Neimplicarea în constituirea Camerelor agricole, crearea unui fond mutual, nivelul scăzut al subvenţiei pentru 2013-2014, dar şi aderarea la o nouă structură europeană au fost printre subiectele abordate de Laurenţiu Baciu cu ocazia conferinţei organizate de Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), la începutul lunii octombrie.

Camerele agricole, neadecvate şi ireale. Laurenţiu Baciu a explicat cu această ocazie de ce consiliul directoral LAPAR a luat hotărârea de a nu se implica în realizarea Camerelor agricole. „Considerăm Camerele agricole ireale şi neadecvate condiţiilor din agricultură, drept urmare nu vom fi implicaţi în constituirea lor. În acelaşi timp, am decis să facem demersuri pe lângă cele două comisii din Senat şi Camera Deputaţilor pentru a mai modifica ce se poate la aceste camere, ca să fie într-adevăr folositoare şi funcţionale“, a spus acesta.

Înfiinţarea fondului mutual LAPAR. Depunerea actelor la Ministerul Agriculturii pentru crearea fondului mutual va avea loc anul viitor, în martie, iar membrii fondatori vor fi majoritatea din cadrul organizaţiei. „LAPAR este una dintre organizaţiile care îndeplineşte condiţiile cerute de lege pentru înfiinţarea acestui fond. Este o acţiune destul de îndrăzneaţă, mai ales că noi suntem începători, dar sperăm să avem o echipă bună de lucru. De asemenea, pe lângă membrii fondatori care sunt majoritatea din LAPAR, mai este timp şi pentru înscrierea altor persoane. Chiar am fost surprins plăcut de dorinţa unora care activează în agricultură de a participa la crearea fondului mutual“, a menţionat Baciu.

Nivelul subvenţiilor pentru 2013-2014. Cuantumul subvenţiei, din informaţiile anunţate de Ministerul Agriculturii, este de 139 de euro, bani de la UE, şi 21 de euro, de la bugetul de stat. Dar, liderul LAPAR a explicat că suma corectă pe care o primeşte un fermier este cu totul alta. „Din cei 139 euro rămân în jur de 125 euro după ce se face corecţia liniară, iar pentru cei 21 euro am primit asigurări de la directorul APIA că se depun eforturi ca să nu se mai modifice, dar, până când nu va exista o Hotărâre de Guvern în acest sens, suma se poate modifica. Însă, dacă o comparăm cu subvenţia de anul trecut, putem vorbi de o creştere, însă nu de una semnificativă. Anul trecut subvenţia a fost de 106 euro de la Comunitatea Europeană şi de 31 de euro de la buget. În total au fost 137 de euro/ha şi aici mă refer la suma primită fizic pe ha, nu la cea anunţată.“

Înscrierea LAPAR în ELO. Aceasta este o organizaţie europeană similară cu COPA COGECA, compusă din proprietarii de terenuri, dar şi din arendaşi. Organizaţia funcţionează la Bruxelles şi are ca scop reprezentarea intereselor agricultorilor. Diferenţa între cele două organizaţii este nivelul cotizaţiei, care în cazul ELO este net inferioară, cam de 10 ori mai puţin faţă de COPA COGECA.

Daniela CRISTESCU

Acordarea plăţilor cuplate, ajutor suplimentar pentru tinerii fermieri, sprijin pentru zonele defavorizate, fonduri dedicate procesului de înverzire, introducerea la plată a ovinelor şi bovinelor, transferul din pilonul 1 în pilonul 2 a unui miliard de euro sunt doar câteva dintre propunerile celor paisprezece organizaţii ale producătorilor agricoli din România, membre ale Alianţei RO PAC, prin care acestea vor să ajute Ministerul Agriculturii în elaborarea noului Program Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

Măsurile au fost prezentate la Facultatea de Management, Inginerie Economică în Agricultură şi Dezvoltare Rurală, din cadrul USAMV, de către Claudiu Frânc, preşedintele Federaţiei Crescătorilor de Bovine din România. Pe lângă reprezentanţii organizaţiilor membre alianţei RO PAC, la eveniment au mai participat Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii, şi Avram Fiţiu, secretar general al Federaţiei Naţionale de Agricultură Ecologică.

Printre măsurile realizate de organizaţiile de producători în vederea elaborării PNDR 2014-2020 se numără următoarele:

Alocarea a 15% din bugetul pentru pilonul 1 către plăţile cuplate. „Susţinem plăţile cuplate deoarece acesta este singurul mod prin care vom reuşi să arătăm munca agricultorului reflectată direct în produsele agricole. Niciodată nu vom putea merge să cerem ministrului bani dacă noi nu ştim care este ponderea noastră în PIB-ul României. Şi nici politicile pe care le susţinem împreună cu Ministerul Agriculturii la Ministerul de Finanţe şi la Guvernul României nu le vom putea prezenta dacă nu avem valoarea reală a producţiei scoase din agricultură“, a precizat Claudiu Frânc.

Mai mult, acesta a dat şi un exemplu, prin care a dovedit cum în 2011 producţia laptelui fiscalizat a scăzut aproape la jumătate din lipsa subvenţiei.

„Am avut acea subvenţie de 0,3 bani pe litru de lapte, în perioada 2007-2010. În primii ani de aplicare, România a înregistrat o creştere a producţiei de lapte plecată de la procesare, de la 700.000 de tone în 2008 la 1.400.000 de tone în 2010. În 2011, când această schemă a dispărut, din cauza aderării României la spaţiul Schengen, producţia de lapte fiscalizată în România a scăzut la 800.000 de tone. Nu s-au tăiat vacile, nu a dispărut acest lapte din piaţă. Ci, din nou, acest lapte a intrat în economia neagră. În momentul în care, prin acest sistem de plată cuplată, vom reuşi să atribuim o sumă pentru a vinde marfa agricultorilor într-o formă fiscalizată, care să se reflecte în bugetul total al veniturilor din agricultură, să fiţi convinşi că şi Ministerul Agriculturii, în negocierile cu Guvernul, va reuşi să aloce mult mai mulţi bani agricultorului român.“

Plata suplimentară pentru tinerii fermieri. Măsura prevede ca toţi cei care vor accesa Măsura 112 sau care au accesat actualul PNDR să poată fi stimulaţi prin instituirea unui ajutor suplimentar de 25%.

Sprijin pentru zonele defavorizate. „Cerem pe acest segment să se atribuie un procent de 2% din sumele alocate în 2001. Iar, spre bucuria noastră, comisarul Dacian Cioloş a menţionat că s-a aprobat posibilitatea ca România să redefinească zonele cu deficit economic agricol pe cele 8 criterii, urmând ca din suprafaţa totală a României cca 20% să intre în acest pachet de plăţi pe zone defavorizate“, a explicat Frânc.

Procesul de înverzire. 30% din bugetul destinat pe pilonul 1 din PNDR 2014-2020 trebuie să reprezinte plăţi de înverzire.

Introducerea ovinelor şi bovinelor la dreptul de plată începând cu 2015, în rezerva creată prin fermierul activ şi prin plata pentru suprafeţele de păşuni pe care România le deţine în funcţie de încărcătura de animale.

„Soluţia este foarte simplă: în toată lumea se merge pe hectarul de păşune cu o unitate vită mare şi făcând acest lucru vom scoate din plată o suprafaţă destul de importantă de păşuni, pentru care şi-aşa sunt luaţi bani numai de şmecheri şi vor rămâne pentru crescătorii de vaci şi de oi care într-adevăr folosesc păşunile“, a spus preşedintele FCBR.

Transferul din pilonul 1 în pilo­nul 2 a unui miliard de euro prin cele două măsuri: rezervă din păşuni şi definiţia fermierului activ.

Program subtematic pentru instalarea tinerilor fermieri. În pilonul II, de dezvoltare rurală, o chestiune foarte importantă este programul de instalare a tinerilor, prin care, dacă va fi agreat şi adoptat de Ministerul Agriculturii, s-ar putea instala 13.000-14.000 de tineri fermieri în şapte ani, pe când prin modelul actual sunt bani doar pentru instalarea a maximum 1.200 -1.300 de tineri fermieri în şapte ani.

Măsuri multe, fonduri puţine

Referitor la propunerile Alianţei RO PAC, Daniel Constantin, ministrul Agriculturii, a menţionat că, în elaborarea măsurilor care se prefigurează a fi în număr de 14, trebuie avută în vedere alocarea financiară, care nu mai este la acelaşi nivel cu cea din 2007-2013.

„Atunci când elaborăm PNDR trebuie să ţinem cont de alocarea financiară, care nu mai  este aşa de generoasă ca cea din 2007-2013.

În egală măsură, anumite fonduri trebuie să meargă pe măsurile de înverzire, iar atunci când vorbim de 7,1 miliarde de euro pe tot PNDR-ul şi scădem în jur de 600 sau 800 milioane de euro pe zona de bunăstare la porc şi la pasăre, sigur veţi vedea că fondurile sunt din ce în ce mai puţine. Din acestea, mai scădem şi partea de infrastructură locală, 1,1 miliarde de euro – suma propusă de Ministerul Agriculturii, la care se adaugă 200 milioane de euro, care pot fi accesaţi prin grupurile de acţiune locală.

Din păcate, pe partea de investiţii, fondurile sunt din ce în ce mai puţine şi trebuie să ne concentrăm pe măsurile care ne interesează“, a explicat ministrul.

În privinţa calendarului pentru aprobarea viitorului PNDR, Daniel Constantin a precizat că, după ce vor fi preluate informaţiile de la toate asociaţiile din domeniu, la jumătatea sau sfârşitul lunii octombrie vor fi prezentate principalele direcţii de finanţare din viitorul PNDR. În luna ianuarie programul va fi trimis la Bruxelles, după care va urma procesul de negociere, care poate dura până la 6 luni de zile.

Daniela CRISTESCU

Campania agricolă de toamnă a fost însoţită de un nou incident meteorologic – inundaţii în perimetru restrâns (Galaţi - Tulcea) şi precipitaţii record pentru media obişnuită, de până la 80 l/mp/24 de ore, în sudul şi sud-estul ţării, urmate de un început de octombrie considerat cel mai rece din istoria măsurătorilor meteo, ultima perioadă suprapunându-se cu epoca optimă de semănat a cerealelor păioase şi, în jumătatea de nord şi vest a ţării, cu recoltarea porumbului, florii-soarelui şi sfeclei de zahăr. Cum se desfăşoară lucrările agricole în ţară în aceste împrejurări şi dacă, în plan obiectiv, preţurile mici practicate în acest an la grâu i-au determinat pe fermieri să-şi modifice structura de culturi, în dauna cerealelor păioase, aflăm şi noi astăzi.

Iaşi: Rapiţa nu a răsărit uniform

În zona Iaşului precipitaţiile nu au fost atât de abundente astfel încât să întrerupă intervenţia în câmp pentru principalele lucrări de sezon. Dimpotrivă, ploile au adus în sol umiditatea de care era nevoie. Aplicând setul de lucrări fără arătură, numai cu afânarea la 15-18 cm, ing. Aurel Placinschi mai avea puţin şi încheia semănatul pe 1.000 ha de grâu, în perioada optimă. Rapiţa, în schimb, cultivată mai târziu, era, la vremea la care scriam, bine dezvoltată pe 100 ha şi mai puţin pe 300 ha: „Cultura n-a răsărit uniform din cauza temperaturilor scăzute survenite la sfârşit de septembrie şi început de octombrie. Prognoza pe următorul interval, cu temperaturi pozitive, situate în media lunară, mă determină să sper că, până la urmă, şi cele 300 ha se vor consolida până la intrarea în iarnă.“ Cât despre influenţa preţului mic la grâu asupra structurii de culturi, în ferma de la Ţigănaşi nu poate fi vorba despre aşa ceva: „Avem o structură stabilă de culturi, cu loturi de hibridare de porumb şi floarea-soarelui, astfel încât asolamentul este obligatoriu. Pe urmă, preţul dintr-un an este conjunctural, pesemne nu se va repeta doi ani consecutiv, cred şi sper acest lucru.“

Tulcea: Orzul câştigă teren în detrimentul grâului

În Tulcea, aşa cum ne spunea ing. Ion Bălan, preşedintele Asociaţiei fermierilor, există tendinţa diminuării suprafeţei cultivate cu grâu, generată de preţurile mici din 2013: „Este chiar mai pronunţată tendinţa despre care vorbiţi. Mai mulţi fermieri au cultivat orz în detrimentul grâului. Orzul a avut preţ stabil în decursul anilor, n-a fost speculativ şi oscilant, ca la grâu. La noi, în Tulcea, se cultivă cu orz cam 15.000 ha; suprafaţa va urca undeva la 20.000 ha. La grâu judeţul are 65-70.000 ha şi se va micşora cel puţin cu 5.000 ha. Vă dau exemplul fermei mele: eu cresc suprafaţa de orz, la 400 ha, şi pun mai puţin grâu, în jur de 530 ha. Până acum am semănat 400 ha rapiţă, 200 ha de orz şi 165 ha grâu. Am avut perioada de întrerupere din cauza ploilor, dar e foarte bine c-a plouat; mai rău era să nu avem precipitaţii. Pe 7-8 octombrie se va intra fără probleme la pregătirea solului şi la semănat, mai ales că mulţi fermieri au renunţat parţial la arat. Eu, de exemplu, am unele sole pe care le ar, pe altele le scarific, pe unele le lucrez cu discul. Cam la patru ani fiecare trece printr-un ciclu din acesta, adică nu merg exclusiv pe arătură sau scarificare. Le îmbin, un 30-30-30%, depinde de premergătoare: după păioase prefer să pun rapiţa în disc, unde am porumb scarific etc. Rapiţa nu arată deocamdată prea bine, pentru că eu am semănat-o după 1 septembrie şi nu a avut umiditate suficientă. Acum, după ploi, dacă va avea căldură suficientă, se va duce la 6-8 frunze, cât să intre în iarnă bine pregătită.“

Mehedinţi: Valul de ploi, mană cerească

Asociaţia producătorilor Mehedinţi este conectată la ce va să fie anul viitor, odată cu crearea bursei de cereale din sudul ţării, de la Corabia. Ing. Cornel Stroescu ne spunea că preţul real şi sigur de pe bursă va împiedica fenomenul bănuit a fi speculativ, din acest an. Cât despre grâu, nimeni din zonă nu va diminua suprafaţa, pentru că „de pâine nu se poate lipsi nimeni.“  Tot pentru Mehedinţi, ploile, chiar şi în exces, au fost mană cerească. De mult timp nu au mai căzut precipitaţii toamna, în epoca de semănat: „Pe noi, chiar dacă vremea a întrerupt lucrările în câmp pentru câteva zile bune, ploile ne-au bucurat, fiindcă ne săturasem de secetă.“ Şi apropo de secetă şi de textura solului, pentru a păstra puţina umiditate în pământ Cornel Stroescu a adoptat soluţia scarificatului concomitent cu recoltarea: „La mine, indiferent de planta premergătoare, după combină merge tractorul cu scarificatorul. Am trei combine şi trei scarificatoare, aşa că o lucrare o am făcută indiferent de condiţiile meteo din tipul semănatului. În ferma mea am semănat 200 ha cu rapiţă, am pregătit terenul pentru 200 ha de orzoaică şi acum recoltez porumbul, mai am 100 ha, scarific şi pregătesc patul germinativ pe 600 ha pentru grâu. Sigur am să finalizez semănatul până în jurul datei de 15 octombrie.“

