Ce este în neregulă cu agricultura ecologică?

Fundamental, agricultura trebuie să protejeze cât mai mult posibil și să folosească cât mai puțin solul, aerul, apa și alte resurse. Populația mondială însă crește, iar suprafața agricolă nu este infinită.

Dar, există un dar: agricultura ecologică îi împiedică pe adepții săi să folosească cele mai bune practici pentru o agricultură eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor. Interzice, din arsenalul său de metode, aproape toate tehnologiile dezvoltate începând cu anii 1920 – inclusiv genetica moleculară, ingineria celulară și genetică și pesticidele moderne. Sunt considerate metode universal nenaturale, iar lobbyiștii agriculturii ecologice fac tot ce le stă în putință pentru a interzice aceste tehnologii.

La urma urmei, chiar și substanțele chimice produse de ființele vii sau prin procese naturale pot fi la fel de toxice pentru oameni și animale ca și substanțele produse artificial. Ele se pot acumula și au efecte de durată asupra mediului. Cele mai cancerigene substanțe din alimentele noastre sunt de origine naturală: toxinele de mucegai și zaharurile.

Este misticism pur să atribui substanțelor naturale proprietăți prețioase, holistice, să le consideri sănătoase, blânde, fine sau pline de energie. Promisiunea publicitară că un aliment sau un produs cosmetic nu conține chimicale nu este doar o prostie, este o înșelăciune: nimic nu este automat mai sănătos sau mai benefic pentru că este complet natural.

Agricultura ecologică tratează producția de noi soiuri cu același obscurantism. Ameliorarea plantelor este o intervenție artificială în natură pe care oamenii o practică de aproximativ 10.000 de ani pentru a face plantele mai hrănitoare, mai gustoase, mai productive și mai rezistente. Agricultura ecologică cu siguranță nu respinge ameliorarea plantelor ca atare, ci toate procesele care folosesc metode tehnice moderne ca fiind nenaturale.

Acestea includ nu doar ingineria genetică clasică și editarea genomului, ci și reproducerea hibrizilor interspecifici, inclusiv tehnologia CMS (citoplasmă sterilă masculine), la care recent s-a adăugat mutageneza (mutații induse), care utilizează substanțe chimice sau radiații de înaltă energie.

Faptul că aceste procese sunt considerate nenaturale nu poate fi explicat rațional. Schimbul de gene între specii („transferul genic orizontal“), așa cum este practicat în ingineria genetică clasică pentru a produce, de exemplu, bacteriile care produc insulina necesară tratamentelor la oameni, are loc în natură la nenumărate specii de plante și animale.

În natură, chiar și plantele și animalele fac schimb de gene. E. coli, bacteria noastră intestinală, și-a păstrat practic toate capacitățile nu prin evoluția clasică, ci prin transferul orizontal al genelor. Și noi, oamenii, avem zeci de gene care provin de la alte organisme și au intrat în genomul nostru prin viruși și paraziți.

Barierele adesea citate între specii, a căror încrucișare este prezentată ca nefirească sau chiar nenaturală, sunt o ficțiune care nu are nimic de-a face cu realitatea biologică. Se bazează pe concepția greșită că organismele pot face schimb de gene între ele doar atunci când se reproduc unele cu altele.

În plus, editarea genomului este practicată în natură de milioane de ani, deoarece numai astfel bacteriile se pot apăra împotriva virușilor. Nici hibrizii interspecifici nu sunt o invenție umană: ei joacă un rol principal în evoluție.

Respingerea selecției prin mutație este deosebit de ciudată: creșterea ratei de mutație prin iradiere artificială nu este corectă conform principiilor fundamentaliștilor agriculturii ecologice, deoarece crește „rata de evoluție“.

Preluarea materialului vegetal în avioane sau navete spațiale ar fi nenatural, dar transportul lui în ținuturile muntoase tibetane nu ar fi, deși scopul în ambele cazuri ar fi să supună materialul genetic la o expunere crescută la radiațiile cosmice.

Dacă agricultura ecologică ar fi consecventă în ceea ce privește îmbunătățirea plantelor, ar trebui să stopeze creșterea strugurilor și pepenilor fără semințe, să se abțină de la altoire (aceasta este înmulțirea prin clonare, în care genele pot fi transferate între descendent și portaltoi).

Aproape toate soiurile moderne cu randa­ment ridicat au fost produse prin intervenții chimice sau fizice și, prin urmare, sunt conside­rate OMG-uri în sensul Directiva UE OMG.

Conceptul de naturalețe al agriculturii ecologice nu poate fi nici justificat științific, nici aplicat în mod consecvent. Se bazează pe reguli arbitrare. Nu are nimic de-a face cu rațiunea, ci cu credința și sentimentele, doi sfetnici răi când vine vorba de asigurarea hranei pentru umanitate.

Agricultura ecologică necesită mai mult teren pentru aceleași niveluri de producție ca și agricultura convențională, iar această utilizare a terenului duce la defrișări suplimentare, crescând emisiile de CO2 mai degrabă decât reducându-le.

Vă reamintesc că obiectivele agriculturii ecologice nu sunt false și nici toate metodele ei!

Culturile combinate, rotația culturilor, folosirea organismelor benefice etc. sunt abecedarul agriculturii ecologice, însă aceste metode sunt folosite și de fermierii care nu doresc să abandoneze complet pesticidele sintetice, îngrășămintele minerale și soiurile cu randament ridicat.

Dogmatismul agriculturii ecologice este pe drumul greșit și ar fi dezastruos dacă, așa cum susținătorii ei cer în mod constant, ar fi practicat la scară globală. Lumea poate fi hrănită numai cu alimente organice, numai în situația în care pajiștile umede și cele alpine și stepele acestei planete sunt folosite pentru a produce cereale; când nu se vor mai arunca alimente, nu mai producem culturi energetice și stimulente (la urma urmei, ceaiul, cafeaua, vinul și hameiul nu sunt necesare pentru supraviețuire) și când nicio persoană de pe această planetă nu va mai ingera mai mult decât caloriile necesare conform recomandărilor nutriționale ale OMS.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU