Romania

„Fiecare doamnă trebuie să aibă o ie în garderobă“

„Fiecare doamnă trebuie să aibă o ie în garderobă“
Distribuie:  

Știm cu toții că ia românească reprezintă una dintre cele mai apreciate valori ale țării noastre. Ba chiar avem și o Zi Universală dedicată iei - 24 iunie. De-a lungul timpului, ia românească a avut parte de multe modificări în ceea ce privește modelul, croiul, simbolul. Acestea au evoluat în dependență de regiunea țării, astfel încât poți distinge o ie din Muntenia, Dobrogea sau Moldova. Spre marea noastră fericire, și astăzi iile sunt purtate cu mândrie.

Gina Joița din Pitești are un mic atelier de creație de ii. Ne-a spus că portul popular înseamnă mult mai mult decât un simbol al țării, reprezentând și legătura directă cu strămoșii noștri. De aceea, creațiile pe care le face în micul atelier sunt o adevărată artă. „Noi suntem un mic atelier popular de creație de ii populare românești. Ne numim «ie cu noroc» și ducem mai departe portul popular cu mare drag, multă răbdare și dăruire. Caut să readuc în actualitate modele vechi și autentice care nu se mai găsesc astăzi. Noi le coasem cu multă răbdare, astfel încât să păstrăm toate detaliile: pânză, cromatică, paiete, calitatea firului și, bineînțeles, croiul“, a subliniat Gina Joița.

Meșterul popular ne-a împărtășit faptul că dragostea pentru ia românească a moștenit-o de la străbunica sa atunci când i-a făcut cadou o ie care astăzi are peste 100 de ani. Ia originală este de culoare turcoaz, iar în micul atelier a încercat să croiască o copie păstrându-i toate detaliile. Reușind acest lucru, a observat că lucrările au început să devină apreciate și de ceilalți. Astfel a pornit la drum descoperind tot mai mult arta populară.

„Portul popular îți poate purta noroc“

Printre lucrările Ginei Joița am observat și o ie cu fir auriu și mărgele. „Este o ie prețioasă, la care s-a lucrat foarte mult. Modelul a fost inspirat din colecția Reginei Maria care, pe lângă modelul cusut cu arnici negru, are inserții de fir auriu și mărgele. Este o ie care se purta cu mare mândrie în zilele de sărbătoare de persoanele mai înstărite. Un astfel de model începe de la 1.000 de lei, iar durata de lucru poate dura câteva săptămâni. De cele mai multe ori, prețul variază în funcție de complexitatea și durata lucrării, dar avem și ii mai accesibile la preț. Iarna doamnele purtau ii din pânză mai groasă, în jos purtau fote sau vâlnice cu poale și pe deasupra ilice sau murea. Noi punem în prim-plan dragostea și iubirea pentru portul popular și apoi partea economică. Nu o pot numi cu totul o afacere, deoarece este mai mult un o pasiune și un hobby. Atunci când am puțin timp liber prefer să lucrez și să creez ceva frumos.“

Simbolurile iei românești

Ia tradițională românească este un element vestimentar care poartă o bogăție culturală. Ornamentele sale aduc semnificații complexe, de la cultură la pastrarea tradițiilor, frumusețe și superstiții. Toate aceste semnificații sunt în continuare de actualitate și piesele vestimentare fac o punte între bogata cultură românească și modernitate.

„Sunt încântată să observ că din ce în ce mai multă lume se îndreaptă către portul popular. Consider că orice doamnă trebuie să aibă în garderoba sa cel puțin o ie. Ia oferă o protecție și portul popular îți poate purta noroc. Multe dintre piesele vestimentare au în semne semnificații precum belșug, noroc, cruce, semnul trifoiului. Sunt simboluri lăsate din moși-strămoși și nu sunt aplicate întâmplător. Îi îndemn pe cei care încă nu au fost poate atenți sau interesați să ia o ie și să observe fiecare detaliu, îți pot spune multe“, a detaliat meșterul popular.

Mituri

Pe vremuri se spunea că ia protejează de spiritele rele. Ia era cusută cu forme și modele dispuse în zona pieptului și a mâinilor pentru a proteja de răul ce se putea abate asupra fetei care o purta. Se spune că acest lucru se poate întâmpla și în prezent, doamnele care poartă ii fiind ferite de necazuri sau blesteme.

Un alt mit spune că ia atrage pețitori. Acest lucru se datorează faptului că la horele de duminică cel mai important articol vestimentar era ia care divulga prin culori statutul femeii, personalitatea și atuurile trupului. De asemenea, și femeile care poartă ii în prezent sunt considerate mai atractive datorită semnificației profunde pe care o are croiul.

Liliana POSTICA

port popular, ie romaneasca, garderoba

Alte articole: