La țară...
Mediul rural este o temă pe care am mai abordat-o de-a lungul timpului, dar din posturi diferite și la vârste diferite. În această vară, am avut ocazia de a rămâne câteva zile la țară cu familia și pot spune că mi-am redobândit vitalitatea de care aveam nevoie... pentru a continua odată întors la oraș. Atât de multă liniște și pace mi-a oferit acel loc încât mă puteam gândi fascinat doar la cât de frumos văd acum lumea în care am copilărit.
Cel mai frumos este să o iei la pas din fața porții
O lume despre oameni
Cum bunătatea, respectul și simplitatea au ajuns gesturi rar întâlnite, dar foarte apreciate de cei care le pot observa, vedem că lumea, pe de-o parte, se rătăcește și devine din ce în ce mai deconectată de realitate și de adevăratele principii ale vieții, iar pe de altă parte încearcă să evolueze în domeniul tehnologic pentru a ne ușura viața de zi cu zi. Oare aceasta este evoluție? Rare sunt zilele în care nu ne folosim de dispozitivele ce ne ajută să comunicăm, să ne păstrăm mâncarea în
Susținerea producătorilor locali și a comerțului traditional la Piața Metropolitană din Iași
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Iași (ADI ZMI), în colaborare cu Primăria Municipiului Iași și S.C. ECO-Piața S.A, a organizat prima ediție a Pieței Metropolitane din acest an, care a avut loc în municipiul Iași la finele lunii aprilie, în Piața Agroalimentară din Dacia. Evenimentul a adus împreună producători locali, meșteșugari pricepuți și comunitatea într-o atmosferă plină de tradiție și diversitate.
Cu o istorie bogată și o atmosferă plină de viață, Piața
Iasi, comert, piata agroalimentara, producatori locali, ADI ZMI
Padel - un sport nou prezent la Roman
În municipiul Roman, un nou business și-a făcut loc pe piață, vorbim de terenuri de padel, recent construite, în curtea firmei Marsat Roman. Cătălin Fărcășel, administratorul firmei GO PADEL Construct, este un tânăr antreprenor care a revenit acasă cu această idee de afacere. Antreprenorul are în palmares peste 1.000 de terenuri de padel realizate în întreaga lume, pe mai multe continente.
O nouă bază sportivă prinde contur în Roman
La Roman s-au deschis două terenuri de padel, cel mai în
Mai multe articole …
Pagina 9 din 103