Romania

Portul popular românesc, sursă de inspirație pentru marii designeri

Portul popular românesc, sursă de inspirație pentru marii designeri
Distribuie:  

Nu cu mult timp în urmă, pe rețelele de socializare și în mass-media era semnalat faptul că portul popular românesc a devenit „sursă de inspirație“ pentru celebra creatoare de modă Tory Bruch. Sursă de inspirație spunem noi, pentru că designerul nu a recunoscut inițial faptul că noile creații nu îi aparțin în totalitate.

Totul a pornit pe pagina de Facebook a comunității La Blouse Roumaine a cărei fondatoare este Andreea Tănăsescu, cea care a lansat și manifestarea mondială Ziua Universală a Iei. De pe pagina comunității i s-a cerut creatoarei de modă să își asume faptul că întreaga colecție este inspirată din portul popular românesc, iar una dintre piese este expusă la Muzeul Metropolitan de Artă din New York și datată de la începutul secolului al XX-lea, obiectul vestimentar pe care ea îl propusese fiind copiat 1 la 1. Nemulțumirea a pornit și din faptul că, în dreptul colecției, sursă de inspirație era trecută cultura africană, deci nu era recunoscut nicăieri că portul nostru a fost cel care a inspirat-o, să nu spunem că de fapt a copiat integral. Nu puțini au fost cei care s-au alăturat comunității La Blouse Roumaine și au semnalat pe pagina creatoarei de modă acest lucru, însă comentariile lor erau imediat șterse. Abia după ce la nivel internațional această întâmplare a luat amploare, Tory Bruch a modificat descrierea din dreptul colecției, oferind explicațiile reale.

port popular d

Totuși, nu este primul caz de acest gen și nici ultimul, după cum susțin mulți cunoscători din domeniu, pentru că, susțin ei, tradițiile populare și portul popular românesc vor fi întotdeauna de actualitate. Tot o astfel de întâmplare a fost semnalată de curând și în cazul unei colecții Dior. De această dată sumanul de Biniș a fost sursa de inspirație. Un tânăr din Bihor care locuiește în Indonezia a văzut în vitrina unui magazin de lux din Singapore cojocul pe care și el îl deține, în fapt copia unu la unu a acestuia. Așa s-a ajuns ca în mediul online să se creeze o întreagă revoltă Bihor, nu Dior! Radu Frentiu a semnalat faptul că prețul piesei Dior era de 35.000 de dolari, o sumă colosală mai ales dacă ne gândim că la noi în țară abia am reînceput să recunoaștem valoarea comorilor din lada bunicii.

Nici bundița de Bucovina nu a trecut neobservată, același brand copiind un model prezentat în cadrul unui proiect al școlii generale din comuna Ostra, județul Suceava.

port popular a

Și uite așa, celebrii creatori de modă precum Christian Dior și Tory Bruch valorifică ceea ce noi nu apreciem la adevărata valoare, ba mai mult fac și bani frumoși din asta. Ce ar trebui făcut? Ar trebui să existe o lege care să protejeze ia românească și portul popular și chiar să se creeze un „brand cultural“. Această inițiativă a fost lansată de ceva vreme, mai insistent tot de comunitatea La Blouse Roumaine, dar rezultatele încă nu există!

Larissa SOFRON

Revista Lumea Satului nr. 13, 1-15 iulie 2017 – pag. 52

port popular, designeri

Alte articole:

„Fiecare doamnă trebuie să aibă o ie în garderobă“

Domnule Președinte, ce știți despre portul popular românesc?

În Nordul Bucovinei, tradiția costumului popular, încă vie

Folclorul, în programa școlară

„Malanca“- Cernăuţi - 2017

Oameni care sfințesc locul