Pretext la TVA-ul scrofului
Mai pe la mijlocul lui Mărţişor, mai-marele Vizir european al agriculturii dete pentru întâiaşi dată o raită prin România, la braţetă cu Vizireasa europeană pentru dezvoltarea raională. Mergând pe şipcă, să nu se îmbulzească presarii şi mai ales ţăranii EU&ROpeeni cu rogojini aprinse în cap şi cu jalbele’n proţap, Vizirul se duse să vază un truditor al pământului, însoţit de mai-marii guberniei. Se preamilostivi de un crescător de grăsuni, activ, bun înţeles, de prin giudeţul care-l trimise în Divanul Domnesc pe Paşaua noastră (unde în al’parte, ziceţi şi Domniile Voastre?).
Mare potemkinadă! Nemaivăzută de pe vremea Puşcatului-puşcat! Se boiră gardurile şi podeţele, se coafară pomii de pe marginea şuşălii, se băgară la beci nărăvaşii de iau zăbala în gură, se aşternu ţol roş, de la şuşea, la pârlez, să nu carecumva să-şi împrăfuiască imineii boierii. Şi dăi! Şi vizitează!
La coadă, grăi Premăritul: „Banii europeni au fost bine investiţi, se respectă bunăstarea animalelor şi îmi place cum au reuşit aceşti fermieri să-şi dezvolte afacerea.“ Hip! Hip! Huraaa! Bine că fu nor praf pe şuşea şi nu văzu „bunăstarea“ în care se lăfăie humanoizii care asigură bunăstarea animalelor. Plenară îmi fu bucuria, însă, când aflai din gura Vizirului că galbenii din birul nostru la Western Hight Gate nu fură prăduiţi. De acu’ să mai îndrăznească Olaf Olafson să înnumere foile plăcintei!
Şi mai mult mă îmbucurai de vorbele porcarului EU&ROpean, dat de pildă porcarilor de la Atlantic la Nistru: „Import purcei rasa Pietrain, din Germania, la 50, 60 de euro pe cap.“ Vorbe care-mi puseră socotitoarea (nominală şi vocaţională!) la lucru. Adicătelea distinsul fermier EU&ROpean (care e şi casap, că altfel nu i’ar fi ars buza) sare cu o căpiţă de parale să-şi acopere ca la zece procente din materia primă necesară pentru căsăpie (el zise, nu-i de la mine!). Adică 4.000 de grăsuni (cât are în târcol) ori 55 de euro (media, cum ar veni!) pe coadă îmbârligată devine de face 220.000 euro pe an. În termeni tehnici asta înseamnă import de genetică.
Hai să mai tragem de-o a treia simplă: dacă la 4.000 de capete cheltuim pe genetică 220.000 de euro la şapte milioane, cât zic socotitori mai bazaţi ca mine că-i transformă românu’ în fleici, slănini, cârnaţi, caltaboşi, jamboane, mici şi sarmale, de câtă genetică ar fi nevoie? Răspuns: anual, spre 400.000.000 (milioane euro, bre, ce dacă n-am intrat în Schenghen?), numai pentru cumpărarea geneticii. Nu mai pun grăunţa, să-l faci să aibă faţă de porc opozabil grătarului, cum e datu’ grăsunilor. Acu’ e clar că genetica din bătătura familialilor (după unii, ca la două milioane şi…, din care vreo 1.000.000 numai de Crăciun!) nu e nemţească lână-n-lână. Şi ce dacă? Preţul porcului, oricum s’ar afla el (paietă, goţodel de lapte, matur tăvălit pe pat de barabule), are inclus costul geneticii care bate spre o juma’ de miliard pe an, mai ales se consolidează filiera, cum vor oficialii.
Gheorghe Socotitoru
P.S. Pentru oficiali: Dacă 24% din importul generic de genetică de scrof s-ar aloca pentru o instituţie de cercetare specializată să-o facă ici’şa, în târcol, cât din jumătatea de miliard ar fi producătoare de TVA pentru bugetul nostru şvaiţeruit?
Acelaşi
P.P.S. A’ dracu’ Gregor Mendel!
Idem
- Articol precedent: Fermă cu bani europeni la Suinprod Radic
- Articolul următor: Omul care a „împăcat“ credinţa cu ştiinţa