• Interviu cu Marcel Andrei, preşedintele Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor de Ovine din Mărginimea Sibiului şi vicepreşedintele AGROSTAR

Reprezentantul unei asociaţii cu un număr impresionant de animale din judeţul Sibiu trage un semnal de alarmă asupra a ceea ce se întâmplă în sectorul creşterii ovinelor, arătând cu degetul spre autorităţile indiferente care permit, tolerează sau uneori chiar concertează acţiuni aflate în afara legalităţii.

– Domnule Marcel Andrei, reprezentaţi o organizaţie profesională importantă a crescătorilor de ovine. Câţi membri aveţi?

– Reprezint Asociaţia judeţeană a crescătorilor de ovine din Mărginimea Sibiului, iar la ora actuală avem în jur de 260 de membri şi 180.000 de capete, pentru că în zona noastră mai există 3 asociaţii.

– Mă surprinde neplăcut faptul că asociaţiile profesionale sunt din ce în ce mai fărâmiţate, mai dispersate, cu responsabilităţi mai mult sau mai puţin importante faţă de crescătorii de animale. De ce credeţi că se întâmplă acest lucru?

– În primul rând din orgoliu, caracteristic românilor, apoi sunt persoane care au înfiinţat asociaţii doar pentru a percepe 1 leu/oaie cotizaţie în momentul depunerii actelor pentru CNDP la specia ovine. În rest ei nu fac nimic. Mai mult decât atât (lucru pentru care m-am bătut mult la MADR pentru modificarea Legii pajiştilor), aceste persoane au încheiat contracte pentru preluarea păşunilor, deşi normele europene prevăd clar că beneficiarul subvenţiei pe suprafaţă este utilizatorul. O asociaţie nu poate fi „utilizatorul“, atât timp cât ea nu deţine animale, ci doar membri. Aceste asociaţii sunt de regulă făcute de către primari sau de rude ale primarului pentru beneficiul lor, pentru că ei deţin şi contractele de închiriere a păşunilor, iar crescătorii trebuie să le plătească şi lor o sumă de bani. Aşadar, aceşti „băieţi deştepţi“ primesc subvenţiile de la stat, de fapt de la UE şi mai încasează şi de la crescători, în vreme ce crescătorii autentici, care chiar au animale, stau la mâna lor.

Am făcut şi plângeri penale şi pe la DNA, însă mare lucru nu s-a rezolvat. Dar cum la noi APIA a ajuns să fie stat în stat, fac ce vor şi dau subvenţii cui nu trebuie. APIA nu ne dă niciun concurs.

Dacă vorbim de CNDP, pentru că sunt bani de la bugetul naţional, orice cetăţean contribuabil are dreptul să ştie unde se duc banii lui. De aceea am cerut ca listele pentru CNDP să fie făcute publice. Bineînţeles că APIA nu a fost de acord.

– Orice reprezentant al unei forme asociative are o serie de responsabilităţi, inclusiv în relaţia dintre membri şi autorităţi. În ce măsură acestea satisfac crescătorii?

– În majoritatea cazurilor nevoile şi cerinţele fermierilor nu sunt satisfăcute. Sunt primari care i-au obligat să facă parte din acele asociaţii, pentru că altfel nu le dădea păşunea, ceea ce este anormal şi anticonstituţional, dar la noi în România se poate practica. Acest gen de lucruri, alături de altele, fac ca doleanţele crescătorilor de animale, mai ales ale celor adevăraţi, să nu poată fi satisfăcute.

– De ce nu reuşiţi totuşi să constituiţi la nivel naţional o federaţie, o structură care să reprezinte toate asociaţiile şi respectiv toţi membrii?

– Pentru că, pe lângă orgolii, sunt şi interese financiare.

– Ce ar trebui făcut ca să eliminăm acest mod de a privi lucrurile?

– Ar trebui ca şi noi, crescătorii, să conştientizăm importanţa acestui lucru, dar v-am spus că intervin primarii care îi orientează către aceste asociaţii.

– Ce perspective daţi acestor forme asociative la care facem referire?

– Perspective imediate nu sunt pentru că inclusiv lumea politică actuală şi viitoare are tot interesul ca noi să fim dezbinaţi, să nu fim o forţă, să nu fim uniţi.

– Şi vă lăsaţi pradă acestor tentative, când ar trebui să urmăriţi interesele crescătorilor, care nu sunt puţine şi deloc de neglijat?

– Este foarte adevărat ce spuneţi dar, atât timp cât intervine factorul politic, sigur că trebuie să admitem situaţia. Dar nu ştiu până când. Să ştiţi că întâmplător colegi ai mei de breaslă spun uneori că interesele politice sunt ca o frână de mână pentru zootehnie. Câtă vreme primarul îl forţează pe crescător să plece într-o anumită direcţie, crescătorului îi este teamă că rămâne fără păşune şi nu are curaj să iasă în faţă şi să spună de frica repercusiunilor, sigur că se va întâmpla aşa, până vom reuşi să avem o cultură a unităţii. Ar exista o perspectivă dacă ar veni tineretul să se ocupe de această îndeletnicire, dar cum acesta nu mai vrea să se ocupe de creşterea animalelor, iar cei mai vârstnici au rămas cu mentalitatea de dinainte de ’89 va fi foarte greu.

– Aţi amintit de tineri, credeţi că există sau va exista la un moment dat măcar o motivaţie serioasă pentru ca aceştia să crească animale?

– La ceea ce se întâmplă astăzi nu văd nicio motivaţie serioasă. Eu lucrez din 1968 în sectorul zootehnic şi o fac din pasiune, dar încă nu îi văd pe tineri muncind fără o zi liberă, fără sărbătoare, pentru că asta e, animalul trebuie hrănit.

– Reprezentaţi o asociaţie importantă, dar nu v-am întrebat câte animale aveţi dumneavoastră?

– La ora actuală am 1.100 de ovine, am avut şi 160 de bovine, dar am diminuat efectivul şi probabil că voi face acelaşi lucru şi la ovine din cauza lipsei de forţă de muncă. Nu mai avem cu cine lucra, iar eu nu pot să văd un animal chinuit sau batjocorit, prefer să ţin atâtea animale cât pot îngriji în condiţii optime.

Ion BANU