Emanuel Popescu – „Este esențial pentru agricultură ca în fiecare bazin legumicol să existe un centru de procesare“

Lungulețu din Dâmbovița, comună renumită pentru oamenii ei gospodari, este un bazin legumicol important care furnizează legume pentru toată țara. În funcție de înțelegerile dintre producători și cumpărători, achizițiile se fac fie direct din câmp, fie din târgul comunal.

Uneori se produce chiar mai mult decât este putința de a vinde așa că producătorii sunt nevoiți să lase prețul mai jos decât ar merita. Firește că asta ne îndeamnă să ne punem din nou întrebarea. De ce nu există măcar un centru de procesare în fiecare bazin legumicol important?

Astfel încât prin procesare să se adauge producției plus valoare și să se asigure producătorilor niște venituri sigure și decente în raport cu munca lor? De ce nu se implementează o strategie agricolă care să țină cont de acest lucru? Poate că până la urmă se va întâmpla.

Tot ce știm sigur până acum este că doar prin eforturi proprii unii antreprenori au pus pe picioare mici centre de procesare. În Slobozia Moara din comuna Lungulețu Emanuel Popescu a înființat o fabrică de procesare a legumelor în murături.

Capacitatea anuală este de 800 de tone de murături

În prezent în fabrica Mama Nina muncesc 37 de angajați, majoritatea oameni ai locului, iar materia primă este aproape în exclusivitate asigurată din munca producătorilor de aici.

„Am ajuns la o capacitate de producție destul de serioasă, am echilibrat capacitățile de producție în ceea ce înseamnă productivitatea pe cap de angajat. Fabrica are o capacitate de 800 de tone de murături anual.

Suntem aliniați la tehnologia de ultim moment din Uniunea Europeană și ne dorim ca pe viitor să diversificăm categoriile de produse. Resursele financiare au fost proprii, dar capitalul a fost destul de mic.

Pe urmă am apelat la împrumuturile bancare, dar am încercat în ultima perioadă să le evităm din cauza costurilor foarte mari și încărcăturii economice suplimentare. Am încercat asta ca să avem competitivitatea prețurilor cât mai bună. Nu am reușit încă în totalitate.

În 2017 am aplicat pentru niște fonduri europene, cu o cofinanțare de 50%. Așa am reușit să mai construim o unitate unde producem varză murată și zeamă de varză. Au durat din 2017 până în 2019 dosarul și aprobările, iar în aprox. 5 luni am construit fabrica.“

Să fii antreprenor în hățișul birocratic și economic de acum nu este ușor, iar asta se simte și în economia fabricii de murături din Lungulețu. Ca să reziste pe piață fiecare investiție, fiecare cheltuială este analizată cu seriozitate.

Presiunea este mare, posibilitatea de a reinvesti mică

Antreprenorul spune că în lipsa unor măsuri legislative de sprijin din partea statului presiunea este mare, iar posibilitatea de a reinvesti este mică. Fabrica trebuie însă să rămână deschisă pentru ca producătorii din Lungulețu să aibă în continuare șansa de a-și valorifica marfa, iar angajații ei să aibă siguranța unui loc de muncă chiar în comuna lor.

„Avem o profitabilitate, altfel nu ar avea sens sa mai lucrăm, dar ne-am dori mai multă predictibilitate ca să putem îndrăzni mai mult din punctul de vedere al investițiilor, al generării de locuri de muncă noi și al oferirii de produse noi, diversificate consumatorilor.“

În fabrica de murături se lucrează tot timpul anului, cu vârfuri de producție, evident. Pregătirea murăturilor are loc vara-toamna, iar apogeul vânzărilor se înregistrează în perioada sărbătorilor pascale și de iarnă. Legumele sunt alese cu grijă, iar murăturile tradiționale se pregătesc după rețete proprii. Se folosesc doar conservanți siguri, în cantități minime, care prelungesc durata de valabilitate a produselor și împiedică dezvoltarea bacteriilor periculoase.

Materia primă provine aproape 100% din Lungulețu

În ceea ce privește materia primă, producătorul de murături spune că producția de varză și de legume rădăcinoase provine din cele trei sate ale comunei Lungulețu. Oamenii de aici, din tată-n fiu, sunt adevărați specialiști ai pământului. Așa că varza de Lungulețu este renumită în toată țara.

Este aproape ca o marca înregistrată. Doar în cazuri excepționale a fost nevoit să aducă din altă parte varza și legumele rădăcinoase. În ceea ce privește ardeii și tomatele, Lungulețu nu are o tradiție în cultivarea acestor legume, așa că acestea sunt cumpărate de la producători din Bărăgan și din vestul țării.

„Avem contracte cu fermieri locali de peste 12 ani. Noi le oferim materialul semincer pentru că ne-a interesat întotdeauna să cumpărăm legume care se pretează pentru procesarea în murături. Am vrut, în primul rând, sa avem disponibilă materia primă și, în al doilea rând, să fie în termeni de calitate așa cum ne este potrivit.“

Gama de produse realizate în fabrica de  murături de la Slobozia Moara este variată. De la murăturile clasice, precum gogonele și castraveți, până la tot felul de salate de varză folosite ca garnitură rapid.

Cca. 80% din producția de aici este distribuită către marile lanțuri de magazine din țară și doar 20%  pleacă spre export. Politica afacerii de aici este în continuare că România trebuie să aibă prioritate atunci când vine vorba despre consumul unor produse locale de calitate. 

Prin măsuri guvernamentale ar trebui încurajată dezvoltarea unor astfel de unități

De-a lungul timpului, satul românesc a demonstrat că se poate auto susține. Și chiar mai mult, că acesta este capabil să ofere hrană sănătoasă celor din mediul urban. Dar este nevoie de putere de investiție și de o strategie clară care să pună dezvoltarea mediului rural pe lista de priorități naționale.

„Existența centrelor de procesare în bazinele legumicole este o condiție esențială pentru dezvoltarea agriculturii și a legumiculturii, în mod special. Ar trebui să existe măcar centre de colectare, lotizare și distribuție către lanțurile de magazine.

Procesarea este însă primordială pentru că astfel li se adaugă plus valoare produselor. Ar trebui să fie încurajați mai mulți întreprinzători să dezvolte astfel de unități pentru că încă este nevoie. România importă foarte multe alimente.

Este adevărat că producția este un domeniu destul de greu și dacă nu se intervine cu măsuri guvernamentale care să sprijine demersurile de acest gen probabil că în domenii mai tehnice progresul este mult mai departe.“

La finalul incursiunii noastre în comuna Lungulețu reiterăm ideea. De ce nu au fost construite până acum centre de procesare a producției în bazinele pomicole și legumicole? De ce nu le asigurăm producătorilor noștri, români, certitudinea valorificării?

Când vom înceta să exportăm materie primă pentru ca apoi să importăm la preț dublu produsele finite realizate din ea? Ca Lungulețu sunt multe alte bazine legumicole din țară. Și toate așteaptă același răspuns.

Laura ZMARANDA