Tratamente la pomii fructiferi pentru combaterea dăunătorilor
În această perioadă, de repaus vegetativ, se recomandă efectuarea tratamentelor la pomii fructiferi pentru combaterea dăunătorului: păduchele din San-Jose (Quadraspidiotus perniciosus) și a altor dăunători aflați în diferite stadii de iernare care pot cauza pierderi importante ale producției.
Puteți utiliza unul dintre următoarele produse:
INSECTICIDE
|
PRODUS |
DOZĂ |
SPECIE |
|
CONFIDOR OIL SC 004 |
1,5% |
măr, prun |
|
MOSPILAN 20 SG sau KRIMA 20 SG – a doua denumire comercială) |
0,450 kg/ha + 0,5% Toil (adjuvant pe bază de ulei vegetal |
măr, prun |
|
NUPRID OIL 004 CE |
1,5% (22,5 litri/ha în 1.500 litri apă) |
măr |
|
1,5% (15 litri/ha în 1.000 litri apă) |
prun |
Important!
- Tratamentul se va aplica pe pomii cu scoarța uscată, neacoperită de gheață, zăpadă sau chiciură, în zilele cu temperaturi ale aerului de peste +4°C, +5°C (optima +10°C).
- Produsele pe bază de ulei se recomandă a se utiliza o singură dată în perioada de repaus vegetativ. Aplicarea acestora nu poate fi întârziată după faza de „urechiușe de șoarece‟ deoarece există riscul de fitotoxicitate la pomii porniți în vegetație.
- Folosiți numai produse de protecția plantelor omologate în România și provenite din surse autorizate!
- Citiți cu atenție eticheta produsului înainte de utilizare și respectați recomandările!
- Luați măsurile ce se impun pentru protecția mediului înconjurător!
- Respectați cu strictețe normele de lucru cu produse de protecție a plantelor și pe cele de securitate a muncii!
Sursa
OFICIUL FITOSANITAR BRAȘOV
pomi fructiferi, tratamente, fitosanitar, combaterea daunatorilor