, o sărbătoare unică în România, o va celebra în acelaşi sat. „Drumul Cânepii“ este un alt proiect aflat la început de drum. Toate iniţiativele sunt aproape de sufletul lui, şi nu doar pentru că îi aparţin, ci pentru că dau glas tradiţiilor şi obiceiurilor ţăranului român.

Deşi foarte tânăr, Iosif, unul dintre viitorii etnologi ai ţării noastre, a dovedit că este un om de nota 10. A avut curajul să pornească singur în lume şi să lupte pentru proiectele sale. Nu i-a fost uşor, pentru că România pare, după cum spune, o ţară fără mentori. A ales de la fiecare ce a fost mai bun şi a strâns în sufletul său comori pe care acum vrea să le împărtăşească şi celorlalţi.

Laura ZMARANDA

De la medici, IT-işti la asistente medicale şi muncitori în construcţii şi agricultură, vestiţii căpşunari ne-am obişnuit să vedem cum, anual, zeci de mii de români iau calea străinătăţii. Mai nou, tot mai mulţi copii şi adolescenţi îşi caută destinul în Occident. Potrivit unei analize realizate de experţii de la KeysFin, piaţa serviciilor de educaţie în străinătate a crescut cu o rată de-a dreptul fulminantă, de 381% în ultimii cinci ani.

Pe noi şcoala nu ne-a pregătit pentru trecerea de la comunism la capitalismul sălbatic, pentru traiul pe credit, şi mai ales, pentru criză. Ne-am adaptat din mers, am improvizat, am învăţat mai mult la „şcoala vieţii“ decât pe băncile şcolii cum să ne descurcăm într-un prezent instabil şi cu perspectiva unui viitor imprevizibil.

Pentru copiii noştri, situaţia este cu totul alta. Dincolo de faptul că s-au născut într-o altă lume, departe de privaţiunile regimului ceauşist, au învăţat din experienţa noastră şi au primit şansa de a-şi exploata şi dezvolta abilităţile în şcolile din Occident. Datele statistice din piaţa serviciilor de educaţie în străinătate arată că, pe ansamblu, sunt câteva mii de copii şi adolescenţi care, în ultimii ani, au ales să înveţe sau să meargă în vacanţe de studiu în şcolile din Uniunea Europeană.

Dovadă că cele mai importante 16 firme care activează în domeniu (unul vast, de la taberele şi vacanţele şcolare la pachete de studii liceale şi universitare) au reuşit să îşi extindă afacerile de la 3,6 milioane de lei în 2010 la 17,2 milioane de lei în 2014. În total, luând în calcul cifra de afaceri comună a acestor companii, putem trage concluzia că părinţii au cheltuit peste 51,8 milioane de lei pentru a le asigura copiilor lor şansa de a experimenta educaţia occidentală.

„Evoluţia fulminantă a pieţei, care a marcat o creştere de 381% în ultimii cinci ani, demonstrează că românii au devenit tot mai interesaţi să îşi trimită copiii la studii în Occident, încercând să le dea un imbold spre o viaţă mai bună“, afirmă analiştii KeysFin.

„Asistăm la un adevărat export de creiere, susţinut în primul rând de părinţi, dar şi de instituţiile de învăţământ occidentale prin intermediul burselor pentru cei merituoşi. Este un rezultat direct al lipsei de performanţă a sistemului educaţional românesc, dar şi al integrării europene, al globalizării“, spun experţii care susţin că fenomenul se va amplifica în viitor.

„Datele statistice demonstrează că firmele din domeniu şi clienţii acestora au înţeles potenţialul unor asemenea servicii, de la taberele educaţionale în limbi străine la programele de studiu liceal şi universitar, iar viitorul ar putea aduce creşteri de două cifre a pieţei“, mai susţin aceştia.

IntegralEDU, Mirunette International Education SRL, Seytour SRL şi Educaţia SRL sunt printre companiile cele mai reprezentative, având în vedere cifrele de afaceri din 2014.

Toate aceste firme au marcat creşteri spectacu­loase în ultimii ani, de peste 150-200%, pe fondul dezvoltării serviciilor şi interesului tot mai mare al românilor pentru educaţia şi pregătirea cu iz occidental.

