Medicina veterinară, o activitate cu un impact important în zona socială și economică
Profesiunea de medic veterinar este o profesie liberală şi independentă, cu organizare autonomă reglementată prin OUG 42 din 2004, cu modificările și completările ulterioare.
Medicina veterinară este pusă în slujba asigurării sănătăţii şi potenţialului productiv al animalelor aducătoare de venituri, în serviciul deţinătorilor de animale și al operatorilor economici din zona alimentară, având implicare prioritară în prevenirea transmiterii de boli la animale şi de la animale la om, siguranţa alimentelor destinate consumului uman, salubritatea furajelor pentru animale şi protecţia mediului, acţiuni care se regăsesc în cerinţele economice și sociale şi care, în final, asigură sănătatea publică.
Referitor la medicina veterinară modernă, indiferent de ţară apare necesitatea de a corela întărirea rolului şi aportului serviciilor veterinare de stat şi private cu creşterea responsabilităţii și eficienţei acestora, în colaborare cu crescătorii de animale şi producătorii de produse alimentare, cu sprijinul material și financiar al autorităților de stat guvernamentale ținând cont de oameni, de situaţia economico-financiară şi de cea socio-economică a momentului.
Trecerea la economia de piață, aplicarea măsurilor de reformă în agricultură, apariția și consolidarea rapidă a proprietății private asupra animalelor și produselor de origine animală au condus la o diversificare a domeniilor în care se exercită profesiunea de medic veterinar.
O parte din această categorie profesională, cu liberă practică, s-a organizat în circumscripții sanitare veterinare teritoriale, concesionând cu autoritatea sanitară veterinară efectuarea unor acțiuni de prevenire și combatere a bolilor transmisibile la animale și de la animale la om cuprinse în programul național, asigurând prin aceasta statusul de sănătate animalelor și crearea de locuri de muncă.
Medicii veterinari angajaţi la stat, medicii veterinari de liberă practică care activează în cabinete medicale veterinare de asistenţă (cabinete, spitale, clinici, farmacii), precum și un număr însemnat de medici veterinari care sunt angajați în unități economice sau în învățământ, cercetare etc. prin coordonarea de la nivel naţional de ANSVSA şi la nivel judeţean de DSVSA în colaborare cu Colegiul Medicilor Veterinari, asigură, cu profesionalism, o gamă largă de servicii de specialitate, conforme legislaţiei europene, în beneficiul celor care investesc în creşterea animalelor, în domeniul procesării, depozitării şi comercializării produselor de origine animală şi nonanimală prin:
- promovarea politicilor naţionale şi europene ca strategii pentru apărarea sănătaţii animalelor şi a sănătăţii publice;
- implementarea normelor de protecţie şi bunăstare a animalelor şi pentru protecţia mediului;
- monitorizarea crescătorilor de animale şi a operatorilor din industria alimentară;
- siguranţa alimentelor pe întreg lanţul alimentar (de la furcă la furculiţă);
- protejarea consumatorilor de aceste bunuri.
Anual, personalul sanitar veterinar în activitate gestionează din punct de vedere sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor efectivele de animale crescute în scop economic (bovine, cabaline, ovine, caprine, porcine, păsări) animale de companie, precum și alte specii (animale de blană, iepuri, familii de albine, pești, animale existente în zona silvatică etc.).
Sunt supravegheate pe traseul lanțului de siguranță alimentară sute de mii de obiective care cuprind unități de procesare materii prime de origine animală și vegetală, depozite alimentare, unități de comercializare, unități de alimentație publică, cantine școlare și sociale, laboratoare de cofetărie, patiserie, alte unități specifice, de procesare și comercializare produse de origine animală și non animală.
De asemenea, sunt supravegheați producători individuali, înregistrați, care valorifică producția primară de lapte, miere și ouă, pește, produse vegetale, precum și alte unități cu profil zootehnic și prestatoare de servicii în domeniu.
În acest context, medicii veterinari își propun permanent să își organizeze mai bine activitatea, să sprijine și să răspundă eficient și profesional la solicitările celor mai apropiați parteneri, crescătorii de animale și operatorii din domeniul alimentar, segment care contribuie prioritar la dezvoltarea și stabilitatea economică a localităților unde aceștia activează.
Medicii veterinari din rețeaua sanitară veterinară au acționat și vor acționa și în viitor cu competență și fermitate pentru a impune respectarea legii, a normelor tehnice ale Comisiei Europene, vor fi prezenți, prin mijloace profilactice sau de combatere, în toate cazurile de apariție a unor boli transmisibile, pentru apărarea sănătății animalelor, vor preveni transmiterea de boli de la animale la om și vor garanta prin analize și examene de laborator salubritatea produselor de origine animală, destinate consumului uman, contribuind astfel la apărarea sănătății publice, precum și în derularea schimburilor comerciale intracomunitare și import-export, în protejarea mediului și în alte priorități actuale, activități care nu pot fi realizate eficient decât prin colaborare, comunicare și responsabilizare între conducerea administrativă și personalul de execuție.
Statutul de stat membru al Uniunii Europene impune un mod de organizare și exercitare a profesiei de medic veterinar în România, pentru a o face compatibilă cu principiile legislației Uniunii Europene în domeniu, medicii veterinari având posibilitatea să-și valorifice în deplină libertate cunoștințele și experiența pe care au dobândit-o, condiționat și de modul în care autoritățile de stat, Guvernul României și ANSVSA, prin DSVSA județene, asigură medicilor veterinari, indiferent de sectorul unde activează, sprijinul prin respectarea și completarea actelor normative de organizare și funcționare actuală a servicilor veterinare în România, bine definite, corelate cu sugestiile și propunerile specialiștilor din teritoriu, asigurând în acelaș timp baza materială și financiară necesară pentru realizarea programului strategic național al acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, a acţiunilor prevăzute în programul de supraveghere şi control în domeniul siguranţei alimentelor.
Dr. Ioan Viorel PENȚEA,
Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu
siguranta alimentara, medicina veterinara, prevenire boli, medici veterinari
- Articol precedent: Reguli pentru implementarea legislației privind activitatea de ecarisare a teritoriului
- Articolul următor: Obligații și responsabilități privind supravegherea și prevenirea bolilor transmisibile la animale și de la animale la om