Romania

Reguli pentru implementarea legislației privind activitatea de ecarisare a teritoriului

Reguli pentru implementarea legislației privind activitatea de ecarisare a teritoriului
Distribuie:  

Supravegherea stării de sănătate a animalelor şi a oamenilor constituie o prioritate, dar şi o obligaţie a servicilor sanitare veterinare şi a administraţiei publice centrale şi locale.

O importanţă deosebită pentru prevenirea izbucnirii şi răspândirii unor boli transmisibile la animale şi de la animale la om, ca pericole biologice care pot apărea, cum ar fi antraxul, EST, botulismul, leptospiroza, tuberculoza, bruceloza, rabia, salmonelozele, diverse boli parazitare, o constitue implementarea normelor de ecarisare a teritoriului, care defineşte activitatea de colectare a deşeurilor de origine animală ce nu sunt destinate consumului uman, în scopul distrugerii, fiind inclusă şi depozitarea, manipularea şi transportul la untatea specializată pentru neutralizare prin transformarea lor în produse stabile biologic, nepericuloase pentru mediul înconjurător, animale sau om.

Strategia privind organizarea şi desfăşurarea etapelor de colectare, transport şi neutralizare a deşeurilor de origine animală constituie o activitate publică, de interes naţional. Are la bază un cadru legal prin care sunt stabilite obligaţiile şi responsabilităţile persoanelor fizice şi juridice în acţiunea de ecarisare a teritoriului, respectiv norme sanitare privind subprodusele de origine animală şi produsele derivate care nu sunt destinate consumului uman privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală, precum și modalitatea de raportare lunară la DSVSA judeţeană a cantităţilor de subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman pe categorii, din localităţi, ferme cu animale, unităţi de abatorizare, unităţi de procesare şi unităţi de comercializare.

Deşeurile de origine animală sunt reprezentate de cadavre întregi sau porţiuni de cadavre, alte subproduse provenite de la animale, improprii consumului uman, cu menţiunea că în această categorie nu este inclus conţinutul tractusului intestinal, recoltat în abator, bălegarul şi purinul.

Conform legislaţiei în vigoare, la nivelul judeţelor, consiliile judeţene organizează şi sunt responsabile pentru desfăşurarea activităţii de neutralizare a deşeurilor de origine animală provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale, având obligaţia de a asigura cadrul contractual pentru realizarea acestei activităţi cu o unitate de ecarisare autorizată.

În acest sens, autorităţile locale competente au obligaţia de a incheia un contract, în condiţiile legii, cu o unitate specializată (PROTAN), asigurând spaţii de depozitare care sunt folosite exclusiv pentru păstrarea deşeurilor colectate până la efectuarea transportului la unitatea de neutralizare.

Proprietarii individuali de animale sunt obligaţi să anunţe în cel mult 24 de ore medicul veterinar arondat şi responsabilul stabilit de consiliul local asupra morţii unor animale din gospodărie.

Autorităţile administraţiei publice locale sesizate informează de îndată consiliul judeţean care anunţă în cel mai scurt timp posibil prestatorul de servicii contractat, acesta având sarcina de a transporta cadavrele de animale la unităţile de neutralizare a acestora.

Autorităţile administraţiei publice locale vor întocmi, potrivit legii, registre de evidenţă a transporturilor, categoriilor şi cantităţilor de deşeuri de origine animală trimise către unităţile de neutralizare, iar la nivelul consiliului judeţean se întocmeşte un centralizator al acestor registre de evidenţă.

În cazul localităţilor izolate, greu accesibile, neutralizarea cadavrelor de animale se poate efectua prin ingropare în locuri special amenajate, pe baza autorizării sanitare veterinare şi a autorităţilor competente privind protecţia mediului, şi este organizată de către autorităţile administraţiei publice locale pe a căror rază administrativ-teritorială are loc decesul animalelor.

Fermele de animale, unităţile de producţie, procesare, depozitare sau de  comercializare a cărnii sau a altor produse de origine animală pot funcţiona în condiţiile în care au încheiat contract cu unităţi de neutralizare autorizate sau deţin instalaţii proprii de neutralizare, autorizate în condițiile legii.

Neutralizarea deșeurilor de origine animală provenite de la animalele moarte în timpul transportului și care aparțin unităților de creștere a animalelor, unităților de producție, depozitare sau de procesare revine în responsabilitatea acestora.

Mişcarea internă, importul, tranzitul, exportul şi comerţul cu produse şi subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman sunt supuse certificării sanitare veterinare, în condiţiile legii.

Activitatea de neutralizare a deşeurilor de origine animală, care includ colectare, depozitare, transport, manipulare, este supusă  inspecţiei şi controlului sanitar veterinar, în scopul prevenirii şi răspândirii de boli la animale şi oameni.

Pentru ca această activitate să se desfăşoare în cadrul legal şi cu eficienţa dorită, persoanele responsabile cu gestionarea SNCU (subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman) desemnate din fiecare localitate, crescătorii de animale, alte persoane sau autorităţi implicate trebuie să deţină cunoştinţe și să respecte obligațiile privind:

  • Importanţa colectării SNCU (cadavrelor de animale) ca măsură de protejare a sănătăţii publice, sănătăţii animale şi a mediului înconjurător, precum şi evitarea apariţiei şi propagării bolilor la animale şi de la animale la om.
  • Cadrul legal cu normele europene şi naţionale prin care sunt stabilite obligaţiile şi responsabilităţile persoanelor fizice şi juridice în acţiunea de ecarisare a teritoriului.
  • Este interzisă abandonarea, îngroparea sau depozitarea deşeurilor de origine animală în alte condiţii decât cele stabilite de legislaţia în vigoare.
  • Întocmirea evidenţelor (registre şi documente de mişcare) necesare pentru demonstrarea trasabilităţii a raportărilor obligatorii la DSVSA Judeţeană, respectând modalitatea corectă de completare a acestora.
  • Să cunoască procedura de comunicare a deficienţelor înregistrate şi a modului de remediere a acestora.
  • Verificarea listei de unităţi autorizate pentru neutralizarea SNCU de pe site-ul ANSVSA sau consultarea specialiştilor din domeniu.

Persoanele împuternicite de autoritățile centrale și locale verifică modul de respectare a prevederilor legale în domeniile lor de competenţă şi, totodată, asigură consultanţă de specialitate în această importantă acţiune, de interes economic şi social pentru comunităţile respective, în contextul în care ecarisarea teritoriului constituie un factor esenţial de igienizare și de asigurare a unui mediu curat şi cu prioritate în prevenirea apariției și răspândirii bolilor transmisibile la animale şi de la animale la om.

Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu

legislatie, ecarisare, sanatatea oamenilor, sanatatea animalelor

Alte articole: