Romania

Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilallis) și micotoxinele

Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilallis) și micotoxinele

Până nu demult, se considera că dacă porumbul a trecut cu bine de luna mai, nu mai sunt mari amenințări pentru această cultură. Vorba aceea, plouă în mai, se face mălai.

La început de drum, porumbul are trecut de multe „hopuri” cum ar fi atacul insectelor dăunătoare (rățișoara porumbului, viermii sârmă, buha semănăturilor), îmburuienarea sau seceta. Nici perioadele cu temperaturi scăzute, care pot surveni după răsărirea porumbului nu sunt de neglijat.

În anumiți ani, porumbul putea să fie atacat de sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilallis), în special în zonele de favorabilitate ale acestui dăunător cum ar fi vestul și centrul țării, luncile principalelor râuri) dar și în zonele din sudul sau sud-estul țării, mai ales în solele irigate. În ultimul deceniu, sfredelitorul porumbului a ajuns să fie o amenințare constantă în toată țara, atât în zonele, considerate foarte favorabile cât și în zonele mai puțin favorabile.

Din punct de vedere cantitativ pierderile provocate de atacul larvelor sfredelitorului la tulpinile de porumb nu sunt foarte ridicate, în medie, de câteva sute de kilograme de porumb la hectar. Pericolul este altul și anume că în urma atacului, porumbul se poate infecta cu ciuperci patogene din genul Fusarium sau ciuperci din genul Aspergillus. Ciupercile vin la „pachet” și cu micotoxinele. Acestea sunt foarte periculoase atât pentru animale cât și pentru oameni.

Studii recente au scos în evidență faptul că aflatoxinele, produse de către ciupercile din genul Aspergillus pot fi cancerigene. Prin urmare trebuie să ținem departe sfredelitorul porumbului de culturi, ca să nu ne trezim și cu atacul bolilor produse de ciuperci. După cum bine știți există reglementări bine puse la punct cu limitele maxime admise de micotoxine din recolta de porumb. Dacă acestea sunt depășite, fermierii nu își mai pot valorifica recolta de porumb, ceea ce în actualele condiții socio-economice poate însemna pagubă curată.

De ce a crescut populația sfredelitorului porumbului? În primul rând datorită iernilor mai calde decât în mod normal. Gerurile copilăriei noastre sunt mai mult în poveștile pentru cei mici. Cu cât temperaturile din sezonul hibernal sunt mai ridicate decât în mod normal, cu atât șansele ca mai multe larve să supraviețuiască iernii sunt mai mari. În mod normal, larvele iernează în resturile vegetale ale culturii porumbului. Ei bine, fără să își dea seama, mulți fermieri ajută larvele să treacă de sezonul rece.

Cum se poate întâmpla acest lucru? Simplu, prin lăsarea cocenilor de porumb, netocați. În sola cu porumb se va semăna grâu sau chiar mazăre, dar cocenii netocați, rămași pe câmp sunt de fapt căsuțe pentru larvele sfredelitorului. Practic, noi, fără să vrem, oferim larvelor acestui dăunător un adăpost pentru sezonul rece.

Care nu mai este așa de rece. Prin urmare, există șansa că în primăvară să fie cu un număr de larve hibernante, mult mai mare decât în deceniile trecute, ceea ce înseamnă că vom avea mai mulți fluturi în lanul de porumb la începutul verii. Iar populație mai mare de fluturi înseamnă și un număr mai mare de ouă depuse pe frunzele de porumb.

Totul se traduce prin presiune mare de infestare. Acum poate vă întrebați de ce fermierii nu mai toacă resturile vegetale de la cultura porumbului. Cel mai probabil din rațiuni financiare. Pe termen scurt, poate să fie o economie de bani, dar, pe termen lung, poate duce la creșterea presiunii de infestare și posibile pagube.