Satu Mare: Campanie agricolă aglomerată în octombrie

La Satu Mare, ca de altfel în centrul şi vestul ţării, situaţia e un pic diferită. Ing. Cristian Moldovan, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli: „În primăvară, cel puţin la noi în firmă (grupul Promat), dar sigur şi în alte zone din judeţ, pentru că au fost precipitaţii abundente, s-a semănat cu o lună întârziere. În septembrie nu am recoltat nimic, tot din cauza ploilor. Aproape toată campania de toamnă s-a concentrat în luna octombrie.“ Pe 4 octombrie mai erau de recoltat 80% din suprafaţa cultivată cu floarea-soarelui, iar la porumb lucrarea era efectuată pe 15-20% din teren. Se recolta, de asemenea, la soia şi sfecla de zahăr. În paralel s-a semănat: „Rapiţa este semănată pe 400 ha, arată bine, acum suntem în faza tratamentelor chimice, la grâu vom merge cu 1.500 ha şi o mică diferenţă de teren o ocupăm cu triticale.“  Probleme cu pregătirea solului nu sunt, dat fiind că firma practică tehnologia no-tillage, ceea ce salvează, în condiţiile acestui an, mai ales timp şi costuri. Despre preţul grâului, Cristian Moldovan are o opinie total diferită de colegii săi: „Eu cred că este eronat să ne raportăm la preţurile anului trecut, an cu totul atipic, cu preţuri foarte mari, pe fondul producţiei mici. Corectă este comparaţia cu un an asemănător, 2011, în opinia mea, cu condiţii şi producţii asemănătoare cu 2013. Acum doi ani preţul a fost de 0,80 lei/kg la grâu şi de 0,70 lei/kg la porumb. Faceţi diferenţa şi cam pe aici ar trebui să judecăm lucrurile.“

Dâmboviţa: Întârzieri la semănatul orzului

În Dâmboviţa, în ferma din Dărmăneşti a ing. Marius Gheboianu, situată pe un teren „categoria III şi IV în clasa de fertilitate“, cei 60 litri/mp de ploi au decalat semănatul: „La orz (70 ha) am ieşit din epoca optimă cu şapte zile cel puţin, sper să mă încadrez la grâu (300 ha), însă terenul mult prea umed îmi creează greutăţi şi va afecta calitatea patului germinativ. Totul depinde acum de vreme, la noi şi ieri (n.n. – duminică, 6 octombrie) a fost umed, iar de vineri am înţeles că plouă iar.“ Recoltarea se încheiase la porumb şi floarea-soarelui, dar nu şi la culturile succesive: „Ca să compensez lipsa de fertilitate a solului am mers, după orz, cu o cultură dublă de porumb şi floarea-soarelui, folosind hibrizi extratimpurii. Ele arătau extraordinar de bine, dar o furtună mi-a culcat la pământ o parte din cultură, aşa că estimez pierderi de 40%.“ Marius Gheboianu va renunţa la o parte din grâu: „Normal că m-a deranjat preţul speculativ. Voi obţine mai puţin grâu şi mă voi axa pe culturi cu preţuri stabile.“

Maria Bogdan

Starea de tasare şi compactare se întâlneşte, cu precădere, pe solurile cu conţinut ridicat de argilă dar poate fi provocată, în special, de executarea neraţională a lucrărilor solului (lucrări numeroase, la grad de umiditate necorespunzător, cu unelte neadecvate).

Măsurarea acestora se poate efectua prin determinarea densităţii aparente (Da) şi a porozităţii solului.

Un sol afânat, proaspăt arat, are Da de 0,8-1,0 g/cm³, solul aşezat are Da 1,0-1,4 g/cm³ şi este cel mai propice creşterii şi dezvoltării plantelor, iar solul tasat şi compactat are Da mai mare de 1,5-1,6 g/cm³ şi aici regimul aerohidric şi de nutriţie a plantelor, precum şi activitatea microbiologică sunt necorespunzătoare.

Tasarea se manifestă, de regulă, până la adâncimea de 30-40 cm, iar compactarea, la peste 40-50 cm.

Porozitatea optimă este considerată atunci când spaţiul lacunar reprezintă 48-60% din volumul solului, din care porozitatea capilară 30-36%, iar cea necapilară 18-24%.

Spaţiul lacunar din sol este ocupat 2/3 cu apă şi 1/3 cu aer.

Porozitatea necapilară sau de aeraţie este socotită deficitară când are valori de 6-10%, moderată la 11-22% şi bună la 23-30%.

Ce neajunsuri au aceste soluri?

În primul rând asemenea terenuri sunt greu permeabile pentru apă. Apa din precipitaţii, în majoritate, bălteşte, se scurge la suprafaţa solului, se evaporă, deci se pierde.

Experienţele demonstrează că într-un sol afânat se infiltrează 65% din precipitaţiile căzute, iar în solul tasat şi compactat doar 9,2%. În acelaşi timp, pierderea apei din sol prin evaporare este de 13-14% în solul afânat şi depăşeşte 80% pe solul compactat.

În astfel de terenuri şi aeraţia este deficitară, motiv pentru care metabolismul rădăcinilor este stânjenit, respiraţia este redusă, proces care asigură eliberarea energiei necesare absorbţiei apei din sol.

S-a demonstrat că atunci când oxigenul din sol scade la 5% respiraţia rădăcinilor se reduce, iar la 1% se opreşte.

La fel, creşterea conţinutului în dioxid de carbon din sol la 2% opreşte respiraţia rădăcinilor.

Pe solurile tasate şi compactate lucrările se execută mult mai greu. La fiecare creştere a Da cu 0,01 g/cm³ rezistenţa la arat creşte cu 0,8-1 kgf/dm², iar consumul de motorină creşte cu 0,24 l/ha. Pe astfel de terenuri gradul de patinare a tractoarelor este de 16,9%, faţă de 9,6% pe terenul netasat, iar consumul de motorină la executarea arăturii este de peste două ori mai mare.

Cultura porumbului pe solul tasat a dus la reducerea sistemului radicular cu 41%, a suprafeţei foliare de la 5.504 cm²/plantă la 2.804 cm²/ plantă, înălţimea plantelor a scăzut de la 171 cm la 140 cm, iar producţia a scăzut cu 540-1.560 kg/ha.

La sfecla de zahăr, socotind producţia obţinută pe un sol cu Da de 1,38 g/cm3 egală cu 100%, pe solul cu Da de 1,50 g/cm3 producţia s-a redus la 55%.

Ce măsuri sunt necesare pe asemenea terenuri?

Pe solurile tasate sunt necesare arături adânci executate cu plugul prevăzut cu scormonitori, iar pe cele compactate se vor efectua lucrări de scarificare la 60-80 cm adâncime.

Se vor administra cantităţi cât mai mari de îngrăşăminte organice şi se vor încorpora în sol toate resturile vegetale.

Practicarea asolamentelor de lungă durată, din care să nu lipsească gramineele şi leguminoasele perene, contribuie la îmbunătăţirea substanţială a acestor terenuri.

Prof. dr. Vasile POPESCU

După un an 2012 „catastrofal“ pentru producătorii de cartofi din România, anul în curs se anunţă ceva mai bun pentru cei care activează în sector. Mai mult, producţia mică obţinută la nivel european a făcut ca după mulţi ani interesul pentru cartofii româneşti să fie tot mai mare. Nu numai că aceştia sunt căutaţi, ci sunt preluaţi chiar direct din câmp. Mai rămâne doar ca şi producătorii să câştige de pe urma acestei situaţii.

La nivel naţional vorbim de o medie de 15-16 tone la hectar, faţă de 9 tone anul trecut şi chiar 25-30 de tone la hectar în cazul societăţilor care folosesc sămânţă de calitate, după cum afirmă Romulus Oprea, vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale Cartoful din România.

Producţiile au fost bune în Covasna, Harghita şi Braşov, în timp ce în Suceava au fost mici, spune şi Ioan Benea, preşedintele federaţiei. El adaugă că pentru „că cine a avut curaj să pună cartofi a fost un an bun“. Benea face referire la costurile ridicate pentru înfiinţarea unui hectar de cartofi (25.000-30.000 de lei), dar şi la faptul că în ultimii ani condiţiile meteo dificile, dar şi preţurile mici i-au determinat pe mulţi agricultori să renunţe la această cultură.