„Estimările legate de dimensiunile şi dinamica pieţei sunt relative, în condiţiile în care activităţile specifice variază de la activităţile şcolare la componenta turistică. Interesant este că, dincolo de aceşti bani, există o altă parte importantă reprezentată de sumele pe care părinţii le plătesc pentru plata studiilor şi care nu sunt evidenţiate în contabilitatea firmelor româneşti. Vorbim de sume de câteva milioane de euro anual, care trec direct din conturile părinţilor în cele ale instituţiilor de învăţământ“, afirmă experţii KeysFin.

O simplă estimare arată că, la un volum de 1.500 de copii trimişi anual de părinţi la studii în Occident, sumele încasate de acestea variază între 15 şi 30 milioane de euro/anual.

TABERELE ŞCOLARE, PRIMUL PAS

Cine sunt clienţii? Părinţi cu dare de mână, angajaţi în firme multinaţionale sau care deţin business-uri profitabile, în general români cu venituri peste medie. Potrivit experţilor, atunci când aleg să îşi canalizeze copiii spre o educaţie în Occident, primul pas îl reprezintă tabăra şcolară, o activitate menită să-i ofere copilului „gustul“ educaţiei la alt nivel. Sunt zeci de oferte în această perioadă, de la tabere în SUA, Marea Britanie, Franţa, Elveţia, Germania, Italia etc. „Tabăra îi oferă copilului experienţa studiului într-o şcoală din străinătate pe durata a 2, 3 sau 4 săptămâni, îi oferă cunoaştere în ceea ce priveşte programele de studiu oferite de liceele din străinătate, îi trezeşte curiozitatea şi entuziasmul“, afirmă Teodora Răducanu, Secondary Education Coordinator la IntegralEdu, unul dintre principalii jucători din piaţă. Elevii au şansa de a-şi îmbunătăţi nivelul lingvistic, de a studia anumite materii conform curriculei ţării respective şi de a înţelege domeniul spre care părinţii vor să-l canalizeze: business, medicină, politică, arhitectură etc. Sunt tabere în care elevii pot obţine inclusiv certificări CAMBRIDGE ESOL EXAMS, BEC, IELTS, TOEFL, TOEIC, care să-i ajute pe viitor.

Adrian Negrescu

Cad pe rând brazii din pădurea Şcolii de Economie Agrară şi Rurală. Cei care au străjuit pe culmi se pleacă spre pământ unul câte unul: Oprea Parpală, Sergiu Hartia, loan Vasiliu, Constantin Anderca, losif Timen, Sergiu Vrejba, Mariana loniţă, Vasile Baghinschi, Nicolae Braşoveanu, Vsevolod Topor.

La 19 iunie 2015 a căzut, coborând sub glie, şi prof. univ. dr. ing. econ. Florin Gâlcă. Cel care ne-a părăsit acum atrage asupra noastră o durere mai adâncă, deoarece a fost prezent adânc în sufletele şi activitatea noastră. Este o pierdere atât de mare pentru că ne aminteşte de tinereţea noastră, de sfârşitul unei perioade importante a Şcolii de Economie Agrară şi Rurală, de înţelepciune şi sens uman al vieţii.

S-a născut la 29 martie 1923 în localitatea Bucium, judeţul laşi. A absolvit Facultatea de Agronomie în cadrul Institutului Politehnic Bucureşti, cu doctoratul în ştiinţe economice la Universitatea Timiriazev din Moscova, devenind primul decan şi profesor şef de catedră la disciplina de Economie şi Organizare la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu“ (devenit Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti).

Florin Gâlcă are meritul de constituire şi fundamentare a ştiinţei „conducerii şi organizării“, ceea ce astăzi a devenit „management în agricultură“, promovând conceptul că rezolvarea problemelor agriculturii nu mai are restricţii biologice şi tehnice, ci numai restricţii de natură economică, managerială, accentuate de lipsa unei strategii de dezvoltare a economiei naţionale în general şi a agriculturii în special, concept în care a format generaţii întregi de specialişti care au condus marile exploataţii agricole.

Iar discipolii săi, profesorii loan Niculae Alecu şi Manea Drăghici, au dezvoltat conceptele profesorului Florin Gâlcă şi au creat Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală în cadrul USAMV Bucureşti.

Spirit metodic, echilibrat şi continuu dedicat studiului, pentru Florin Gâlcă a fi profesor însemna atât o demnitate în sine cât şi o formă activă de prezenţă în realităţile umane autentice. Adesea, urmărindu-l, cugetam: aşa trebuie să arate un profesor: statură, ţinută, mod de a se adresa, tact şi linişte binevoitoare, să lupte şi să acorde sprijin în realizarea obiectivelor. Prin inteligenţă, cultură, discursivitate, bogăţia de informaţii, exprimările sintetice, avea o tentă didactică deosebită, astfel că în dânsul şi în alţi reputaţi dascăli ne-am găsit modele de urmat.

