Haiducul, pământul şi tinerii fermieri
Mai zilele trecute am cetit pe un site (Agrointel) o informaţie. Un june preşedinte al Junilor întreprinzăreţi, de pe meleagurile noastre y compris, ale Europei, declara cu subiect şi predicat că Agenţia Domeniilor Statului, Ministerul Agriculturii adicătelea, ar putea da, moca, tinerilor până la 40 de ani, câte 50 ha, să le lucreze întru creşterea exponenţială a ponderii agriculturii în pibul naţional. Din pruncie am iubit legendele haiducilor! Aşa că, cum aflai de asemenea politică agricolă derivată din strategia coabitaţională de gubernare (aşa am scris, aşa culegeţi!), mă pusei pe socotit.
După anuarul statistic 2011, tineret între 18 şi 40 de ani, tineret urban (normali, hipsteri, piţipoance şi cocalari) şi tineret rural (idem, mai puţin hipsteri), de-a valma, ar fi cam 6.769.588. După ce am amorţit de stat strâmb, am ajuns la concluzia că urbanii n’or să lase ei avantajele vieţii de macadam să ia în picioare noroaiele ruralului, ca să aplice pentru ălea 50 ha. Deci, numai rurali! Cam 54% - 3.655.577. Bine-bine, da’ nu toţi tinerii rurali şade cu deştu’n gură, aşa că io i’aşi împroprietări doar pe ăia de-şi taie unghiile înfundându-şi mânurile în poznare. Ca la 23%, adică 866.371, hai 372, că-i cu 5 dupe virgulă şi se rotunjeşte în plus. Cum şedeam şi îmi admiram socoteala, mi se încurcă un gând misoginos printre sinapsele neuronului din dotare şi mi-am şoptit în barbă că nici tinerele urbane, nici ruralele n-ar trebui să beneficieze de atari facilităţi pen’că, oricum, ele au la îndemână muuult mai multe oportunităţi de a întreprinde. De-un par examplu’ să se mărite cu om tânăr (prima dată am scris tunar!) întreprinzător. În spaţiul rural, acelaşi INS susţine că sunt 59% tinere. Rezultă că numai 41% sunt de sex masculin (Doamne, câte oportunităţi!) şi că, în atari condiţii, pentru haiduceala propusă s-ar califica 355.212 purtători de…(găsiţi voi vorba, că nădragii nu mai sunt apanaj exclusiv). Cu 50 ha pe cap de mascul rural inactiv în piaţa muncii, rezultă că s-ar putea haiduci 17.760.600 ha, cu cca 2.960.000 ha peste ce avem în târcol.
Ceva nu-i în regulă, mi-am zis, şi am mai citit o dată ştirea. M-am lămurit imediat, pen’că domnul cu pricina făcea vorbire numai de terenul liber de contract pe care l-ar avea ADS-ul (ca’ la 50.000 ha). Bun şi atât, însă cei 10.000 de tineri care ar dori să le lucreze ar putea primi ăl mult 5 ha per/capita şi nu cincizeci. Greşi omu’ cu nişte zerouri ori îşi manipulă socoteala în metri pătraţi! Mare şmecherie câteva nule!? Am năvălit să văz pe unde mai bagă stimabilul vorbe bazate pe nule! Aflai! În Comitetul Consultativ (CIAP) pentru elaborarea documentelor de finanţare post 2014 şi în Comitetul Economic şi Social European. Domnul este unul dintre meşterii Manole ai viitorului hogeac european şi vorbele lui dau bine şi pe dinăuntru şi pe din afară, indiferent de zerouri, pen’că, nu-i aşa, e societatea civilă ca’cum ar veni, care’le suptţine gubernu’ în proiectarea documentelor strategice ale statului membru. Aferim!
Ehehee! De abia atunci mă dumirii şi mi se strălumină portretul-robot al tânărului cu vocaţie pentru împroprietărire din domeniul public şi privat al statului: un domn de maximum 40 de ani, ± 10.000 de zile (una zi/capita), supraponderal, curcubeţiu (de la roşu pesede la violet pepedede), în faţa căruia uşile se deschid singure (ăl mult împinse cu piciorul!) şi care, absolut întâmplător, are o plăcuţă de înmatriculare cu SEN, DEP, MIN, în varii aranjamente.
Gheorghe Socotitorul
P.S. Stau şi mă întreb: dacă asta va fi „Ţara tinerilor întreprinzători“, cine dracu va mai asigura pensiile noastre, a ăstora mai purii, care ne aducem aminte de valoarea unei nule înainte de virgulă?
Acelaşi
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.13, 1-15 IULIE 2013
- Articol precedent: Gardurile vii – fantezie, ornament, utilitate
- Articolul următor: Proiectele finanţate de străini dezvoltă zona montană