Suprafeţele s-au micşorat inclusiv în Harghita, una dintre regiunile importante pentru această cultură. Reducerea a fost determinată în principal de condiţiile dificile de piaţă, mai ales de importurile ieftine, care au adus în pragul falimentului agricultorii din zonă nevoiţi să renunţe la cultura cartofului şi să se reorienteze din mers spre alte culturi. În ultimii zece ani, în Harghita suprafeţele s-au redus cu aproape 5.000 de hectare, ajungând la mai puţin de 10.000 ha în acest an.

Producţii mai mari decât în 2012

În Braşov, una dintre zonele renumite pentru cartofi, producţia din acest an a fost considerabil mai ridicată decât cea de anul trecut, când condiţiile meteo nefavorabile şi-au spus cuvântul. Suprafeţele cultivate au atins în 2013 circa 13.400 de hectare, estimările privind producţia la hectar ridicându-se la aproximativ 23 de tone, comparativ cu 9,8 tone, în 2012.

„Putem spune că este o producţie normală pentru zona Braşovului. Producţia medie care se obţine într-un an agricol bun poate ajunge şi la 25 de tone la ha, iar la marii producători care aplică toată tehnologia necesară pentru obţinerea unei producţii mari se poate ajunge şi la peste 30 de tone la ha“, a declarat Mihai Gyero, director în cadrul Direcţiei Agricole Braşov.

În Harghita producţia a fost ceva mai mică, estimările iniţiale ale oficialilor de la Direcţia Agricolă şi pentru Dezvoltare Rurală (DADR) Harghita – cu câteva săptămâni înainte de finalizarea recoltatului – ridicându-se la circa 16 tone la hectar în medie, în timp ce în Covasna estimările erau de peste 20 tone/ha.

Interes scăzut pentru cartofii de sămânţă

Suprafeţele cu loturi semincere s-au redus dramatic în ultimii ani şi se pare că vor continua să scadă şi în viitor. Cultivatorii spun că s-a ajuns la această situaţie din cauza lipsei apei.

„2013 a fost un an slab pentru cartoful de sămânţă pentru că nu a plouat. Din luna mai nu a mai căzut nicio ploaie şi s-a instalat seceta. A fost un an prost, la fel ca şi 2012. Fără irigaţii nu se poate face producţie“, spune Emil Turdean, un producător de cartofi din Turda, judeţul Cluj care a recoltat în acest an doar vreo 60 de tone de cartofi de sămânţă de pe 15 ha. El susţine că este pe cale să renunţe la loturile semincere, pentru că nu poate să facă faţă secetei.

Nici la cartofii de consum lucrurile n-au stat deloc mai bine în zona Clujului, pentru că nici aceştia n-au crescut din cauza lipsei apei, povesteşte Turdean.

Potenţial de export

Spre deosebire de alţi ani, în care producătorii locali se plângeau de faptul că piaţa românească este invadată de importuri, la preţuri de dumping, din Polonia în mod special, în acest an situaţia s-a schimbat radical. Pe fondul producţiei mici la nivel european, este cerere mare pentru cartofii româneşti, care sunt preluaţi direct din câmp, după cum spune Ioan Benea.

„Producţia s-a vândut direct din câmp la greci, bulgari, unguri sau polonezi. Importatorii vin direct cu tirul în câmp, îl încarcă, dau banii producătorului şi pleacă. Producătorii sunt mulţumiţi, chiar dacă iau pe un kg 1 leu – 1,5 lei, dar au fost eliminaţi intermediarii, iar faptul că primesc banii imediat este un mare ajutor pentru ei. Cererile sunt destul de mari, de la 5.000 de tone până la 100.000 de tone de cartofi“, a spus Ioan Benea, preşedintele Federaţiei Naţionale „Cartoful“ din România.

Pe piaţa internaţională cererea continuă să crească ca urmare a producţiei reduse din Europa în acest an. Aşa se şi explică preţul actual de 1,5-2 euro pe kilogram la extern, comparativ cu 1 euro pe kilogram cu un an în urmă, spune Benea.

Şi producătorii din Harghita speră să profite de pe urma acestei conjuncturi.

„Preţul este mult mai bun decât anul trecut şi avem speranţe că va mai creşte. (...) Este o producţie mai slabă şi în Germania, nordul Italiei, Slovacia sau Cehia şi de aceea creşte preţul. Vestea bună este că se cer cartofi atât pe piaţa internă, cât şi la export, în Grecia, Italia sau Ungaria şi avem producători pregătiţi pentru export“, a afirmat Torok Jeno, directorul Direcţiei Agricole şi pentru Dezvoltare Rurală (DADR) Harghita.

Acesta susţine că pe piaţa internă preţul la producător este de 1 leu pe kilogram, comparativ cu 65 de bani, anul trecut.

Cât despre evoluţia viitoare a pre­ţului, Romulus Oprea susţine că acesta va mai creşte mult în acest an pentru că nu e marfă nicăieri şi să nu ne mire dacă peste câteva luni vom găsi în piaţă cartofii la 3 lei kilogramul.

Suprafeţele cultivate cu cartofi în 2013 la nivel naţional se ridică la circa 41.000 de ha, potrivit datelor APIA, comparativ cu 250.000 ha, în 1989. Cât despre loturile semincere, în prezent mai avem doar 103 ha, faţă de 13.000 ha în anul 1990.

Ioana GUŢE

• Interviu cu George Robu, preşedinte APNLF

În luna septembrie a acestui an, Asociaţia Profesională Naţională pentru Legume şi Fructe, înfiinţată în 2008, şi-a schimbat conducerea în următoarea formulă: preşedinte – George Robu, vicepreşedinţi – Ion Oprea, Emil Apostoloiu, Mircea Croitoru şi ca membri – Florin Ciobanu, Francisc Kelemen, Petre Cătineanu, Marian Băluţă şi Florin Istrat. În forma sa „rebranduită“, APNLF a anunţat o serie de măsuri şi acţiuni despre care am vorbit cu preşedintele George Robu, legumicultor „de când se ştie“, cum chiar domnia sa spune, cunoscut publicului larg ca actor şi prezentator al emisiunii „Viaţa satului“, de la TVR 1.

– Asociaţia dvs. a fost înfiinţată în 2008. Aveaţi, la vremea respectivă, 82 de membri. În septembrie 2013, după noile alegeri, câţi membri aveţi şi ce suprafaţă însumată de legume şi fructe?

– M-aţi prins pe picior greşit. Suntem în curs de desfăşurare a procedurii şi vă pot spune invers, că nimeni dintre cei cu care eu am luat legătura ori din foştii membri nu şi-a anunţat retragerea. Dim­potrivă, toată lumea vrea să continuăm în această formulă.

– Comitetul de conducere a cerut să fie informat despre problemele reale pe care fermierii le întâmpină. Care sunt dificultăţile frecvente pe care vi le-au comunicat colegii din ţară?

– Cea mai stringentă şi cu care am de gând să mă bat până la capăt este evaziunea fiscală. De fiecare dată când m-am întâlnit cu ministrul Daniel Constantin şi secretarii de stat Achim Irimescu şi Daniel Botănoiu am spus că este treaba dumnealor, mă rog, a guvernului, să rezolve acest cancer fundamental al agriculturii, evaziunea fiscală, fenomen care nu va face altceva decât să spulbere orice plan naţional de dezvoltare rurală, orice încercare de atragere de fonduri etc. Atât timp cât va exista evaziunea fiscală toate-s apă de ploaie! Este părerea mea. Dacă cineva mă poate combate şi-mi va dovedi contrariul voi fi fericit; altminteri asta cred şi spun că nu-mi place ceea ce se întâmplă cu ţara mea şi în ţara mea. Şi nu luaţi doar o vorbă mare ceea ce vă spun, am avut o mulţime de ocazii să plec, dar n-am făcut-o pentru că eu doresc ca, peste timp, copiii mei să trăiască cu onoarea şi mândria de a fi român.

