Descoperire spectaculoasă la Iași, realizată de arheologi români și chinezi
Un grup de arheologi români și chinezi au descoperit rămășițele unui copil din secolele VIII – IX î.Hr. în comuna Dobrovăț, județul Iași. Descoperirea a fost făcută la situl arheologic din comuna ieşeană în urma unui proiect de colaborare care a început în urmă cu mai bine de 5 ani. Iată ce au găsit într-o groapă de peste 2.000 de ani vechime.
Începând cu anul 2019, Institutul de Arheologie din Beijing a început finanțarea unui proiect de săpături arheologice în localitatea Dobrovăț. Este
Misterele Turbăriei de la Dersca
La Dersca, în județul Botoșani, se află una dintre cele interesante și prețioase locuri din Moldova. Este vorba despre o mlaștină preistorică protejată prin lege, dar și locul unde s-au făcut descoperiri arheologice senzaționale legate de istoria dacilor din nordul Moldovei.
În nordul extrem al României, între satele Dersca și Lozna, situate undeva la aproximativ 50 de kilometri de municipiul Botoșani, aproape de granița României cu Ucraina, se află un adevărat paradis al naturii, o frântură
Ce sunt dendro-microhabitatele și cât de importante sunt în natură
Unul dintre proiectele importante de conservare a naturii, despre am scris de-a lungul timpului, este LifeRosalia, desfășurat de Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea. Prin implementarea acestui proiect se dorește stoparea degradării habitatelor insectelor saproxilice.
În cadrul proiectului Life Rosalia sunt evaluate și monitorizate și dendro-microhabitatele prezente în pădurile din Parcul Natural Putna Vrancea. Ce sunt acestea și cât de importantă este prezența lor în
Opt beneficii și utilizări uimitoare ale petalelor de trandafir
Petalele de trandafir nu sunt doar simboluri ale frumuseții și iubirii, ci și ingrediente versatile cu numeroase beneficii pentru sănătate și frumusețe. Bogate în antioxidanți, vitamine și minerale, petalele de trandafir sunt folosite de secole în diverse practici de îngrijire a pielii.
Știai că toate petalele de trandafiri sunt comestibile, iar unele sunt chiar mai aromate și mai delicioase decât altele? Cu toate acestea, este important să rețineți că singurele petale de trandafir pe care le
Mai multe articole …
Pagina 6 din 46