Mănăstirile din Basarabia

Dialog cu istoricul Ion NEGREI, fost vicepremier al Republicii Moldova

În deruta care a cuprins acum viaţa politică şi socială din Basarabia în preajma semnării Acordului de asociere a Moldovei cu Uniunea Europeană, un loc aparte îl ocupă astăzi şi disputele privind viaţa religioasă, cu deosebire situaţia actuală a mănăstirilor. În acest context am avut o îndelungă discuţie la Chişinău şi apoi în oraşul Cimişlia cu profesorul Ion Negrei, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Istoricilor şi fost vicepremier al Republicii Moldova.

„Este o situaţie complexă şi complicată, ne spune interlocutorul nostru. Puţină lume de pe la noi mai ia în discuţie starea actuală a mănăstirilor, cu problemele lor, dat fiind şi amestecul tot mai insistent al factorului politic şi chiar al acelora care în anii grei din perioada ocupaţiei sovietice au distrus o mare parte dintre ele, iar acum cam aceiaşi preiau iniţiativa...

Istoricii basarabeni şi-au îndreptat recent atenţia asupra acestei chestiuni extrem de delicate. Ca urmare, în curând va apărea la Chişinău o carte la care personal sunt coautor, Mănăstirile şi schiturile din Moldova“ (de dincoace de Prut şi de peste Nistru). Cartea îşi propune să readucă în actualitate starea vieţii monahale de ieri şi de azi din Basarabia.“

– Mai întâi, în perspectiva istoricului, să ne vorbiţi despre viaţa monahală din Basarabia...

– Ehei, viaţa monahală de la noi a început cu mult mai târziu faţă de cea din Ţara Românească a Moldovei. Mănăstirile de aici, de pe la noi, sunt cu mult mai târzii, primele dintre acestea sunt de prin secolul al cincisprezecelea, evident din timpul marelui voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt şi al urmaşilor direcţi ai acestuia. Deci mănăstirile de la noi nu sunt atât de vechi precum cele din zona bucovineană din Moldova. Avem câteva mănăstiri voievodale, ridicate de Ştefan Vodă şi de Petru Rareş, precum cele de la Căpriana şi Vărzăreşti. Cu referire la mănăstirea Căpriana, datorită şi celebrităţii sale, putem spune că aceasta a intrat mai mult în atenţie în perioada imediat următoare încorporării din 1812 a acestui ţinut românesc la Rusia. Primul mitropolit de atunci al Basarabiei, Gavriil Bănulescu Bodoni, este şi cel care a rectitorit această mănăstire. Se pare că din acest motiv acum Patriarhia Moscovei îşi arogă meritul ctitoririi, acum două secole, a mănăstirilor basarabene, ceea ce, evident, nu poate fi adevărat. În schimb, acum aceeaşi Patriarhie, care a patronat acţiunile de distrugere a lăcaşurilor bisericeşti basarabene în perioada sovietică, vine acum ca la ea acasă la noi să serbeze aşa ceva, cum a făcut-o în septembrie 2013 Patriarhul Chiril al Moscovei.

– Cui aparţin azi, de fapt, ecleziastic, aceste mănăstiri?

– Din păcate, atât Mănăstirea Căpriana cât şi altele care pot fi un simbol de demnitate naţională aparţin acum de... Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei, în subordonarea directă a Patriarhiei Rusiei. Adică a Moscovei! Asta chiar dacă cam toate mănăstirile din Basarabia îşi raportează ctitoria lor marelui voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt. Curios mai apare şi faptul că şi alte mănăstiri, de dată mai apropiată nouă, sec. XVII-XVIII, când voievodul Ştefan cel Mare era de mult în lumea celor drepţi, erau atribuite... tot marelui voievod. Asta nu ştim dacă din necunoaştere sau din alte motive.

– Câte mănăstiri mai sunt azi în Basarabia?

– În prezent avem în Basarabia mai multe statistici. Unele spun că ar fi vorba de 20 de mănăstiri mari, dar şi de un număr important de schituri. Alte statistici spun de 40 sau chiar de 47. Cu schituri cu tot. Aproape că nu este o zonă importantă, de la Chişinău la Orhei şi Soroca, de la Ungheni la Călăraşi la Cimişlia, Leova sau Basarabeasca, Nisporeni, Ialoveni, Călăraşi, Floreşti, Ocniţa sau Donduşeni, la Hânceşti, unde să nu afli aşezăminte monahale. Dacă ne referim la Căpriana trebuie spus de actul lui Alexandru cel Bun din anul 1429, de prezenţa mitropolitului Bodoni, care a fost înmormântat aici, de faptul că aici a trăit şi a creat cronicarul Eftimie, că aici era cea mai mare bibliotecă şi aşa mai departe. Sigur, există mănăstiri importante şi la Chişinău, la Condriţa, la Tighina, la Noul Neamţ, la Veveriţa şi Cimişlia, la Izvoare, Ţigăneşti şi Ungheni. Eu cred că acum avem cam tot pe atâtea mănăstiri câte au fost înainte de 1989. Asta fiindcă, practic, o parte a zidurilor celor distruse, lăsate în grija naturii atâţia ani în perioada sovietică, păstrate sau uitate, au permis refacerea lor. Oamenii şi le-au amintit şi au început să le reconstruiască. Aici s-au băgat tocmai cei care le-au distrus, mă refer aici la cei din Partidul Comuniştilor, astfel că în prezent o mare parte dintre ele au putut fi reconstruite, iar altele chiar refăcute. Desigur, nu complet, oricum momentele de redevenire istorică din prezent au permis o acţiune sistematică de refacere a acestor lăcaşuri sfinte – simbol al Basarabiei străbune. Culmea, pe fondul sărăciei de acum, refacerea se face prin grija... Partidului Comuniştilor din Moldova...

– De fapt, cine mai are în grijă aceste mănăstiri?

– Aici e aici. Teoretic, din punct de vedere cultural-artistic, mănăstirile sunt girate de către Ministerul Culturii, dar din punct de vedere spiritual cam toate sunt, din păcate, sub oblăduirea Mitropoliei Moldovei, adică a Patriar­hiei Moscovei. Asta fiindcă, aşa cum menţionam mai înainte, nu se prea ştie cum, dar cei care au distrus sistematic lăcaşurile de cult, care au distrus biserica românească, adică comuniştii, vin şi fac tot posibilul ca să apară că ei sunt cu biserica creştină, că ei fac totul pentru biserică. Ei, cei din Partidul Comuniştilor! Ei vin cu materiale şi cu fonduri să repare bisericile şi mănăstirile...

– ­Dar Mitropolia Basarabiei câte mănăstiri mai are în grijă?

– Din câte ştiu eu, această mitropolie a avut până de curând vreo două, dar nu se prea ştie, le-a pierdut şi în acest moment cred că nu mai are nicio mănăstire...

– Aşadar, mănăstirile Basarabiei reprezintă cumva şi atracţii turistice, ca la noi, în Moldova şi Bucovina?

– Încă nu au devenit, nu au ajuns să fie monumente de spiritualitate românească; mănăstirile sunt acum doar monumente de arhitectură, monumente istorice. Deci acestea nu pot fi socotite a fi puncte de atracţie turistică... Poate ar fi bine ca activitatea lor să fie îndreptată către oameni, nu ca prezenţa lor să fie orientată politic, ca pe ele să apese presiunile politice ale momentului şi să servească unei puteri străine, cu toate necazurile care pot veni de aici...

Cristea BOCIOACĂ