– Printre scopurile pentru care a fost înfiinţată organizaţia v-aţi propus să fiţi partener de dialog cu statul. În ce mod aţi reuşit acest lucru şi cât de receptive, în sensul pragmatic, au fost instituţiile la propunerile dvs.?

– Nu mă pot exprima din poziţia pe care o am în cadrul organizaţiei, aici se poate pronunţa mult mai bine colegul Mircea Croitoru, pe care l-am înlocuit la cârma APNLF, că dumnealui s-a bătut până acum pentru asociaţie şi producători. Mă pot exprima doar din punctul meu de vedere, bazat pe experienţa mea de agricultor, de copil de la ţară, la nivel de prima persoană fizică din judeţul Teleorman care a făcut primul proiect SAPARD, prima persoană din judeţ care a făcut şi un al doilea SAPARD: mi se pare o ipocrizie. Se vorbeşte mult şi se face puţin.

– La ultima întâlnire aţi acreditat o societate – SC Traditional Resources Management, membră şi ea a organizaţiei – ca unic distribuitor pentru produsele obţinute de fermieri care nu au puterea să-şi comercializeze pe cont propriu rodul activităţii.

– Fac o precizare. Mai mult de 80% din membrii asociaţiei noastre şi mai mult de 90% din cultivatorii de legume şi fructe din România nu au puterea financiară şi capacitatea logistică de a încheia contracte cu lanţurile de supermaket-uri din ţară, inclusiv din cauza clauzelor impuse – să aibă maşini şi depozite frigorifice, o continuitate în livrare, un plan de cultură etc. Atunci, pentru că asociaţia este nonprofit şi nu poate face acest lucru, am creat o firmă, Traditional Resources Management, care să preia această povară a distribuţiei şi valorificării recoltei. Ei au infrastructură, transport la condiţiile solicitate, oameni care să negocieze preţurile. Este, ca să nu se înţeleagă altceva, un reprezentant al nostru, al fermierilor din APNLF, în relaţia cu supermarket-urile, iar vizate sunt toate sortimentele care se produc în ferme, inclusiv bio, eco sau în conversie.

– Conducerea asociaţiei a avut o întâlnire şi cu anumite lanţuri de magazine. Cu ce rezultat?

– Am avut întrevederi chiar dinainte de a prelua funcţia de reprezentare în APNLF, pe vremea când lansasem proiectul „SOS Legumicultura“, tradus „Sfaturi, Oportunităţi, Soluţii în Legumicultură“. Aici m-am bucurat de sprijinul oficialilor de la Ministerul Agriculturii, pe un subiect pentru care întotdeauna am găsit uşa deschisă. La nivel declarativ şi uşile supermaket-urilor sunt deschise! În clipa de faţă, într-o asociere cu BIO România, organism condus de colegul Marian Cioceanu, am avut întâlniri cu mai multe supermaket-uri, un singur lanţ reacţionând pozitiv deocamdată la propunerile noastre.

– Într-un comunicat către membrii asociaţiei spuneaţi că, pe 13 septembrie, la Sediul Sucursalei Regionale CEC, în prezenţa dvs. şi a lui Marius Cioceanu – preşedintele BIO România, s-a lansat un produs de finanţare denumit „Oferta pentru finanţarea proiectelor de investiţii privind trecerea de la convenţional la bio şi modernizarea fermelor bio existente“. Care sunt condiţiile de creditare?

– Proiectul este numai al BIO, eu n-am niciun merit. Creditul este de 10.000 până la 50.000 de euro, iar condiţia este ca solicitantul să aibă un proiect, să fie membru al BIO –România sau al Asociaţiei Profesionale Naţionale pentru Legume şi Fructe. În rest, toate lucrurile sunt făcute, deci solicitantul care îndeplineşte aceste criterii are calea deschisă la creditare, la garanţii, la piaţă.

– Şi acum, pentru că ştiu că este proiectul dvs. de suflet, vorbiţi-ne despre experimentul Piaţa Filaret, pe care aţi deschis-o.

– Experimentul îmi depăşeşte toate aşteptările. Trebuie ca oamenii să vină să vadă ce este aici ca să-şi dea seama despre iniţiativa noastră. Regula de bază într-o piaţă în care se vând doar produse adevărate, adică de la mama lor, este ca omul întâi să guste şi apoi să facă un preţ, de comun acord cu producătorul. În felul acesta şi producătorul are un feedback, îşi adaptează tehnologia, să corespundă produsul muncii lui cu dorinţa şi gustul cumpărătorului. Pe de altă parte, vreau să fac şi o curăţenie în lumea noastră, a producătorilor. Chiar dacă sunt preşedintele APNLF nu înseamnă că voi ţine în orice condiţie partea producătorilor. Pentru că nu sunt ipocrit, spun clar: în rândul producătorilor români sunt foarte mulţi, scuze, golani care nu respectă tehnologia, nu respectă nimic, intră pe piaţă otrăvind produsele, fără să se gândească că, dacă vor fi corecţi cu tehnologia, pe parcurs piaţa îi va răsplăti. Deci experimentul Filaret va face şi triere între producători astfel încât piaţa să ofere cinstit calitate.

Maria BOGDAN

Recent, la Vălenii de Munte, un ONG din Prahova, cu mai multe obiective asumate, printre care şi „programe de dezvoltare comunitară având ca scop valorificarea potenţialului comunităţilor locale“, a organizat o conferinţă pe teme de agricultură. Subiectele abordate au fost „Asigurarea securităţii alimentare prin dezvoltarea zootehniei“ şi „Perspectiva noului PAC (Politica Agricolă Comună) cu privire la reconversia plantaţiilor de pomi fructiferi.“

La eveniment au participat Achim Irimescu – secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale; George Turtoi – director general Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit; Vasile Băcilă – director general Agenţia Naţională de Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie; Dorel Benu – director general Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură; Mircea Cosma – preşedintele Consiliului Judeţean Prahova; Laurenţiu Rebega – vicepreşedinte al CJ Prahova, care a fost şi moderatorul dezbaterilor; primari şi fermieri din 18 localităţi de pe Valea Teleajenului şi Valea Slănicului.

Reconversia în pomicultură, aşteptată cu optimism

Pentru că printre invitaţi s-a aflat preşedintele Tymbark Maspex România, Krzysztof Grabowski, iar manifestarea a debutat cu o vizită la fabrica grupului din Vălenii de Munte, o parte a întâlnirii a fost dedicată prezentării modelului de bune practici agricole din Polonia. Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a declarat, plecând de la o oarecare nemulţumire în legătură cu restanţele pe care România le înregistrează în domeniul agrar, dar cu speranţa ca programul viitor de reconversie în pomicultură să-şi atingă scopul: „Pornim cu fondurile europene pentru perioada 2014-2020 cu ceva timp înainte, avem experienţa din spate şi poate am învăţat din erorile trecute, deci eu cred că fondurile pentru reconversia plantaţiilor pomicole le vom termina în doi ani. Dacă marea funcţionărime din Bucureşti va înţelege că pomicultura nu se face pe asfalt, ci pe dealurile de la Drajna sau Starchiojd, agricultura se va descentraliza, programele acestea europene vor deveni regionale, finanţările se vor face pe specificul şi necesităţile fiecărei regiuni şi atunci vom avea şi noi gradul de absorbţie ca în Polonia. Eu vin recent din această ţară: am văzut ce a însemnat reconversia acolo şi m-am mirat că o ţară pe paralela 52° produce mai multe fructe decât România, o ţară pe paralela 45°. Dar am înţeles de ce: pentru pragmatism, hotărâre şi utilizarea judicioasă a fondurilor europene.“

