Proiectul național BIOCHAR oferă soluții inovative pentru îmbunătățirea calității solului și reducerea poluării mediului
Gestionarea și utilizarea optimă a deșeurilor agricole și forestiere este esențială pentru satisfacerea cererilor locale și sezoniere de fertilizatori și energie în agricultură, reducând în același timp emisiile asociate. Încorporarea tehnologiilor de energie regenerabilă pentru a atinge necesitățile de gestionare a deșeurilor și a terenurilor în agricultură și silvicultură contribuie la accelerarea realizării Pactului Verde European și va sprijini realizarea obiectivului specific al politicii agricole comune privind contribuția la atenuarea și adaptarea schimbărilor climatice, precum și la energia durabilă.
Proiectul național Cărbune pirolitic din deșeuri vegetale modificat în beneficiul agronomiei și mediului – BIOCHAR” îşi propune valorificarea deșeurilor vegetale în scopul obținerii de cărbune pirolitic, care poate fi ulterior utilizat pentru îmbunătățirea calității solului și reducerea poluării mediului. Proiectul se derulează pentru o perioadă de 2 ani urmând a se finaliza în anul 2022 şi este coordonat de Universitatea “Politehnica” din București în parteneriat cu Universitatea de Științe Agronomice şi Medicină Veterinară din București.
Proiectul se bazează pe date experimentale obținute într-o instalație de laborator și are ca scop validarea unei tehnologii pentru valorificarea termochimică (ex. piroliză urmată de tratament fizic/chimic) a deșeurilor vegetale cu obținere de cărbune pirolitic şi care ulterior poate fi utilizat pentru îmbunătățirea calității solului.
Obiectivul general este acela de a obține cărbune pirolitic modificat din deșeuri vegetale (ex. lăstari de viță de vie, tescovină). Evaluarea potențialului cărbunelui pirolitic netratat/tratat pentru îmbunătățirea calității solului și reducerea poluării mediului reprezintă o etapă importantă care este abordată pe parcursul derulării proiectului național Biochar.
Rezultatele proiectului se evidențiază prin elaborarea unei tehnologii de obținere de cărbune pirolitic cu diferite structuri și proprietăți, în funcție de natura deșeului vegetal, tipul de pretratare aplicat acestuia, parametrii procesului de piroliză și tipul de tratament aplicat cărbunelui după piroliză.Astfel se obțin sorturi de cărbune pirolitic ce poate fi utilizat ca amendament pentru sol și/sau ca adsorbant pentru diferiți contaminanți din mediu.
USAMV este unul dintre beneficiarii acestei tehnologii datorită faptului că are oportunitatea de a utiliza cărbunele obținut prin piroliza propriilor deșeuri vegetale pentru îmbunătățirea calității solului din serele și plantațiile sale.
Proiectul este implementat în Centrul de Cercetare pentru Studiul Calității Produselor Agroalimentare, cea mai nouă infrastructură de cercetare de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. Centrul de cercetare dispune de 13 laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generație. Aici se desfășoară activitatea de cercetare pentru mai multe proiecte internaționale și naționale care abordează teme de mare actualitate.
Mai multe informații despre activitatea desfașurată în cadrul proiectului puteți găsi pe paginile web https://www.qlab.ro/biochar/ și http://biochar.chimie.upb.ro/, dar și mai multe informații valoroase despre proiecte care abordează teme de mare actualitate găsiți pe paginile web ale Universităților partenere http://www.upb.ro, http://www.usamv.ro/.
USAMV București – Centrul de cercetare pentru studiul calității produselor agroalimentare
CS dr. ing. chim. Violeta Alexandra Ion, CS III dr. Andreea Stan
USAMV Bucuresti, poluare, biochar, calitatea solului
- Articol precedent: O iarnă mai scumpă cu 50-60% față de anul trecut?
- Articolul următor: P64LP170 și P64LP180 - Nivelul următor în tehnologia Clearfield® Plus