Tradiția colacilor de botez și de cununie

Suntem un popor cu multe tradiții, iar acest lucru ne face speciali. Vorbim de tradiții străvechi, unele mai frumoase ca altele, care s-au păstrat mai mult sau mai puțin de-a lungul timpului. În cele ce urmează aducem în atenție o tradiție specifică în special în zona Moldovei: colacii de botez sau de cununie.

Colacii de botez

Încă de când ne naștem, părinții și cei dragi nouă încep să respecte anumite tradiții, însă cel mai așteptat moment este acela al botezului deoarece se consideră a fi ușa de intrare în Biserică a fiecărui prunc. În această zi există tot felul de tradiții și obiceiuri care se respectă, multe dintre ele avându-i în prim-plan pe nașii micuțului, aceștia devenind părinții spirituali ai copilului. După această zi, cresc responsabilitățile lor față de fini, dar și ale părinților față de nași. Respectul pe care îl poartă părinții nașilor se vede și în anumite gesturi pe care aceștia trebuie să le facă. În Moldova, cel mai important aspect este acela de a închina colacii nașilor. Trebuie știut că, în această parte a țării, un copil poate avea mai mulți nași, așa cum și părinții pot avea la cununie mai mulți nași, iar nașii de cununie nu trebuie să devină neapărat și nașii de botez ai viitorilor copii. Însă, ce înseamnă închinarea colacilor?

„Sătenilor cari botează sau cari cunună li se duc de către cumătri colacii de botez şi de tineri colacii de nuntă. Ducerea colacilor se sărbătoreşte cu multă curăţenie şi duh plecat de cătră săteni. (…) Cumătrii sau finii duc cumătrilor ori naşilor cam aceste lucruri: doi, trei colaci mari sau în locul colacilor se poate duce făină de grâu, o bucată de zahăr, stafide, smochine, sopon, o păreche de ciuboţele femeeşti, o garafă cu vin, o ploscă cu rachiu, o casâncă, (n.r. batic / eșarfă) ş.a.“, se arată în scrierea din revista Folclor, anul 1892, semnată de învățătorul Mihai Lupescu. În prezent, colacii sunt însoțiți de o eșarfă pentru nașă și un prosop pentru naș, un săpun și o lumânare, cel puțin două pahare și o sticlă de vin, dar și un cadou pentru casă.

Cu alte cuvinte, a duce colacii înseamnă a răsplăti nașii, iar acest lucru trebuie să se vadă și prin darurile oferite. Dacă acest ritual nu se respectă, se spune că sufletele finilor sunt în mare primejdie. De asemenea, ducerea colacilor nu ar trebui să aibă loc cu multă vreme după fericitul eveniment și ar trebui să aibă loc într-o zi de sărbătoare, poate chiar a doua zi de Paște sau de Crăciun. Dacă acest lucru nu se întâmplă în copilărie, din diverse motive, se consideră că este necesară ducerea colacilor înainte ca finul / fina să se căsătorească.

Evenimentul trebuie anunțat de către părinți / fini tocmai pentru ca nașii să se pregătească, iar de multe ori acest obicei devine și o mică petrecere la care participă și alte rude. Mai mult decât atât, nu lipsesc nici strigăturile, una dintre cele mai comune fiind:

• „Bună ziua,
• Bună ziua!
• La dumneata, cumetre mare!
• Și la dumneata, cumătră mare!
• Ne arătăm cu colăcei;
• Colăceii-s mititei,
• Dar mândri și frumușei,
• Că-s făcuți din grâu frumos,
• Ca și fața lui Hristos“.

Adesea, finii primesc în această zi din partea nașilor daruri, cândva ele însemnau inclusiv animale, ori chiar toată averea dacă ei nu aveau copii, aceasta urmând să intre în posesia finilor după moartea nașilor.

Colacii de cununie

Tradiția colacilor continuă și la nuntă, atunci când mirii trebuie să răsplătească nașii. Cândva, acest obicei avea loc după eveniment, într-o zi stabilită de comun acord.

În prezent, acest obicei se desfășoară în timpul nunții sau a doua zi după nuntă. Finii trebuie să dea nașilor doi colaci mari, dar și alte daruri, dintre care nu trebuie să lipsească o eșarfă sau un batic pentru nașe și prosoape pentru nași. Este un moment special, dedicat nașilor, cu strigături și dansuri, cu mulțumiri din partea finilor și învățături din partea nașilor.

Se spune că atât colacii de cununie, cât și cei de botez trebuie să fie colaci mari și rotunzi și bine crescuți pentru ca așa să fie și viața finilor. A nu duce colacii e semn de mare păcat, umblă o vorbă în satele moldave, iar cei care nu respectă acest obicei vor avea de suferit deoarece „sufletul lor este oprit la vămile văzduhului sau pătimește cine știe ce greutăți“.

Indiferent când are loc datul colacilor, se spune că de la eveniment pleacă fericită toată lumea: nașii că au fini ce prezintă semn de a fi buni gospodari, iar finii că nu vor avea opreliști în drumul de pe lumea cealaltă.

Colacul prezintă o semnificație aparte în tradiția moldovenească şi se întâlnește la cele mai importante momente din viaţă: botez, nuntă şi înmormântare, la sărbătorile de iarnă, dar și la alte zile mari.

Colacul face parte din ideea pâinii cu simbol de ofrandă, ce trebuie să fie rotundă ca pământul și devine astfel pâine de sărbătoare sau pâine de ritual.

Larissa DINU