Genetica... păcatului

„O ţară fără prinţipuri, va să zică că nu le are.“ Conu Trahanache cita de fiecare dată, fără disimulată satisfacţie, vorbele feciorului lui de la facultate.

Ei bine, nici nu cred că bănuia genialul Conu Iancu ce dreptate va fi având.

Curgerea timpului a dat încă o dată la iveală cancerul, neiertătoarea boală de care suferă în esenţa lor românii.

Fiindcă deloc fără minte, cu chiar un anume şarm în ţinuta de fiecare zi, nu fac ei haz de necaz, oamenii ăştia născuţi pe „tărâmul îngerilor“ n-au ştiut să profite, de când se ştiu, de bună­tatea şi încrederea Celui de Sus?

Alienarea noastră ca pământeni s-a produs, axiomă de netăgăduit, din pricina unei cronice crize mondiale.

Românul e deştept, dar mintea lui deraiază mai de fiecare dată în şmecherie.

Are o inexplicabilă satisfacţie când înşeală, minte şi mai abitir când fură.

Dacă n-are nimic la îndemână, tot el a recunoscut-o, îşi fură singur căciula.

Suferă acut de patima neîncrederii şi, poate tocmai pentru aceea, nu poate face casă bună cu cinstea.

Cred, am convingerea că la noi, la noi la români, nu criza economică „ne-a pus bine“, ci tocmai această de nevindecat criză mondială.

Se zice, vă spuneam, că uneori mintea chiar ne prisoseşte, se spune aşadar că „cine s-a fript cu ciorba suflă şi în iaurt“. Credeţi?

La noi cătuşele, puşcăria au devenit un fel de dat al celor aleşi.

Zilnic intră pe porţile penitenciarelor sute de clienţi. Calificarea lor?

Procurori, judecători, politicieni, poliţişti, „oameni de afaceri“ şi doar arareori câte un hoţ de piei de cloşcă. Tot vorbă românească.

Lupii puşi paznici la oi dau iama prin turmă şi nu se dau bătuţi până ce nu-şi văd ei înşişi, ei între ei, pielea pe băţ.

Ce e mai trist mi se pare această molipsitoare genetică, ce i-a împins în braţele păcatului şi pe cei tineri.

Culoarele liceelor sunt fie câmpuri de luptă corp la corp, fie locuri în care hoţia înfloreşte precum mucegaiul.

Gândiţi-vă numai la bacalaureat.

Peste 300 de candidaţi descoperiţi asupra faptului şi excluşi din examen.

44% n-au reuşit să promoveze, în ciuda strădaniilor ministerului de resort de a îndulci probele.

Note de 1, 2 şi 3 cu duiumul.

Cine e de vină? Păi dacă facem un calcul sumar, dascălii.

Examenele de grad sunt pentru ei la fel de dificile precum bacalaureatul pentru învăţăcei.

Dar nu se fură numai în şcoală.

În tot mai numeroase spitale, oameni titraţi, ziceam că avem minte, se ghiftuiesc cu banii pentru a-şi face meseria.

Săracul umflă peşchişurile unor domni profesori, care continuă să nu-şi facă niciun reproş din hoţia la vedere.

Şi la vârful aisbergului se dă iama.

Câteva milioane de euro şpăguiţi odată cu informatizarea sistemului.

În agricultură acum e momentul de vârf.

Ţăranul e şi el şpăguit de cine vrei şi cine nu vrei.

Băncile sporesc birul, statul impozitul, samsarii dijmuiesc recolta pre­cum hârciogii, iar tuciuriii dau iama prin pieţe.

Munca a devenit sinonimă cu sclavia. Nu unul pentru toţi, ci toţi pentru câţiva.

Ca să pun, cum se zice, capac celor spuse, vă mai dau un exemplu.

Mai-marii peste drumuri, ei zic străzi şi autostrăzi, au pus la bătaie belşug de euro pentru, atenţie, a descoperi „gradul de satisfacţie a populaţiei pentru starea carosabilului“.

Haida, de! Asta da iniţiativă!

Gândesc aşadar că, dacă aş vrea la rându-mi să cunosc starea de fapt a crizei morale pe care o traversăm, termometrul meu ar exploda pur şi simplu.

Febra prostiei a atins punctul de fierbere. Tocmai când tot unul mintos a redus lista compensatelor.

Scapă cine poate!

Gheorghe VERMAN

REVISTA LUMEA SATULUI, NR.15, 1-15 AUGUST 2013