Industria textilă, grad ridicat de poluare, nivel infim de reciclare (II)

În numărul trecut al revistei am făcut o succintă prezentare a cifrelor care definesc industria textilelor și a îmbrăcămintei. Spuneam atunci că civilizația modernă va plăti un bir important pentru cochetăria de care dă dovadă prin faptul că industria hainelor este una dintre cele mai poluante. În rândurile următoare revenim cu date și statistici legate de impactul pe care acest sector de activitate îl are asupra mediului înconjurător.

Producerea fibrelor naturale determină epuizarea mai rapidă a resurselor naturale

Producția de materii prime, spre exemplu culturile pentru fibre naturale, este responsabilă pentru o mare parte din impactul pe care industria textilă și a confecțiilor îl are asupra mediului. Bumbacul care, potrivit unui raport din 2015 al Planului european de acțiune pentru îmbrăcăminte (ECAP), reprezintă mai mult de 43% din toate fibrele utilizate pentru îmbrăcămintea de pe piața UE, este considerat deosebit de problematic pentru că necesită cantități imense de pământ, apă, îngrășăminte și pesticide. Impactul bumbacului biologic asupra mediului este redus drastic pentru că, prin comparație cu bumbacul convențional, folosește mai puțină apă și poluează mai puțin. Ponderea bumbacului durabil a crescut de la 6% în 2012 la 19%  în 2017. Potrivit raportului Pulse of the Fashion Industry din 2017, fibrele naturale au cel mai mare impact asupra mediului. Producerea mătăsii este un proces care determină epuizarea resurselor naturale și încălzirea globală, bumbacul contribuie excesiv la lipsa apei, iar obținerea lânii contribuie la amplificarea emisiilor de gaze cu efect de seră. Cu toate acestea, industria testează și fibre naturale utilizate mai puțin frecvent, cum ar fi cânepa, inul și urzica, care necesită mai puțină apă, îngrășăminte și pesticide.

Jumătate de milion de tone de microfiber de plastic ajung în ocean după spălarea hainelor

Poliesterul, care este fabricat din combustibili fosili și care nu este biodegradabil, a reprezentat 16% din fibrele utilizate în haine conform ECAP. Principalele sale avantaje sunt că, spre deosebire de bumbac, nu necesită atât de multă apă, trebuie spălat la temperaturi mai scăzute, se usucă rapid, nu are nevoie de călcare și poate fi reciclat în fibre virgine (noi). Cota de piață a poliesterului a crescut de la 8% în 2007 la 14% în 2017. Și totuși, în pofida avantajelor prezentate mai sus, există studii  potrivit cărora o singură încărcătură de rufe de haine din poliester (de asemenea, nailon și acril) are peste 700.000 de fibre microplastice care eliberează toxine în mediu și care pot ajunge în alimentele destinate consumului uman. Estimările arată că în fiecare an aproximativ jumătate de milion de tone de microfibre de plastic ajung în ocean după spălarea hainelor. În prezent, industria experimentează cu poliester bio-bazat realizat cel puțin parțial din resurse regenerabile, cum ar fi amidon și lipide din porumb, trestie de zahăr, sfeclă sau uleiuri vegetale. În momentul de față provocarea este de a găsi materii prime care nu concurează cu producția de alimente și care nu necesită cantități mari de apă și pesticide.

Potrivit Boston Consulting Group (SUA), la nivel mondial, în 2015, industria textilă și de îmbrăcăminte a fost responsabilă pentru consumul a 79 miliarde de metri cubi de apă, a generat 1.715 milioane de tone de emisii de CO2 și 92 milioane de tone de deșeuri. Din nefericire, estimările anunță  că până în 2030 aceste cifre vor crește cu cel puțin 50%. Estimările arată că, dacă numărul de purtare a unei haine ar fi în medie dublat, emisiile de gaze cu efect de seră ar fi cu 44% mai mici.

Peste 1.900 de substanțe chimice sunt utilizate în producția de îmbrăcăminte

Filarea materiilor prime în fire, țeserea lor în țesături și aplicarea tehnicilor de finisare, cum ar fi vopsirea sau conferirea de rezistență și strălucire țesăturilor sunt procese cu consum mare de energie în care sunt utilizate cantități mari de apă și substanțe chimice. Peste 1.900 de substanțe chimice sunt utilizate în producția de îmbrăcăminte, dintre care 165 sunt clasificate de către UE drept periculoase pentru sănătate sau mediu. Conform raportului Pulse of the Fashion Industry din 2017, vopsirea poate necesita până la 150 de litri de apă pe kilogram de țesătură și, în țările în curs de dezvoltare, unde are loc cea mai mare parte a producției și unde legislația de mediu nu este la fel de strictă ca în UE, apa uzată este adesea evacuată nefiltrată în căile navigabile. Producția de articole de îmbrăcăminte în sine folosește o cantitate semnificativă de energie pentru echipamente de cusut, lipire, sudură și cusătură. Decupajele care rămân după ce modelele pentru haine au fost realizate sunt, de asemenea, responsabile pentru aproximativ 20% din deșeurile de țesături din industrie.

Materiale inovatoare sustenabile

Celulozele sunt fabricate din plante, sunt regenerabile, biodegradabile. Celulozele derivate din celuloza obținută din pasta de lemn dizolvată a copacilor produc, spre exemplu, în jur de 9% din fibrele utilizate în producția de haine la nivelul Uniunii Europene. Principala provocare este aprovizionarea durabilă cu acest tip de materie primă. Prin urmare, industria lucrează cu materiale inovatoare care sunt mai sustenabile, precum lyocell (cunoscut și sub denumirea de Tencel, fabricat din celuloză din eucalipt, arbore cu creștere rapidă care nu necesită irigare sau pesticide), bemberg (cunoscut și sub numele de cupro, fabricat din căptușeală de bumbac care este un subprodus obținut după extragerea uleiului din semințe) și Piñatex (obținut din frunze de ananas). Materia primă cel mai frecvent utilizată în industria textilelor este vâscoza.

(D.Z)