Romania

Aplicația PlantSnap. Când tehnologia face totuși ceva pentru copii și pentru... natură

Aplicația PlantSnap. Când tehnologia face totuși ceva pentru copii și pentru... natură
Distribuie:  

Îmi spunea nu demult un prieten că „ar fi grozav să știm mai multe despre natură, să recunoaștem păsările după cântecele lor, să cunoaștem mai multe despre copacii la umbra cărora ne odihnim...“

Spusele lui mi-au amintit de o scenă care m-a surprins grozav și m-a adus cu picioarele într-o realitate pe care uneori mi-e greu să o accept. O copilă de 12-13 ani, „emancipată“ de traiul în București, la zi cu toate cunoștințele despre tehnologiile puse la dispoziție de telefoanele mobile de ultimul răcnet, se minuna toată la vederea unei șopârle despre care credea că este... pește. Era prima oară în viața ei când vedea o astfel de vietate. Și prima oară pentru mine când am conștientizat cu adevărat cum sunt copiii de azi. Privați de lumea reală în care trăim. Captivi într-o lume virtuală care de cele mai multe ori nu dă doi bani pe sentimente și unde au toate șansele să își piardă personalitatea. Cred că puțini înțeleg că acolo se petrece o dictatură care răpește copiilor șansa de a se descoperi pe ei înșiși.

Și lumea asta superbă care își desfășoară forțele în jurul lor. Este o depersonificare în masă. M-am întrebat dacă există vreo salvare pentru copiii care își irosesc zilele privind într-un monitor inert și lipsit de emoție. Dacă există vreo cale de mijloc, vreo șansă de a-i recuceri. Și am constatat că nu sunt singura care își pune aceste întrebări. Că există oameni care au înțeles reversul medaliei și încearcă să transforme tehnologia într-un aliat al copiilor.

Mi-a atras atenția o informație despre aplicația mobilă PlantSnap prin care poți identifica plantele, florile, copacii, cactușii și ciupercile. Ideea acestei aplicații îi aparține lui Eric Ralls, un antreprenor îndrăgostit de natură. Într-una dintre vizitele sale la un prieten a descoperit o plantă pe care nimeni, nici măcar inteligența artificială, nu o putea identifica. Așa a început totul, iar astăzi aplicația PlantSnap poate recunoaște până la 90% dintre toate speciile de plante și pomi cunoscute din aproape fiecare țară. În baza de date a aplicației sunt înregistrate 316.000 de specii și 90 de milioane de imagini. Cum funcționează aplicația? Simplu. Este suficient să fie instalată pe telefonul mobil, să faci poză unei plante și, prin recursul la baza de date, aceasta va fi identificată.

S-a creat o șansă care trebuie exploatată corespunzător. S-a făcut o punte pe care o putem folosi pentru a reveni la realitate.

(L.Z.)

tehnologii, natura, copii, aplicatii, PlantSnap

Alte articole: