Romania
Peste 45 de soiuri de cireșe, promovate la USV Iași. Cercetătorii atrag atenția: un soi nou se obține în peste 15 ani de muncă

Curtea interioară a Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași (USV) a găzduit cea de-a treia ediție a evenimentului „Degustare de cireșe”, manifestare dedicată promovării producătorilor locali și a diversității soiurilor cultivate în regiunea Moldovei, în ziua de 25 iunie a.c. Evenimentul a reunit pomicultori, cercetători și consumatori interesați să descopere caracteristicile unor soiuri românești și străine.

Cei 11 producători prezenți au adus cireșe proaspăt recoltate din propriile livezi, iar publicul a avut posibilitatea să compare peste 45 de soiuri, de la cele timpurii până la cele târzii. Printre acestea s-au numărat Van, Stella, Kordia, Regina, Marysa, Black Star, Grace Star, Uriașe de Bistrița, Boambe de Cotnari și Pietroase Galbene Dönissen.

„Ne dorim ca această degustare să devină o tradiție a universității și un prilej de întâlnire între cercetare, producători și consumatori. Nu degustăm doar fructe, ci prezentăm diferențele dintre soiuri și utilizările lor, fie pentru consum în stare proaspătă, fie pentru procesare”, a declarat prof. dr. Cristina Zlati, titular al disciplinei de Pomicultură din cadrul USV Iași.

Specialiștii au evidențiat și potențialul soiurilor galbene, mai puțin cunoscute de consumatori, dar apreciate în industria de procesare. Soiul Pietroase Dönissen, cultivat inclusiv în județul Iași, este considerat unul dintre cele mai potrivite pentru prepararea dulceții datorită aromei și culorii specifice.

Evenimentul a reprezentat și o oportunitate pentru producătorii locali de a-și prezenta activitatea și de a intra în contact direct cu consumatorii, într-un context în care valorificarea producției rămâne una dintre principalele provocări ale sectorului pomicol.

Pe lângă degustare, cercetătorii au discutat despre efectele schimbărilor climatice asupra livezilor. Potrivit prof. dr. Vasile Stoleru, temperaturile extreme și perioadele de secetă influențează dezvoltarea fructelor și scurtează perioada optimă de recoltare, ceea ce obligă producătorii să se adapteze permanent.

Cercetarea care stă în spatele unui soi de succes

În spatele fiecărei cireșe ajunse pe piață se află însă ani întregi de cercetare. Un exemplu este Iuliana Damian, cercetător în cadrul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Iași, absolventă a Facultății de Horticultură a USV Iași, promoția 2019.

Din 2020, aceasta face parte din colectivul laboratorului de ameliorare a speciilor pomicole, unde participă la programele de creare a unor noi soiuri de cireș, vișin și nuc. Stațiunea deține peste 30 de soiuri de cireș omologate, iar dintre cele mai recente creații se remarcă Margonia și Andante – soiuri cu fructe deschise la culoare –, dar și Andreiaș, Alexus și Amaris, apreciate atât pentru consumul în stare proaspătă, cât și pentru procesare.

„Realizarea unui soi nou de cireș durează peste 15 ani. În fiecare an efectuăm polenizări controlate, selecții și evaluări, iar materialul biologic trece prin numeroase testări înainte de a putea fi omologat și introdus în cultură”, explică Iuliana Damian.

Potrivit cercetătoarei, ameliorarea urmărește obținerea unor soiuri mai productive, cu fructe de calitate superioară și mai bine adaptate la schimbările climatice și la cerințele pieței.

Deși rezultatele cercetării sunt esențiale pentru dezvoltarea pomiculturii românești, domeniul continuă să se confrunte cu o finanțare insuficientă.

„Cercetarea are nevoie de mai mult sprijin, însă este un domeniu care oferă satisfacții celor pasionați de inovație și de natură. Horticultura îmbină activitatea din laborator cu munca din câmp și oferă permanent oportunități de învățare”, subliniază Iuliana Damian.

Prin evenimente precum „Degustare de cireșe”, organizatorii își propun să apropie consumatorii de producătorii locali și de activitatea de cercetare, demonstrând că în spatele fiecărui soi nou se află ani de muncă, răbdare și investiții în dezvoltarea pomiculturii românești.

Beatrice Alexandra MODIGA

pomicultori, cirese, cercetare romaneasca, soiuri de cirese, USV Iasi, degustare cirese

Alte articole:

Drumul spre succes al cireșelor de Voinești

Eveniment de amploare dedicat industriei alimentare, la USV Iași

Robot agricol autonom prezentat de USV Iași

„Ziua Biodiversității Grâului“ la Iași, cu 400 de genotipuri

Ce cireșe preferă consumatorul din județul Iași?

USV Iași a lansat proiectul AGRITECH, în valoare de 25 milioane de euro

Afacere cu finanțare nerambursabilă de 40.000 euro în peisagistică

Toamna a fost sărbătorită la USV Iași, cu zeci de producători locali

Științele vieții sau agronomia

Degustare de pepeni la Universitatea de Științele Vieții din Iași