Scurt istoric al sării în România, din vremuri neștiute și până astăzi (II)

Mulți dintre noi colindăm țara în lung și-n lat. Ne bucurăm de priveliști, odihnă, oameni, distracție, cazare, plimbări, obiective turistice, dar uneori scăpăm din vedere detalii despre istoria locului. Aceasta este și esența articolului de față, referitor la rezerve de sare și salinele din România, să ne amintim de lucruri așa cum au apărut ori au trecut ele prin timp. Dintre cele șapte saline active ale SALROM, șase au și valențe turistice. Despre patru dintre acestea am scris în două materiale publicate de revista noastră: Cacica (Suceava), Slănic (Prahova), Râmnicu Vâlcea (Ocnele Mari) și Târgu Ocna (Bacău). Astăzi, vom adăuga exploatările de la Praid (Harghita), Ocna Dejului (Cluj) și Ocna Mureș (Alba), dar ne vom referi și la câteva dintre salinele închise, transformate în baze turistice: Turda, Figa, Cojocna, Ocna Sibiului etc.

Salina Praid (Harghita)

Considerat unul dintre cele mai mari de sare gemă din Europa, zăcământul de la Praid a fost exploatat de romani, avari și bulgari. Atestarea mineritului datează însă din anul 1291, printr-o scrisoare a regelui maghiar Andras al III-lea cu privire la drepturile regale asupra salinelor. Mai târziu, în 1405, regele Sigismund de Luxemburg a interzis marilor proprietari de pământ să deschidă ocne de sare pe pământurile lor. În 1787, sarea din Praid devine proprietatea trezoreriei din Viena. În anul 1762 s-a deschis mina Iosiv (Jozsef), cu două camere laterale ulterioare, Karoly și Ferdinand, în 1864, mina Paralela (Parhuzamos), urmată de mina de cercetare Elisabeta (1898), Gheorghe Doja (1947), iar din 1991 se extrage sare din sectorul Telegdy. Comuna Praid a căpătat interes turistic grație sării. Sălile din subteran dispun de locuri de joacă pentru copii, restaurant, bufet, mese de biliard, terenuri de sport, capelă ecumeinică, expoziții de artă, muzeu cu cristale de sare, obiecte de artă populară etc., la care se adaugă galeria vinurilor. Lângă salină a fost redeschis, în 2014, după extindere, ștrandul cu trei bazine cu apă sărată, alte atracții fiind canionul de sare, centrul de ceramică din Corund, dar și Sovata, stațiune balneo-climaterică din Mureș, situată la 9 km de Praid.

Salina Ocna Dejului (Ocna Dej, Cluj)

Există dovezi potrivit cărora Castrul roman de la Gherla ar fi avut, printre altele, rolul de a apăra minele de sare de la Ocna Dej, Sic, Cojocna și Pata. Cu alte cuvinte, sarea gemă de la Ocna Dej se exploatează din epoca romană; în fine, de atunci se păstrează vestigii. Un mileniu mai târziu, în anul 1245, regele Bela al IV-lea donează minele de sare unui oarecare Laszlo, iar acesta, în 1248, dăruiește episcopiei din Agria o ocnă. În 1478, Ocna Dej este declarat oraș liber de toate taxele și obligațiile militare, chestiune care aduce o mare prosperitate localității. În 1836 s-a deschis mina Ferdinand, în 1882 se dă în folosință calea ferată Cluj-Apahida-Dej-Ocna Dej, în 1910 exploatarea a fost electrificată, iar în 1962 s-a închis. Între anii 1962 și 1979 funcționează mina 1 Mai, iar în 1976 se deschide mina Transilvania, activă și astăzi. Din punct de vedere turistic, zona nu a înflorit. Se vizitează, într-adevăr, mina, unde a fost sfințită, în anul 2000, o biserică ortodoxă, la 80 m sub pământ; catapeteasma este sculptată în lemn de tei, iar în pereți au fost dăltuite brâul și coloana infinitului. Zona de agrement se compune dintr-un teren de fotbal, de tenis de masă și loc de joacă pentru copii.

Ocna Mureș (Alba)

Exploatarea a început sub formă de puțuri încă din perioada neolitică, sub ocupația romană s-a trecut la galerii, camere sau cariere de mici dimensiuni, iar în Evul Mediu sarea s-a exploatat în camere mari, trapezoidale. Din perioada de acum aproape 2000 de ani a rămas mărturie lacul Minelor Romane. Primele documente scrise corespund anului 1791, când începe mineritul sistematic, cu transportul sării pe plute, pe Mureș. Începând din 1791 exploatarea s-a realizat în cinci zone: Mina Iosif Francisc, închisă în anul 1934, pe locul ei apărând lacul cu același nume; mina Ferdinand, închisă tot 1934 din cauza prăbușirii, cu lacul ulterior Ferdinand; mina Ștefania, din perioada 1870-1947, cu lacul Ștefania; mina 6 Martie (1918-1954), cu actualul lac 6 Martie; mina 1 Mai (1930-1978). Salinele din Ocna Mureș au fost marcate de mai multe catastrofe miniere: 1912 – când apele Mureșului au inundat minele; 1954 – când lacul Iosif s-a scurs în mina 6 Martie; 1978 – prin cedarea peretelui despărțitor dintre mina 1 Mai și lacul Iosif (minerii s-au putut salva); 2010 – neetanșeitatea coloanei prin care se introduce în subteran apă dulce sub presiune a condus la distrugerea a trei clădiri și inundarea mai multor străzi.

Mine închise, transformate în obiective turistice

• Salina Turda (Cluj)

Este probabil cea mai faimoasă mină de sare închisă din România, aceasta crescând celebritatea vechiului oraș Potaissa, Tudra de azi. Documentele scrise despre ocne apar în 1075. Activitatea minieră a fost închisă în 1932, iar minele intră în uitare până la al Doilea Război Mondial, când galeriile servesc drept adăpost antiaerian. Începând cu anul 1950, mina a devenit depozit de brânzeturi, iar după 1992 a fost redeschisă pentru public. În anul 2008 a intrat într-un amplu proces de modernizare, iar din 2010 a fost redată circuitului turistic internațional. Despre povestea creată în adâncurile din Turda nu scriem astăzi, vă lăsăm să descoperiți singuri magia.

• Băile Cojocna (Cluj)

Sunt situate la est de comuna cu același nume, pe versantul stâng al pârâului Valea Sărată, la o altitudine de 340 m. Zona are statut de stațiune balneoclimaterică și a beneficiat, în 2008, de modernizare prin fonduri europene. Lacul Toroc și Lacul Mare, formate pe locurile unor vechi mine, au fost transformate în băi de tratament.

• Ocna Sibiului (Sibiu)

Este o stațiune turistică la 15 km nord de Sibiu, declarată astfel din 1845, atrâgându-și renumele grație lacurilor heliotermice formate pe locul unor vechi mine de sare surpate. Lacul Avram Iancu (fosta mină Ocna Mare), ce are o adâncime de 132,5 m, este considerat cel mai adânc de tip antropogen din țară. Cu totul, aici sunt zece lacuri cu apă sărată (în ochiuri de mine surpate) și două cu apă dulce.

• Figa (Beclean, Bistrița-Năsăud)

Stațiunea este de dată recentă (2010), creată printr-un proiect european de preaderare, prin care s-au fructificat cumva resursele de sare. Este situată la 3 km de Beclean și se întinde pe 15 ha. Se spune că proprietățile apei sărate și ale nămolului sunt asemănătoare cu cele de la Techirghiol.

• Ocna Șugatag (Maramureș)

Existența satului, în trecut oraș, este legată de sare, însă statutul de stațiune a fost dezvoltat în ultimii 30 de ani, mai ales prin implicarea activă a mediului privat. În localitate sunt mai multe puncte de atracție: tăurile de la Hoteni, izvoarele minerale clorosodice, rezervațiile naturale „Lacul Morărenilor“ (20 ha) și Pădurea „Crăiasa“ (44 ha).

Maria Bogdan