Vorbind despre implicarea autorităţii judeţene în agricultura Prahovei, Cosma a mai spus: „Noi, la judeţ, avem trei programe pe zona rurală: primul a fost Drumul Vinului. Toată lumea ne povestea cum am pierdut capacitatea noastră vitivinicolă, că nu ne mai cere nimeni vinurile. Iată că astăzi, cu plantaţii noi în podgorie, cu 28 de unităţi de producere şi îmbuteliere a vinului modernizate cu fonduri europene, erau şase înainte, acum sunt 28, vinurile iau medalii după medalii, se deschid pieţe noi, un milion de sticle de vin din Prahova pleacă în China, se recâştigă pieţe precum Polonia, Estonia, Letonia, Lituania etc. Ne-a trecut avântul că vom vinde în Italia şi Franţa, pentru că nu se poate, ei au şcolile lor de elită de vinuri. Al doilea program, Drumul fructelor (valoare 967.993 lei, 18 localităţi incluse), după ce CJ a epuizat etapa de promovare turistică, va prinde contur prin programul de reconversie. În fine, urmărim programul de dezvoltare a infrastructurii rurale, iar în Prahova mai aveam 8 localităţi de alimentat cu apă, din 90, iar până în 2015 ducem alimentarea cu gaze în alte 18 localităţi. Fiindcă, dacă nu avem apă, gaze, canalizare, asfalt, trotuare, internet, cablu TV, telefonie ne pleacă şi oamenii din sate şi nici investitorii nu vin, iar spaţiul rural va rămâne de izbelişte.“

Soluţii pentru dezvoltarea zootehniei

Despre asigurarea securităţii alimentare prin dezvoltarea zootehniei, dr. Livia David, de la UASMV Bucureşti, a comentat: „Dacă ne întoarcem cu 20-25 de ani în urmă, România avea 7 milioane de capete de bovine; în prezent mai sunt 2-2.300.000, deşi potenţialul natural ne permite creşterea a 7 milioane capete. Potenţialul de producţie pe cap de locuitor este de 770 litri de lapte, dar noi realizăm 200-250 litri; pentru carne este de 150 kg, dar noi producem, la bovine, 9 kg carne/cap de locuitor. În clipa de faţă producţia pe cap de vacă furajată la nivel de ţară este de 3.500 l, faţă de potenţialul productiv al raselor, de 5.000 litri. Această diferenţă trebuie acoperită în următoarea etapă. Un alt exemplu: România, la începutul anilor ’90, era singura ţară din Europa care avea bivoli, 230.000 capete; în prezent, numărul a scăzut la 18.000 de exemplare. Avem potenţial, un patrimoniu genetic care are legătură cu siguranţa alimentară, pe care nu am ştiut să-l păstrăm. Având în vedere aceste câteva elemente, ar trebui să gândim ce trebuie să facem, iar soluţiile ar fi: creşterea efectivelor de animale (singura specie la care am crescut sunt ovinele, unde am ajuns la 11 milioane de capete); diferenţierea şi creşterea producţiei, separat pentru carne sau lapte, prin creşterea raselor specializate; introducerea tehnologiei inovative în fermele mici şi mijlocii; asocierea micilor producători pentru procesarea şi comercializarea produselor; dezvoltarea fermelor şi unităţilor axate pe produsele tradiţionale; îmbunătăţirea pajiştilor şi a tehnologiilor de obţinere a furajelor.“

Asocierea, unica şansă pentru micii pomicultori

Mai mulţi fermieri prezenţi la dezbatere s-au plâns nu de muncă, nu de preţul mare al inputurilor din pomicultură, ci de faptul că n-au unde-şi desface producţia, deşi există o unitate de procesare în zonă, că nu pot vinde la supermaket-uri, dar şi de furturile de fructe, de sisteme de susţinere şi garduri de împrejmuire, fără o implicare pe măsură a instituţiilor abilitate de a curma fenomenul, dincolo de măsurile pe care şi le ia fiecare pomicultor. Răspunsul pentru a doua problemă n-a existat, iar pentru prima soluţia unică indicată este asocierea şi construirea depozitelor de păstrare a fructelor. Consiliul Judeţean Prahova a hotărât că se va implica şi în această problemă: „Asocierea e o soluţie prin care încercăm să îndreptăm erorile din ’90-’96, când, dintr-o miopie economică, am fărâmiţat agricultura, iar ca unităţi de prelucrare, în locul ILF-urilor de altădată, care preluau producţia de la sate, n-am pus nimic. Această dezordine ne face să nu ne vindem mărfurile în marile magazine. Ca să venim cu puterea exemplului, vom alege o comună de pe traseul drumului fructelor, în care vom investi şi vom realiza un depozit de colectare şi vom arăta cum se depozitează şi comercializează organizat producţia.“

Maria BOGDAN

Încheiem parcursul nostru prin ferma de la Seini, judeţul Maramureş, un exemplu de fermă zootehnică modernă, dotată după toate standardele care stau la baza performanţei productive şi a calităţii laptelui, aducând alte câteva detalii interesante, spunând totodată că cine vrea să crească vaci de lapte are de unde să se inspire şi să se informeze. Modele sunt, rămâne ca cei cu dorinţă şi putinţă de a dezvolta ferme de bovine să se implice într-un domeniu atât de greu şi să le pună pe picioare.

Vă reamintesc că ne-am început vizita la ferma condusă de Claudiu Frânc cu grajdul modernizat şi dotările inovative aduse de acesta după lungi analize, vizite făcute prin străinătate pentru alegerea modelului adecvat al fiecărui element constructiv care a stat la ridicarea adăpostului. Adăpătorile americane, saltelele pe care stau animalele, plugurile cu tambur pe cablu care fac evacuarea dejecţiilor şi prelatele aduse din Germania au fost doar o parte din investiţiile care contribuie la bunăstarea animalelor, dar care au ajutat şi la eficientizarea muncii în fermă. De fapt, acest deziderat este aplicat şi se regăseşte în fiecare colţ al fermei, fiecare detaliu având o motivaţie foarte clară în economia ansamblului zootehnic. Vorbeam în episodul anterior despre sala de muls şi importanţa alegerii unui anumit tip de sală în funcţie de persoana care acţionează în această zonă. Am învăţat de la Claudiu Frânc că, în cazul în care fermierul se ocupă şi de mulsul vacilor, atunci acesta trebuie să aibă la îndemână şi toată aparatura electronică, iar dacă ferma dispune pentru această operaţiune de lucrători ar fi mai bine ca de butoane să se ocupe o persoană specializată.

Subsolul tehnologic protejează echipamentele scumpe

O altă zonă în care s-au investit bani mulţi, dar care a fost necesar a fi realizată a fost subsolul tehnologic. Aflat sub sala de muls, acesta găzduieşte toate agregatele care fac zgomot: compresorul de aer, pompa de vacuum, maşinile de separat aerul de lapte, contoarele, amplificatorii, conductele de vacuum şi alte echipamente electronice. În multe ferme ele sunt montate tot în sala de muls, undeva jos, la picioarele lucrătorilor, însă Claudiu Frânc consideră acest lucru „de nedorit, pentru că intră în contact cu gunoi, cu apă, ceea ce duce la înjumătăţirea perioadei lor de viaţă. Nu este ieftin să creezi acest spaţiu, însă este o investiţie iniţială care protejează echipamentele foarte scumpe“. În această sală există şi contoarele de lapte, prevăzute cu un bec roşu care indică apariţia unor probleme în compoziţia laptelui. Orice problemă apărută în sănătatea vacilor schimbă implicit şi calitatea laptelui, iar pentru un fermier acest lucru trebuie semnalat cât mai repede cu putinţă, pentru a nu altera întreaga producţie. În cazul fermei de la Seini contoarele de lapte semnalează imediat orice problemă apărută în compoziţia laptelui. „Spre exemplu, mamitele subclinice nu se pot depista uşor, atunci când laptele normal trece spre patologic se schimbă conductibilitatea electrică a laptelui, aparatele sesizează acest lucru şi mulsul este oprit automat, se face separat, iar laptele este aruncat. În felul acesta nu se mai periclitează conformitatea laptelui“, explică Claudiu Frânc, nu doar fermier, ci şi medic veterinar.

În România sunt doar 4 ferme care au acest subsol tehnologic, la Tulcea, Craiova, Alba şi Maramureş.

Automatizarea, secretul succesului

După cum spune chiar patronul fermei, „într-o fermă cu vaci de lapte este important ca nimic să nu rămână la latitudinea omului“, totul să fie cât mai automatizat. Şi aşa se întâmplă chiar şi în cazul sistemului de spălare. Nici măcar aici nu intervine prea mult mâna omului, în sarcina lucrătorului rămânând doar să asigure maşinăriilor detergentul de care au nevoie şi să apese un buton. Sistemul ştie ce are de făcut, îşi face treaba, iar muncitorul pleacă acasă. În acest moment apa caldă este asigurată de un boiler electric de 700 litri, o soluţie ce va fi în viitor înlocuită de o staţie de biogaz care va asigura şi agentul termic.

Laptele este dirijat spre tancul de răcire care coboară temperatura acestuia până la 4 grade C. Nici aici lucrurile nu au fost lăsate la voia întâmplării. „Pentru a face economie la energie la instalaţiile de răcire a fost ales un tanc de formă eliptică, care asigură o suprafaţă mai mare de contact a laptelui cu pereţii tancului“, a motivat Frânc. Poziţionarea acestuia a fost şi ea realizată în mod strategic, astfel încât să se reducă cât mai mult timpii de aşteptare a maşinii care transportă laptele spre procesator. Cisterna procesatorului opreşte pe o rampă aproape de sala în care se află tancul de răcire, este conectată printr-un furtun la tancul de răcire şi laptele este lăsat să umple recipientul.

Afacere în context economic nefavorabil

Din punctul de vedere al profitabilităţii afacerii, privind în urmă la momentul de început al fermei, la realizarea primelor investiţii şi ridicarea noilor construcţii, Claudiu Frânc realizează că nu a prins cea mai propice perioadă. „Am făcut aceste investiţii în 2007-2008, pe vremea aceea în luna iunie-iulie primeam pe lapte 2,2 lei/litru, motorina era 3 lei/litru, furajele erau 0,25-0,30 lei/kg. Dar iată că am ajuns acum ca, la cantităţi de lapte de 4 ori mai mari decât livram atunci, să iau 1,2-1,3 lei pe litrul de lapte, motorina să o cumpăr precum taximetriştii cu 6 lei litrul, iar pe concentrate să dau 1 leu/kg. Şi se pune problema cum ajungi să amortizezi asemenea investiţie şi cum să mai atragi alţi fer­mieri să facă investiţii de acest fel.“

Chiar dacă contextul economic nu se dovedeşte foarte prielnic, fermierul merge mai departe, motivat de resorturi afective. „Am pornit această fermă din dorinţa de a face ceva pentru copiii mei, în special pentru fiul meu mai mic, pe care dacă vreau să-l pedepsesc nu îl las să vină în fermă. Nimeni care realizează asemenea investiţie să nu se gândească că va reuşi să o amortizeze în viaţa lui şi o va pune pe 0. Aceste investiţii nu se amortizează în 10 sau 15 ani, sunt afaceri de familie care trebuie să aibă continuitate“, explică Frânc.

Furajele atârnă cel mai greu în bugetul fermei

Pentru curajoşii care doresc să se implice în sectorul zootehnic sau deja au făcut-o, dar vor să se extindă, ar trebui să ştie care sunt costurile de funcţionare, dar şi faptul că se aventurează într-un domeniu cu mulţi parametri imprevizibili.

Se ştie că într-o fermă zootehnică ponderea cea mai mare la nivelul cheltuielilor o au furajele. În mod normal hrana animalelor reprezintă 60-70% din totalul cheltuielilor, dar din toamna anului trecut şi până în prezent piaţa furajelor parcă a luat-o razna. Planul de afaceri frumos întocmit de mulţi fermieri este astăzi spulberat în multe cazuri. Acum furajele au ajuns şi la 110% din totalul cheltuielilor, pentru că de la 20 de bani/kg s-a ajuns la 1 leu/kg. Energia reprezintă 6-7% din cheltuieli, se ridică la 6.000-7.000 lei lunar în lunile de vară şi la 10.000 lei iarna. Se mai adaugă 5.000-6.000 lei/lună costul detergenţilor pentru a asigura conformitatea laptelui şi costurile legate de personal care trebuie plătit bine, pentru a fi motivat să rămână în fermă. 

Chiar şi în aceste condiţii fermierul gândeşte spre viitor. „În momentul în care vom reuşi să mai amortizăm din investiţii, să mai plătim din credite, intenţionăm să extindem modernizarea şi în zona maternităţii, a grajdului pentru tineret, până când vom reuşi să modernizăm întreaga platformă.“ Şi încheie cu optimism tot dumnealui: „dacă tot ceea ce e din dragoste, pasiune şi mai ai şi un pic de satisfacţie… mergi mai departe. Eu îi sfătuiesc pe cei care deja s-au implicat în astfel de afaceri şi sunt la început să aibă răbdare 7-8 ani, să persevereze pentru că abia atunci vor culege roadele muncii lor.“

Patricia Alexandra POP

Toamna vine cu roade bogate din câmp, dar şi cu obligaţii privind pregătirea animalelor pentru iernat. Pe lângă pregătirea corespunzătoare a adăposturilor şi depozitarea furajelor, o acţiune foarte importantă este deparazitarea animalelor şi a adăposturilor.

Bolile parazitare sunt destul de frecvente la animale şi, chiar dacă nu produc întotdeauna mortalitate, acestea influenţează negativ producţiile. Cele mai multe parazitoze evoluează sub forme clinice inaparente, trecând neobservate, ceea ce face ca infestaţia să crească an de an într-o gospodărie unde nu s-au făcut deparazitări. În astfel de gospodării se produce o concentrare a acestor paraziţi, fiind sursă pentru infestarea vieţuitoarelor din jur şi contribuind la menţinerea permanentă a unui focar de infestaţie.

Este important de ştiut că în ciclul biologic al majorităţii paraziţilor interni există una sau mai multe gazde intermediare, cel mai important fiind câinele care transmite paraziţii la animalele de interes economic şi accidental şi la om.

Odată cu fecalele animalelor, ouăle paraziţilor se răspândesc pe păşune, în apă, pe furaje sau pe sol, astfel că animalele se pot infesta cu elemente parazitare, prin păşunat, adăpat sau consum de furaje. Pentru a menţine starea de sănătate a animalelor şi implicit a omului, toate animalele din gospodărie trebuie deparazitate atât intern, cât şi extern de 3-4 ori pe an. Una dintre deparazitări se face toamna, la intrarea animalelor în stabulaţie.

Animalele pot fi parazitate cu foarte mulţi paraziţi interni, în special helminţi – viermi care se localizează în diferite locuri: tubul digestiv, aparatul respirator, aparatul genital, sistemul circulator, muşchi etc. sau pot să migreze în ciclul lor biologic, prin diferite ţesuturi. Aceşti paraziţi acţionează mecanic, traumatizând ţesuturile prin care migrează sau pot să obstrueze lumenul intestinal. Ei pot elibera, de asemenea, toxine în circulaţia sanguină, care acţionează asupra ficatului, vaselor de sânge sau a creierului. Paraziţii, prin migraţia lor în organism, pot să vehiculeze germeni patogeni, bacterii sau virusuri, provocând enterite sau pneumonii infecţioase. Prin hrănirea paraziţilor cu substanţe nutritive, se perturbă metabolismul glucidelor, protidelor, vitaminelor şi sărurilor minerale din organismele parazitate.

