Romania

2 tone de sturioni obținuți la Bădeuți

2 tone de sturioni obținuți la Bădeuți
Distribuie:  

În acest moment, țara noastră a revenit printre ţările care consumă şi exportă unul dintre cei mai valoroşi peşti din lume, respectiv sturionul. În România, diverse ferme specializate în creşterea şi reproducerea lor şi-au luat avânt pe piaţă. Una dintre ele este ferma de sturioni de la Bădeuți, județul Suceava.

Sturionul, în defavoarea păstrăvului

Talia mare a acestui pește marin, care are scheletul cartilaginos-osos, cu corpul fără solzi, l-a cucerit definitiv pe Dănilă Sebastian. Acesta a dat viață unei ferme de sturioni în anul 2013, din pasiune, fiind mai mult o afacere de familie: „Pasiunea pentru piscicultură o avem mai toți din familie, de aceea în urmă cu cinci ani am început să căutăm câteva exemplare de probă. În momentul de față ne mândrim cu Nisetrul siberian, Cega și Bester, ultimul fiind o împerechere între morun și nisetru. Prima dată am început să facem un bazin pentru păstrăvi; acest lucru se întâmpla în anul 2009. Cu toate că în acea perioadă am realizat un bazin din beton pe lângă casă, am observat că peștii nu merg bine și astfel am vrut să facem ceva mai natural; în cele din urmă am ajuns la ideea de a face câteva bazine săpate în piatră.... și așa am ajuns să încercăm și cu sturioni. Am cumpărat câteva exemplare de probă și, văzând că se dezvoltă bine, am cumpărat puiet mic de la câteva ferme mai mari din țară. Și așa am început să creștem în cantități mai mari și am început să comercializăm și sturionul de consum. Am început cu fonduri proprii și am încercat să ne descurcăm pe banii noștri.“

ferma sturioni 3

În ferma lui Sebastian sturionii sunt de mai multe mărimi, iar cheltuielile sunt pe măsură, ținând cont că aceștia se hrănesc cu moluște, crustacei, pești bentici din familia guvizilor sau a blenidelor, icrele altor specii: „De exemplu, avem puiet la 15 cm, în jur de 3.000 de bucăți, dar avem și sturionul de consum, care se vinde de la 2,5 kg la 4 kg, aceasta fiind greutatea care este cerută acum pe piață. La această greutate avem în jur de 2 tone, dar mai avem și sturioni la o greutate mai mică, care între timp, când se consumă sturionii mari, cresc cu scopul de a avea în permanență sturioni de consum. Costul la o astfel de investiție depinde de mulți factori, dar în acest moment nu pot să dau o cifră aproximativă. Menționez că este destul de mare cheltuiala cu aceștia deoarece mâncarea este adusă din Italia. Sturionii au nevoie de granule speciale, iar hrana lor trebuie să fie pe fundul bazinului deoarece aceștia mănâncă mâncarea prin absorbție.“

Calitatea apei și temperatura... aspecte importante în creșterea sturionilor

În România se pot face crescătorii de felul aceasta, doar că depind de mulți factori, în principal de calitatea apei deoarece această categorie de pești are nevoie de apă caldă. Datorită acesteia ei se hrănesc foarte bine și pot avea un randament bun. În perioada de iarnă le trebuie tot apă caldă deoarece există posibilitatea ca aceștia să intre în perioada de hibernare: „Cu referire la acest aspect, noi avem mai multe surse de apă și avem posibilitatea să avem vara apă caldă la 21°C sau 25°C, iar iarna să o avem la 13°C, o temperatură propice pentru aceștia. Dar, pentru a avea această sursă bună de apă, a fost nevoie de mult timp de investigații și multe studii ale apei.“

ferma sturioni 4

Sebastian are un magazin propriu în Bădeuți, lângă Rădăuți, acolo unde vinde sturioni și păstrăv viu, iar pe viitor vrea să crească mai mulți sturioni și poate alte specii pentru clienții care sunt pasionați de acest pește.

Beatrice Alexandra MODIGA

Suceava, sturioni, Badeuti, cresterea sturionilor

Alte articole: