Pe urmele patrimoniului UNESCO: biserica fortificată din Prejmer

Despre biserica evanghelică fortificată din Prejmer (Brașov) se spune că este cel mai bine păstrată și cea mai puternică biserică-cetate medievală din estul Europei. Valoarea sa istorică și de arhitectură este dată de faptul că, în 1999, a fost înscrisă în lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, alături de alte 6 cetăți săsești fortificate din Transilvania (Biertan, Câlnic,  Darjiu, Saschiz, Valea Viilor și Viscri), din peste 100 de edificii de acest fel construite în Ardeal.

Începurile sale sunt strâns legate de Ordinul Cavalerilor Teutoni care au primit, în anul 1211, de la regele Andrei al II-lea al Ungariei act de donație și drept de stăpânire peste Țara Bârsei, cu condiția apărării acestui flanc al regatului de invazia cumanilor, care pătrundeau în zonă prin trecătorile Buzăului. Deși se vorbește despre un ținut pustiu, în realitate acesta era locuit de o populație autohtonă predominant română, dar și de sași colonizați în sudul și sud-estul Transilvaniei de regele Geza al II-lea, prin anii 1141-1162, care aveau aceeași misiune de apărare. Biserica în stilul gotic burgund a fost construită de primii cavaleri teutoni pe ruinele unei bazilici romane. Dar nu lor li se datorează întreaga zidire, așa cum o vedem astăzi, deoarece aceștia au fost alungați în anul 1225 din cauza nesupunerii și pentru faptul de a fi închinat bisericile Romei și ar fi încercat numeroase expansiuni în Țara Românească (cetatea de la Tabla Buții).

Clădirea a fost compusă inițial din patru brațe egale dispuse în jurul unui careu centrat de un turn octogonal. Fiecare braț avea câte două travee, una pătrată și alta poligonală, corul fiind flancat pe ambele laturi de câte două perechi de capele rectangulare. Mai târziu, când Sigismund de Luxemburg a dispus ridicarea unor sisteme de apărare în țara Bârsei, a început și fortificarea bisericii din Prejmer, prin construirea unei incinte puternice și amenajarea unor șanțuri umplute cu apă. Aceasta avea ziduri groase de 3-4 m și înalte de 12 m, bastioane, porți de fier, poduri de intrare (dispuse peste șanțuri) care aveau sistem de ridicare și guri de foc fixate în zid. Foarte interesantă este așa-numita „orgă a morții“ alcătuită din mai multe arme care trăgeau deodată, provocând pierderi și panică printre atacatori. Accesul în cetate se realizează prin bastionul de intrare care duce într-o curte interioară și traversează un tunel prevăzut, la un moment dat, de o poartă de fier cu țepușe, acționată cu scripeți. Cetatea țărănească s-a ridicat în jurul bisericii și avea rolul de a adăposti, pe timpul asediului, populația civilă a satului, iar în restul timpului, proviziile. Aceasta număra 272 de camere, dispuse pe patru niveluri, având totodată și o sală care ținea loc de școală.  Biserica a suferit numeroase intervenții de-a lungul timpului, dar cea mai completă restaurare a întregului complex a fost realizată, o să vă mirați, în timpul comunismului între anii 1960 și 1970, când Direcția Monumentelor Istorice a făcut în așa fel încât toată cetatea să capete forma inițială.

Maria BOGDAN