Paraziţii externi ai animalelor (păduchi, purici, căpuşe, râie etc.) produc leziuni pe pielea animalelor, având ca rezultat un disconfort continuu, cu scăderea producţiilor. Unii paraziţi externi, ca larvele de purici şi păduchi ai câinilor şi pisicilor, pot fi contaminaţi cu larvele unor tenii, pe care le transmit organismelor gazdă şi, accidental, omului.

Produsele folosite pentru deparazitare diferă în funcţie de specia de animale: pentru cabaline – ECVIROM şi ECVIROM I, suspensii orale. Pentru rumegătoare (bovine, ovine, caprine) se recomandă FASCIOCID, ROMBENDAZOL 2,5% şi 10% ROMFEN­BENDAZOL, ROMBENDAZOL PLUS, suspensii orale; ROMIVERMECTIN şi ROMAVERMECTIN PLUS, soluţii injectabile.

Pentru porcine se administrează ROMOXIBENDAZOL comprimate şi pulvis şi ROMIVERMECTIN, soluţie injectabilă.

Pentru păsări există produsul ROMBENDAZOL F comprimate şi ROPARATOX. Pentru câini şi pisici sunt recomandate PARACAN, TOTAL şi ROMBENDAZOL SUPER.

Pentru deparazitarea porumbeilor există produsul ENDECTOCID. Adăposturile se deparazitează cu ROMPARASECT 5% şi ROMPARATOX.

Dr. Viorica CHIURCIU, medic veterinar
Doctor în ştiinţe medicale
SC Romvac Company SA

Dacă vă întrebaţi cum arată un viitor fermier al României, aflaţi că am găsit exponentul perfect. Un băiat de 15 ani, iubitor de animale, pasionat de caprine, informat, cu vise mari, optimist, înzestrat cu tot ce ar avea nevoie un veritabil fermier. Cu siguranţă nu este singurul din România, însă reprezintă cu brio o generaţie de tineri care au planuri de viitor şi vor să muncească. Accesarea fondurilor europene poate părea o opţiune, însă birocraţia anevoioasă şi termenele lungi par să facă aceşti bani greu de atins. Mă întreb totuşi ce va face statul român pentru a susţine pornirea acestor oameni în viaţă… că alţii am văzut cum o fac.

L-am întâlnit pe Mădălin Berariu la Arad. Părinţii îl aduseseră la târgul Agromalim nu ca să viziteze expoziţia, aşa cum o fac cei mai mulţi, ci ca să-şi expună animalele. Patru zile a stat singur îngrijind de animale, vorbind totodată cu plăcere despre munca lui şi despre exemplarele care îl însoţeau la târg tuturor celor care cereau explicaţii. Un copil subţirel, plăpând, dar care a reuşit să mă uimească prin coerenţa şi pasiunea cu care mi-a povestit puţin din viaţa lui şi a animalelor pe care le păstoreşte. „Am 15 ani, dar mă ocup de creşterea caprelor de la vârsta de 10 ani. Acum am ferma mea de capre, eu merg cu ele la păscut, eu mă ocup de ele. Părinţii m-au lăsat pe mine să am grijă de ele pe perioada târgului. Dorm aici şi când se termină târgul merg acasă“, şi-a început Mădălin povestea.

Maturitatea şi seriozitatea cu care şi-a continuat expunerea m-ar fi lăsat să cred că a sărit de 20 de ani, că acum porneşte în viaţă şi are planuri mari de viitor. Doar feţişoara cu trăsături copilăroase îi trădează încă vârsta copilăriei. Se mândreşte cu cele 20 de căpriţe ale lui, care de altfel au făcut deliciul expoziţiei de animale, pentru că sunt extrem de prietenoase, curioase şi dornice oricând să exploreze zone noi. „Din cele 20 de capre, 2 sunt din rasa Boer şi restul din rasa autohtonă Alba de Banat“, explică Mădălin. Prin intermediul lui iată că aflăm mai multe despre o rasă puţin răspândită pe teritoriul românesc.

Boer, cea mai perfecţionată rasă de carne

„Caprele din rasa Boer sunt aduse din Austria, dar ele provin din Africa de Sud. Am ales această rasă pentru că este una foarte bună de carne şi se vinde mult mai bine decât Alba de Banat. Laptele are o grăsime de 5,6%, iezii cresc repede, la 3 luni ating greutatea de 25 kg“, îşi continuă Mădălin prezentarea. Acum, vorbind de originea acestei rase, aş spune mai degrabă că este nesigură. Unii specialişti spun că deţine un bagaj genetic provenit de la caprele indigene din Africa, India, Angora, cu influenţe şi de la caprele domestice europene. Alte surse spun că rasa a apărut la începutul anilor 1900, când fermierii din provincia Africană Eastern Cape au început selecţia acestei rase pentru producţia de carne. Ca aspect, Boer, denumire care în limba germană înseamnă fermier, seamănă cu rasa de capre Nubira, dar diferă ca mărime, Boer fiind mult mai dezvoltată. Acesta este şi motivul pentru care este considerată una dintre cele mai dorite capre de carne, la care se adaugă, desigur, ritmul rapid de creştere, calitatea carcasei şi costurile mici de întreţinere. De acest lucru ne-a asigurat şi Mădălin. „La rasa Boer întreţinerea animalelor este mai puţin costisitoare decât la Alba de Banat, ele consumă circa 20 kg de iarbă pe zi. Producţia de lapte este de 2,5 litri/zi, pe o perioadă de 3 luni, cât timp este în lactaţie pentru iezi, dar are un avantaj, fată de 3 ori în 2 ani. Nu este o rasă foarte pretenţioasă, se creşte la fel ca şi rasa noastră Alba de Banat, dar trebuie şi ele ajutate cu ceva furaje. Noi le dăm ovăz cu porumb“, spune tânărul fermier. Să mai spunem că la maturitate masculul Boer cântăreşte 90-130 kg, iar femela, 65-80 kg. Şi asta fără a avea pretenţii de hrană.

Pasiunea naşte vise mari

În mod normal activităţile repetitive, programul standard fără mari fluctuaţii, devin plictisitoare pentru un tânăr, dar nu este şi cazul lui Mădălin. M-a asigurat că nu este aşa, a învăţat să se bucure de lucrurile simple. „Când merg cu caprele şi văd că sunt toată ziua după mine mă bucură, dar sunt nişte reguli pe care trebuie să le ştii şi să le respecţi. Trebuie să fii una cu animalul, el te iubeşte, întotdeauna e după tine, dar trebuie să ai grijă de el, spune Mădălin privind în zare. I-am surprins privirea şi am considerat potrivit să-l întreb ce planuri de viitor are. Răspunsul nu a întârziat, dovadă că ştie ce vrea: „Îmi doresc să ajung la 50 de capre Boer, ca să am şi eu un profit după ele. Mă gândesc că iezii de 3 luni se vând cu 250 euro, cresc mai uşor şi se vând mai bine decât capra Albă de Banat. Pe lângă capre mai avem şi 100 de oi, de ele se ocupă un cioban. Am planuri mari. Părinţii nu se mai încadrează pentru accesarea de fonduri europene, de acum eu sunt ultima şansă. Ai mei se gândesc să facă un proiect pe numele meu, pentru o fermă de ovine şi caprine. Aş vrea să am o fermă la standarde europene, văd o hală mare cu animalele crescute în stabulaţie, care mănâncă acolo, ca să nu le mai scoatem pe păşune, de unde pot lua diverse boli“, este visul lui Mădălin. Chiar şi la 15 ani Mădălin se gândeşte cum să transforme îndeletnicirea lui într-o afacere profitabilă. Ar vrea de pe acum să valorifice cât mai avantajos atât laptele cât şi iezii, însă nu-i uşor. „Laptele este 5 lei/litru, dar din păcate nu avem unde să-l vindem, aşa că îl facem brânză şi aşa cu chiu cu vai reuşim să mai valorificăm ceva. Dacă reuşim să o dăm, câş­tigăm 20 lei/kg“, adaugă Mădălin, confruntat cu problemele pieţei.

Patricia Alexandra POP