Sfredelitorul porumbului mai are nevoie de ceva în perioada depunerii ouălor pe frunzele de porumb și a eclozării larvelor, până când acestea pătrund în tulpină. De temperaturi nu foarte ridicate și de o umiditate mai ridicată. Ei bine, ca un făcut, cam în 8 ani din ultimii 10, vremea din perioada în care apăreau larvele noii generații, era foarte favorabilă sfredelitorului. Dacă în această perioadă, vremea este caldă și uscată, mortalitatea în rândul larvelor este mai ridicată și vor intra mai puține în tulpinile de porumb. În schimb, dacă vremea de afară ajută larvele, atunci șansele ca mai multe dintre acestea să pătrundă în tulpinile de porumb sunt mai mari.

Prin urmare, ce pot face fermierii ca să își protejeze cultura porumbului de efectivele din ce în ce mai numeroase ale sfredelitorului porumbului? Pe termen scurt să monitorizeze lanurile de porumb, să amplaseze capcane, și să efectueze un tratament de combatere la 5-7 zile de la apariția fluturilor în capcane, cu mențiunea că în această fază de dezvoltare a porumbului este nevoie de o mașină de tratat cu gardă înaltă. Iar acest echipament nu este unul ieftin, nu și-l permit toți fermierii.

De asemenea sortimentul de insecticide cu care pot să trateze porumbul pentru combaterea larvelor sfredelitorului porumbului, înainte ca acestea să pătrundă în tulpină, este din ce în ce mai limitat, ca urmare a politicilor de mediu, din ce în ce mai restrictive. Există și variante de combatere biologică, cum ar fi lansarea de paraziți oofagi în lanul de porumb, în momentul apariției larvelor sfredelitorului, dar metoda este încă prohibitivă din cauza prețului.

La noi în țară, în ultimele decenii s-au făcut cercetări privind combaterea biologică a acestui dăunător cu paraziți oofagi din genul Trichogramma. Rezultatele au fost foarte bune, dar metoda de combatere biologică este mult mai scumpă decât metoda clasică iar fermierii nu au adoptat-o pe scară largă.

Practic se fac două lansări în câmp, cu 100.000 viespi parazite/ha, intervalul dintre tratamente fiind de 7 zile. Recent, bulgarii au folosit dronele pentru lansarea în câmp a paraziților oofagi, dar, chiar și așa, costul acestei metode este unul prohibitiv. Asta în condițiile în care fermierii se confruntă în acest an cu scăderi ale prețului de valorificare ale recoltei de porumb.

Ce ar putea face fermierii, pe termen mediu și lung? În primul rând ar trebui să toace resturile vegetale de la cultura porumbului. În zonele în care s-au semnalat atacuri ridicate ale sfredelitorului porumbului, nu ar trebui să vedem pe câmp coceni de porumb, înainte de venirea iernii.

Chiar dacă fermierii vor trebui să scoată mai mulți bani din buzunar pentru tocarea resturilor, ar putea fi o investiție pentru viitor. Chiar dacă vremurile sunt, așa cum sunt, trebuie să ne gândim și în viitor (5-10 ani). După cum vedeți, în acest articol nu am mai zis nimic de evitarea monoculturii porumbului.

Fermierii profesioniști știu că monocultura de porumb favorizează dezvoltarea insectelor dăunătoare, inclusiv sfredelitorul. Insectele dăunătoare sunt indiferente la noțiunile economice de profit sau pierdere. La ele totul este mult mai simplu, cum ar fi absența sau existența hranei. Pe care, fără să vrem, i-o asigurăm noi.

Foto 1 – Tulpină de porumb, frântă de la bază.

Tulpina de porumb franta de la baza de Sfredelitorul porumbului

Foto 2 – Locul unde a pătruns larva sfredelitorului porumbului în tulpină.

Locul unde a patruns larva sfredelitorului porumbului in tulpina

Foto 3 – Sfredelitorul porumbului, femela prinsă în capcana entomologică.

Sfredelitorul porumbului femela prinsa in capcana entomologica

Foto 4 – Larvă de sfredelitor în tulpina de porumb.

Larva de sfredelitor in tulpina de porumb

Dr. ing. Emil GEORGESCU, INCDA Fundulea

cultura porumbului, sfredelitorul porumbului, Ostrinia nubilallis, micotoxinele

Alte articole: