Zootehnie 06 Iulie 2023, 11:23

Măsuri pentru protejarea animalelor și a păsărilor în caz de inundații

Scris de

În condițiile avertizărilor privind producere de fenomene meteorologice extreme (ploi torențiale, furtuni, căderi de grindină) care pot provoca și inundații, în diferite zone ale țării, fenomene care pot afecta sănătatea animalelor, prin declanșarea de afecțiuni specifice intemperiilor sau de boli transmisibile, medicii veterinari avertizează crescătorii de animale, precum și autoritățile locale cu privire la obligația de a implementa măsuri de profilaxie generală, de profilaxie specifică și de ecarisare a teritoriului pentru prevenirea și limitarea posibilelor îmbolnăviri la animale sau boli transmisibile la animale și de la animale la oameni, activități direcționate cu responsabilități pentru:

  • protejarea sănătății animalelor și păsărilor, protecția și bunăstarea acestora;
  • protecția mediului.

În domeniul protejării sănătății, protecției și bunăstării animalelor:

- monitorizarea exploatațiilor comerciale și a exploatațiilor nonprofesionale din gospodăriile populației care dețin animale şi păsări, verificându-se starea clinică de sănătate, efectuarea acțiunilor sanitare veterinare obligatorii prevăzute pentru această perioadă sau acțiuni de necesitate (acțiuni de supraveghere prin afluirea de probe pentru examene de laborator, vaccinări imunoprofilactice, în special vaccinarea contra antraxului, examinarea sortimentelor de furaje și a apei potabile);

- verificarea disponibilității echipamentelor de rezervă, în principal a sistemelor de ventilație și a generatoarelor de energie electrică (în special la fermele cu porci și păsări);

- asigurarea unor locuri și spații prestabilite pentru retragerea animalelor în cazuri excepționale și mutarea acestora din gospodăriile afectate de inundații în zone sigure, unde să fie asigurate condiții de adăpostire, hrană, adăpare și îngrijire;

- circulația animalelor în județ și în afara județului să se facă numai dacă este strict necesar și numai cu aprobarea și sub supravegherea serviciilor veterinare locale sau județene, după caz;

-  administrațiile locale, pe teritoriul cărora există animale în transhumanță, să cunoască situația reală și să informeze deținătorii de animale despre fenomenele prognozate;

- deținătorul de animale și păsări are obligația ca, pe lângă măsurile enumerate mai sus, să anunțe urgent medicul veterinar din localitatea respectivă de orice modificare a stării de sănătate a animalelor, precum și modificări comportamentale;

- verificarea stocurilor de produse alimentare de origine animală și de apă potabilă, existente în unitățile de profil sau la sursă în cazul apei, sub aspectul calității și a salubrității, precum și stabilirea unor măsuri corective, după caz;

- asigurarea stocurilor de materiale sanitare, medicamente, produse biologice şi dezinfectante pentru situații de urgență.

În domeniul protecției mediului:

  • coordonarea activității, prin implicarea autorităților locale și a fermierilor pentru colectarea cadavrelor și dirijarea lor la unitatea de distrugere sau incinerare;
  • curățarea și dezinfecția zonelor de unde s-a retras apa și au fost colectate cadavre de animale;
  • verificarea condițiilor de manipulare, colectare, păstrare și transport al subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman;
  • colaborarea cu instituțiile județene: Instituția Prefectului, Consiliul Județean, ISU, CPC DSP, IPJ DAJ, cu asociațiile crescătorilor de animale și asociații pe produse.
  • Situațiile deosebite pot fi comunicate la unitățile sanitare veterinare sau la comandamentele locale, constituite pentru a se putea interveni operativ și eficient cu personal de specialitate.

Dr Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu


Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti