Piaţa geneticii

O scurtă rătăcire într-o aulă, mai în vară, când plictiseala unor luări de cuvânt convenţionale şi fără zvâc, de cele mai multe ori encomiastice, era preferabilă vipiei, mă puse în faţa unei afirmaţii care-mi dete ghes. Un distins Profesor (aşa am scris, aşa rămâne, că merită majuscula!) afirma de la înălţimea staturii profesionale recunoscute unanim că România cheltuieşte peste un miliard (euro) pe an pentru cumpărarea materialului genetic destinat producţiei agricole vegetale. Pentru cel animal Profesorul mai adăugă un miliard.

Am pus pe hârtie miliardul. Adică unu, urmat de nouă zerouri. Cu cifre: 1.000.000.000. În euro. În lei 4.414.100.000, conform cursului valutar din data de astăzi (pariez că n-o să aflaţi ziua, la cum fâlfâie leul în faţa euroiului). Cum populaţia la 1 ianuarie 2014 era de 19.631.292 locuitori (cf.) şi reducerea medie anuală de cca 30.000 de locuitori rezultă că tot rumânul mediu cheltuieşte cca 51 de euro pentru genetică (echivalentul a 30 de ciorbe de făsui la „împinge tava“), că doar o consumă zilnic sub formă de pâine, fructe, legume, lapte, carne, ouă, bere şi derivate. Concluzie: rumânul neaoş este pohtitor rău la genetică şi se ghiftuie cu linguroiul. 

Stau şi mă întreb, ca proasta’n prispă, cum de am trăit fără să consumăm genetică „za graniţîi“, cum ar zice tovul de rusă. E drept, acu’ genetica’i tentantă. Vine dinspre vest (nu ca lumina, din est!), delicată, împarfumată şi pe toace, bună de nuntit. Are şi pedichiură (pe parte bovină). Şi sânge albastru (ori limbă albastră, n-am înţeles chiar bine-bine!)! Nici nu se compară cu genetica noastră autohtonă care-i zdrupeşă, când calcă face gaură şi n’are apăsare nici de soare, nici de vânt, nici de crengi până’n pământ! Ca să nu mai vorbim că-i trasă’n stambă ordinară, pe când străineza-i în mătase şi caşmir. Spunea Profesoru’ că geneticile de peste mări şi ţări sunt sensibile rău, se ofilesc iute, dârdâie din toate încheieturile la orice pală de vânt septentrional, ca să nu mai socotim că, dacă le laşi în bătătură peste iarnă, primăvara la găseşti sub loc cu verdeaţă. Nu’s adaptate, zicea. Plus că iau toate boalele lumii, de te coastă doftoru’ cât nu face! Mai ies şi la mal, da’n rest stau cu apa’n buză şi dau să se înece!

N-ar fi mare nenorocire dacă cumpăratul anual de genetici de aiurea n’ar omorî, la propriu, genetica autohtonă. Pentru că nu urlă, nu se vorbeşte de asasinatul în masă (genocidul?) al geneticii autohtone prin nefinanţare, conservării ei. Ca să nu mai vorbim de punerea în piaţă! Un oarecare vremelnic june politician se întreba mai zilele trecute de ce se mai cheltuieşte (da’ se cheltuieşte?) cu cercetarea agricolă care conservă resursele genetice şi creează noi soiuri şi rase autohtone, dacă tot le putem cumpăra de la alţii, care ne dau (citeşte ne vând!) cu toată inima. Şi când nu ne-or mai da? Că şi eu dau, da’ numai din prisos! Şi vremurile în care prisosu’ va dispărea se apropie cu paşi urieşeşti.

Gheorghe Socotitoru

P.S. Glosar pentru politicieni: Genetică = seminţe, butaşi, puieţi, bulbi şi animale de prăsilă; Punere în piaţă = crearea de noi soiuri şi rase adaptate la condiţiile de mediu specifice României. Vi se pare cunoscut? Nuuuu!? Bănuiam!

Acelaşi