Florin Gâlcă a fost un exemplu de ceea ce trebuie să fie un adevărat dascăl atât la catedră cât şi cu colegii şi studenţii. Înzestrat cu daruri rare – un fizic ales, un glas cu registru bogat şi cu timbru admirabil şi cu o ştiinţă a pedagogiei, n-a căutat niciodată să utilizeze succesele şi prestigiul pe care le-a dobândit, ci a fost întotdeauna un excelent şi demn camarad pentru toată lumea, cu multă bunăvoinţă şi înţelegere, după cum nu l-am auzit spunând un cuvânt nedrept sau măcar răutăcios pe seama nimănui, după cum l-am cunoscut în peste 60 de ani de activitate. Această atitudine, dar şi bunăvoinţa caldă cu care a sprijinit şi îndrumat tinerii au făcut din Florin Gâlcă o personalitate cu totul deosebită.

Generaţiile foarte tinere nu l-au văzut şi nu l-au auzit. Dar cei care l-au cunoscut, trecuţi prin delicatul aparat al talentului său de profesor, când vor să aducă un elogiu suprem vreunui cadru didactic tânăr nu găsesc să spună decât atât: „are ceva din conceptele lui Florin Gâlcă“. Şi aceasta pentru că ne-au rămas de la domnul profesor anumite idei, concepte, atitudini, anumite gesturi de o severă sobrietate, căci a stăpânit acel simţ al măsurii, pe lângă o deosebită putere de muncă şi desăvârşită conştiinciozitate.

În ultimii ani, fiziceşte, Florin Gâlcă era mult diminuat de boală. Vederea, în urma unor operaţii nereuşite, s-a stins în chip necruţător. Spiritul însă i-a rămas tot atât de prezent ca şi în anii săi de sănătate. Soţia sa, prof. univ. dr. ing. Mariana loniţă, i-a rămas colaboratorul cel mai apropiat, iar apoi doamna Viorica, cu înţelegere şi devotament, i-a fost sprijin moral, ocrotindu-i sensibilitatea, ferindu-l de acele atingeri nedorite cu realitatea pentru o susţinută activitate creatoare (profesor consultant, conducător ştiinţific de doctorat) trăind în respect şi afecţiune reciprocă.

Iar cărţile sale rămân de referinţă cuprinzând înţelepciune, logică, metodă, coerenţă, sistem, peda­gogie, noua pulsaţie a fenomenului agrar şi a ordinii manageriale într-o abordare dialectică. Rămâne definitor actul de creaţie care este un mod de a emite judecăţi de valoare cu o anume detaşare prin ideile, atitudinile, reflexiile pe fondul realităţii sociale.

Şi aceasta pentru că era înzestrat cu cunoştinţele filozofice, istorice, tehnice şi economice, capabil să se adapteze diferitelor condiţii, realizând o operă valoroasă la capătul unui drum îndelungat slujind cu abnegaţie valorile cele mai avansate.

Acum a plecat liniştit pe cel din urmă drum, de întâlnire cu soţia sa prof. univ. dr. ing. Mariana loniţă, chip radios de inteligenţă, înţelepciune şi nobile sentimente, care-l aşteaptă în lumea minerală a naturii.

Glasul său cald, glasul său de lumină s-a stins. Va mai trece o vreme până când va muri pentru întotdeauna odată cu noi, cei care l-am auzit şi preţuit, căci „cei pe care i-am iubit trăiesc în noi şi după ce-au murit“. Dispariţia sa ne aminteşte de ultimele versuri ale lui Nicolae lorga din poezia BRAD BĂTRÂN:

„În anii mulţi cât el a fost
De-a lungul ceasurilor grele
Sub paza crengilor rebele
Mulţi au aflat un adăpost
Moşneagul, stând pe culme drept,
A fost la drum o călăuză
Şi-n vremea aspră şi ursuză
El cu furtunile-a dat piept.“

Prof. univ. dr. ing. Ion BOLD
Membru titular al Academiei de Ştiinţe Agricole şi silvice „Gheorghe lonescu Şişeşti“, membru titular al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România