Efectele furajului complet cu supliment de șroturi de semințe de struguri, camelină și probiotice la purcei după înțărcare
Utilizarea antibioticelor în furaje pentru prevenirea infecțiilor patogene și cel mai adesea ca promotori de creștere în sectorul fermelor de animale a fost interzisă în UE în 2006, din cauza rezistenței bacteriene crescute și a acumulării de antibiotice reziduale în produsele de origine animală.
În prezent, provocarea actuală pentru sectorul porcinelor și în special pentru cercetarea în acest domeniu este de a găsi noi strategii pentru a acoperi spectrul antibioticelor, de a promova sănătatea gastro-intestinală la porci. În acest context, cercetările noastre sunt axate pe dezvoltarea unui produs nou (furaj complet cu o compoziție complexă și proprietăți anti-microbiene, ca alternativă la antibioticele de sinteză), care conține o combinație sinbiotică între un amestec de subproduse cu o complementaritate a compușilor lor bioactivi și un amestec de lactobacili ca probiotice, pentru a reduce efectele negative la purcei după înțărcare.
În acest sens, în cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală – INCDBNA – IBNA Balotești, în cadrul proiectului PED660 au fost realizate cercetări pe purcei după înțărcare hrăniți cu un furaj complet cu supliment de șroturi de semințe de struguri, camelină și probiotice. Analizele de laborator au arătat că furajul complet are în structură 5% amestec de șrot din semințe de struguri și șrot de camelină, tulpini de Lactobacilli liofilizați (0,1%), porumb (2,75%), șrot de soia (10%), orz (5%), ulei (1,2%) carbonat de calciu (1,12%), fosfat monosodic (0,12%), sare (0,35%), aminoacizi de sinteză (0,12% DL-metionină, 0,42% lizină), colină (0,2%) și premix vitamino-mineral (1%).
Studiile realizate în biobaza experimentală din IBNA Balotești de către echipa Laboratorului de Biologie Animală au demonstrat că, după hrănirea purceilor timp de 30 zile cu acest furaj, au fost ameliorate tulburările induse de criza de înțărcare la purcei, fiind îmbunătățite performanțele zootehnice și rata de conversie a hranei.
De asemenea, sunt menținute nivelurile plasmatice ale enzimelor hepatice (alanin-aminotransferază ALAT și aspartat-aminotransferază ASAT), markeri ai funcționării ficatului. La nivel intestinal, primul organ afectat în perioada post-înțărcare, a fost stimulat răspunsul imun la nivel local (intestinal) prin modularea concentrațiilor de mediatori pro-inflamatori: interleukinele -6, -8 și interferon-gamma.
În concluzie, cercetările noastre demonstrează că furajul complet cu supliment de șroturi de semințe de struguri, camelină și probiotice, este recomandat în hrana purceilor după înțărcare pentru contracararea efectelor negative induse de stresul post-înțărcare, îmbunătățind starea de sănătate și de bunăstare a purceilor imediat după înțărcare.
Gina Cecilia PISTOL, Laboratorul de Biologie Animală, Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Biologie și Nutriție Animală (INCDBNA-IBNA Balotești)
furaje, sroturi, IBNA Balotesti, probiotice, INCDBNA Balotesti, purcei intarcati, Ilfov, Balotesti
- Articol precedent: Ana-Maria din Pochidia crede că Friza este rasa de ovine care dă cel mai mult lapte
- Articolul următor: O ciobăniță de 14 ani din Cluj urmează drumul bătătorit de părinţi