Zootehnie 29 Ianuarie 2023, 17:24

Ferma mică mixtă de familie, șansa zootehniei

Scris de

Pornirea unei afaceri în zootehnie trebuie să aibă la bază un plan bine pus la punct cu privire la rasele de animale pe care urmează să le creșteți, piața de desfacere a produselor și asigurarea unor condiții de bunăstare optime, atât în privința furajelor, cât și a adăpostului. Animalele pentru o fermă mică de familie trebuie să se și potrivească așteptărilor, dar mai ales experienței pe care o aveți în zootehnie. Totodată, la alegerea unei investiții într-o fermă de animale s-ar putea să aveți o preferință personală, poate că bunicii sau părinții au crescut vite la ferma lor acasă ori credeți că oile ar fi potrivite dacă dețineți un teren mai întins. De asemenea, foarte multe businessuri au plecat și de la nevoile familiei, iar o afacere cu animale de fermă pleacă și la posibilitățile pe care le aveți, adică teren disponibil, adăpost, clima sau piața locală de desfacere.

La 21 de ani, crescătoare de oi cu acte în regulă

Tânăra Roxana Andreea Onofrei din sat Liveni, comuna Manoleasa, județul Botoșani, are aproape 21 de ani și ne mărturisește că este foarte pasionată de animale, iar pornirea unei afaceri în zootehnie a fost lozul câștigător în familia sa.

„Au început părinții mei cu patru oițe, ei aveau și vaci, între timp s-au gândit că ar fi mai bine să vândă vacile și să-și ia oi, în 2010. În prezent, avem în jur de 160 de capete, inclusiv capre. Am avut și mai multe, dar, din cauza lipsei pășunii, am fost în nevoiți să le vindem. Rasa de oi predominantă pe care o avem în turmă sunt cele Karakul pentru că sunt foarte bune de lapte, au o greutate foarte bună, fac miei voinici, dar mai avem și Țurcane și Țigăi. Cât investim noi în ele, nici pe sfert nu luăm pe subvenție. Sunt scumpe toate în ziua de astăzi, mai ales partea de furaje (fân, ovăz, soia, strujeni și porumb). Facem brânză și urdă și vindem pe plan local. Despre lână nu pot să vă spun nimic pentru că facem ce fac toți ciobanii, îi dăm foc, nu ne-o cumpără nimeni. Îi încurajez pe tinerii de vârsta mea să investească cu încredere deoarece nu e o investiție rea. Acest domeniu are o latură frumoasă, lucrezi cu animale, care au o iubire aparte. Mi-aș dori să extindem ferma și cu oile, dar și cu vacile, dar dacă ne ține ceva pe loc ar fi lipsaa pășunii“, specifică Roxana Andreea Onofrei.

Ferma mixtă Pastor din comuna Barcani, județul Covasna

Un alt exemplu de fermă de familie mică, care poate reprezenta un bun exemplu de bună practică, este cea a Mariei Pastor din comuna Barcani, județul Covasna, care împreună cu soțul Nicolae și fiul Nicu are o fermă mixtă de 20 vaci, 150 oi, porci și păsări. Dintotdeauna au ținut animale în gospodăria, dar din 2012, atunci când fiul lor a absolvit facultatea, au hotărât să se apuce într-un mod mai serios de o fermă de animale, la nivel de business.

„Am început construirea de adăposturi pentru bunăstarea animalelor, ținând cont că la noi în zonă iarna este de 4 luni, am construit grajd de vaci, saivane pentru oi și am început înmulțirea lor, atât cât să stea confortabil, nu pentru subvenție. De atunci, gospodăria noastră, la dorința fiului, s-a numit fermă, încercând an de an să ajungem la performanțe, adică origine la vaci și producție de lapte la peste 35 l - 40 l lapte/ zi. Ulterior, având lapte trebuia să facem ceva cu el, să îi dăm plus valoare, așadar am început să prelucrăm încet-încet, fiind foarte greu, dar nu imposibil, aveam în față o necunoscută. Astfel am început cu caș, îl puteam păstra în sare dar nu aveam clienți, nici piață de desfacere. Dar cu strădanie am mers înainte. Astăzi prelucrăm peste 200 litri la zi, avem clienți în piața din Nehoiu – Buzău, dar cei mai mulți de acasă“, ne specifică Maria Pastor.

În ferma Pastor, începând cu data 1 februarie încep fătările, iar întreaga atenție se va îndrepta exclusiv asupra celor aproximativ 150 de oi, adaugă crescătoarea.

„Soțul se ocupă cu aprovizionarea, avem rasa Țigaie ruginie, oile sunt atent selectate, am ajuns cu ele la o greutate de 55-65 kg. Furajarea nu o lăsăm la voia întâmplării (fân, porumb 500 g cap/animal, siloz porumb până la fătare, apoi schimbăm cu borhot și tărâțe) și le administrăm 3 tratamente pe tot parcursul anului. De la data de 1 februarie încep fătările și suntem numai printre ele, majoritatea fată câte 2 exemplare, ne-am pregătit cu boxe, trebuie să punem crotalie mieilor pentru identificare, mieluțele din oi bune le însemnăm pentru prăsilă, așadar zi și noapte suntem printre ele până la Sfintele Paști, apoi alegem 70-80 de exemplare și le dăm la stână la muls, restul rămân acasă, iar cele cu miei mici sug toată vara.“

Mulsul la oi e o problemă, este de părere crescătoarea.

„Mi-aș fi dorit foarte tare să am o platformă de muls cu mulgători pentru ele, dacă veneam cu laptele măcar de la 50 oi în tancul de răcire lângă laptele de vacă era ceva, dar rămâne doar un vis până îmi cresc nepoții, cine știe“, încheie crescătoarea.

Beatrice Alexandra MODIGA


Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti