Arca, noul resort din Bacău, cu fermă piscicolă

România este frumoasă și te poți bucura de frumusețile ei la orice pas. Uneori, însă, și „omul sfințește locul“, așa că minunile naturii sunt și mai valoroase atunci când există oameni cu viziune care le multiplică valoarea. Astfel de oameni regăsești la ARCA Resort lângă Bacău, o locație proaspăt amenajată ce și-a deschis larg porțile pentru toți iubitorii de natură. Ia-ți câteva minute libere de relaxare și rămâi cu noi ca să-ți povestim câteva lucruri frumoase despre ARCA, cel mai nou resort turistic deschis în inima naturii în județul Bacău.
Arca România a luat naștere în jurul unei ferme piscicole, din dorința de a oferi un loc în care să evadezi din freamătul orașului și să te reapropii de natură prin experiențe împlinitoare.
La Blăgești, lângă Buhuși, județul Bacău s-a creat nu doar un resort-destinație, ci și un ecosistem, pentru că respectul pentru mediu este mantra lor, iar misiunea lor este de a crea produse fără conservanți și de înaltă calitate. Printre altele regăsim aici zacusca de sturion, păstrăv și crap, marinata de crap cu oțet și marinata picantă de sturion în ulei. Acestea sunt doar trei din sortimentele preparatelor cu pește, marca ARCA. Toate aceste lucruri le-am aflat de la Claudiu Grosu, ing. tehnolog la Arca România.
Producție de 30 de tone de pește prelucrat pe lună
„În prezent sunt inginer de producție și coordonez activitatea de producție la Arca România, o fabrică nou înființată, în urmă cu aproximativ 1 an, care are ca activitate principală creșterea și prelucrarea produselor din pește. Este o fermă piscicolă foarte modernă, în care creștem trei specii de pește, păstrăv, sturion și crap. Fiind la început de drum, producția noastră se rezumă undeva la 30 de tone de pește prelucrat pe lună. Distribuția o facem în magazinele proprii din Bacău și avem câțiva colaboratori în județele Iași și Suceava, urmează să mai deschidem în câteva orașe.
La Arca România lucrez de un an și jumătate, iar cea mai mare provocare a mea a fost să accept postul de inginer la o fabrică într-un complex agricol, în care activitatea noastră este destul de dezvoltată și cu un cumul foarte mare de activități. Primul aspect la care trebuie să fim atenți este calitatea materiei prime, calitatea ingredientelor folosite, standardelor de calitate pe care noi le avem implementate.
Ca produse avem o varietate foarte mare de zacuscă din pește, diferite combinații, cu specialități afumate – fileuri de crap, sturion, păstrăv, o serie de creme și pateuri, care au la bază peștele. Un sfat pe care-l ofer tinerilor este să aleagă industria alimentară, deoarece este o activitate care va merge și va dăinui peste mulți ani“, ne specifică Claudiu Grosu, inginer tehnolog la Arca România.
Teritoriu
■ 130 de hectare de pământ pe malul Bistriței.
Inovație și sustenabilitate
■ 13 ani de cercetare în domeniul pisciculturii și o fabrică proprie pentru producția de furaj.
Agricultură
■ O seră de 1.500 mp și solariu de 1.000 mp, care aprovizionează restaurantul Lotca by Arca și fabrica de procesare a peștelui.
Agricultură diversificată
■ 10 hectare de plantație de fructe de pădure, livezi de meri, plus crescătorii de fazani și de rate dedicate restaurantului.
Acvacultură
■ 4 iazuri care furnizează circa 450 tone de pește – păstrăv, sturion, crap.
Recreere
■ Poof – parcul artizanal cu un peisaj ce conturează o atmosferă de spa în aer liber și îți oferă, ca într-un traseu, o serie de spații cu caracter diferit.
Beatrice Alexandra MODIGA
peste, acvacultura, piscicultura, Bacau, ferma piscicola, produse din peste