Ctitoria domnească, Mănăstirea Slatina

De peste şase veacuri, într-un ţinut cu păduri întinse şi dealuri molcome parcă niciunde mai frumoase ca în Ţara de Sus a Moldovei se arată lumii întregi o salbă de aşezăminte religioase, altare străbune de închinare, amintind de un trecut de fapte mari, de un trecut de „cărturărie şi artă“, cum nota la începutul secolului trecut Nicolae Iorga.

Întruchipare a spiritualităţii ortodoxe trăite dintru început pe plaiurile Moldovei, ctitoriile bisericeşti impresionează şi astăzi prin realizarea lor artistică, prin arhitectura şi pictura care atât de armonios se îmbină. Între acestea, poate mai puţin cunoscută, se află Mănăstirea Slatina, ctitoria lui Alexandru Lăpuşneanu, un domn care a stârnit în epocă, dar şi în posteritate, atitudini atât de critice precum în portretul sumbru pe care îl face Grigore Ureche, apoi Costache Negruzzi în cunoscuta nuvelă, dar şi Nicolae Iorga, care, trecând peste resentimentele moştenite de la cei care l-au premers, nota despre Mănăstirea Slatina: „ctitorul Alexandru Lăpuşneanu (...) a vrut să întreacă pe toţi înaintaşii şi strămoşii prin clădirea acestei mănăstiri. Niciodată Ştefan cel Mare sau Petru Rareş nu au avut îndrăzneala şi dărnicia ce trebuie pentru a dura o clădire aşa de mare şi aşa de felurită“.

Legenda spune că, „fiind între satele Corlăteşti şi Todereşti, calul voievodului s-a împiedicat şi a căzut Măria Sa în mijlocul râului Moldova. Dar Alexandru Voievod a sărit pe al doilea cal şi a pornit către locul dorit care i-a plăcut foarte mult. A dat mulţumire lui Dumnezeu şi a hotărât ca pe locul acesta să se înalţe o mănăstire căreia i-a dat numele de Slatina“.

La 30 km apus de Fălticeni şi tot atâţia de Gura Humorului, pe valea Suhăi Mici, prima mănăstire ctitorită de Alexandru Lăpuşneanu – Slatina – care avea să fie necropolă domnească a fost urmată şi de alte lăcaşuri de cult, între care am aminti mănăstirea de o mare frumuseţe de la Pângăraţi – Neamţ, zidirea din temelii a mănăstirii Bistriţa, ctitorie a lui Alexandru cel Bun etc.

Situată chiar pe axul porţii de intrare, biserica domină prin proporţii şi zvelteţea ei celelalte construcţii. Zidirea Mănăstirii Slatina a început la 1 septembrie 1554. Pentru meşteri pietrari, dar mai ales ţiglari, Vodă s-a adresat vecinilor din Ardeal. Pentru acoperirea bisericii, voievodul a solicitat regelui Poloniei plumb, iar din părţile Bistriţei, arama pentru clopote, din Haţeg lespezile de marmoră, iar în 1557 domnitorul se interesa la bijutierul clujean Ştefan de situaţia comenzii sale pentru argintăria Slatinei. Tot din Transilvania s-au adus câlţi de cânepă şi in pentru a pregăti tencuiala bisericii pe care s-a aplicat pictura în frescă.

Sfântul lăcaş a fost târnosit la 14 octombrie 1558, aşa cum consemnează în cronica sa Grigore Ureche, „mai apoi domnul Alexandru Vodă, întru lauda lui Dumnezeu, au zidit Mănăstirea Slatina cu multă cheltuială şi osârdie şi au sfinţit-o Grigorie Mitropolitul şi la sfinţire, zic, să fi fost preoţi şi diaconi o sută şi şaptesprezece. Acestea s-au lucrat în anul 7066 (1558) şi au sfinţit-o în octombrie 14“.

Deasupra uşii de intrare se afla stema ţării cu următoarea pisanie „Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului (...) eu, robul lui Dumnezeu, răposatul întru credinţă Alexandru Voievod, cu doamna Ruxandra şi cu de Dumnezeu dăruitele lui odrasle Bogdan, Ioan, Petru şi Constantin a început a zidi hramul întru numele Schimbării la Faţă a Domnului în anul 7069 (1561)“.

Mormântul ctitorului se află în gropniţa dintre pro­naos şi naos amenajată special pentru adăpostirea locaşurile de veci ale familiei domnitorului. Vatra mănăstirii este împrejmuită cu ziduri puternice bine conservate. La cele patru colţuri ale incintei s-au clădit bastioane, semn că Mănăstirea Slatina era destinată pentru adăpost, dar şi rezistenţă şi apărare. Turnurile adăpostesc paraclisul Doamnei Ruxandra, iar în altul paraclisul cu hramul Trei Ierarhi. În zidul vechi trapezării, care a dispărut în urgiile vremii, voievodul a construit o fântână înconjurată de inscripţia „Acest izvor şi această fântână le-a făcut Alexandru Voievod, fiul lui Bogdan Voievod cu mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei“.

Înfrumuseţată şi restaurată în ultimele decenii, Mănăstirea Slatina este şi rămâne o aleasă piatră strălucitoare în diadema aşezată pe fruntea bătrânei şi veşnic tinerei Moldove. Vizitând acest sfânt lăcaş de închinare, stimate cititorule, se cuvine poate să-ţi aminteşti o clipă şi de Alexandru Lăpuşneanu, domnul care a preferat ca la sfârşitul vieţii să treacă în veşnicie în umila rasă de călugăr cu numele Pahomie.

Stelian Ciocoiu