La 18 ani, are 150 de hectare pe mână și un singur drum în minte: agricultura
De la volanul tractorului, direct în inima agriculturii. La doar 18 ani, Andrei Gabriel Dimofte, din satul Antohești, comuna Izvoru Berheciului, județul Bacău, administrează o fermă de 150 de hectare.
Este elev în clasa a XII-a la Liceul Economic din Bacău, dar după orele de curs își schimbă hainele și pleacă la câmp. Pentru el, agricultura nu este doar o meserie, ci pasiunea pentru care spune că și-a construit deja viitorul.
Pasiunea pentru agricultură a început încă din copilărie, de la tatăl său, care avea animale și un tractor de 80 de cai. Andrei a crescut printre utilaje și terenuri, iar la 12 ani a început să conducă tractorul.
„Pasiunea a început de la tata. El avea animale și un tractoraș de 80 de cai și tot vedeam la alți colegi fermieri că aveau utilaje performante, frumoase și îi zic lui tata: «Hai să luăm și noi unul»”, povestește Andrei.
Familia avea teren în arendă, iar lucrurile au început să se dezvolte odată cu achiziția unui tractor Case IH Puma 150. Tatăl lui Andrei a lucrat un singur an cu acesta, după care tânărul a preluat treptat tot mai multe dintre responsabilitățile din fermă.
Astăzi, împreună cu tatăl său, lucrează aproximativ 150 de hectare, iar ferma dispune de trei tractoare, combină și o gamă completă de utilaje. Andrei ne spune că ferma se află într-o dezvoltare constantă, atât ca suprafață, cât și ca dotare.
În fermă se cultivă grâu, floarea-soarelui și porumb. După ani dificili, marcați de secetă, 2025 și 2026 au venit cu rezultate bune pentru exploatație. Potrivit lui Andrei, producțiile au ajuns la 6.000 de kilograme la grâu, 3.000 de kilograme la floarea-soarelui și 6.000 de kilograme la porumb.
„Sunt fiert după fiare”
Dacă agricultura este pasiunea lui, utilajele sunt partea care îl fascinează cel mai mult. Andrei spune că familia a investit constant și că, în timp, a reușit să își construiască un parc de utilaje noi, fără fonduri europene.
„În privința utilajelor sunt fiert după fiare. Nu a existat utilaj ce l-am văzut și mi-a plăcut să nu îl am”, spune tânărul. Investițiile au fost făcute prin forțe proprii. Singurele credite au fost pentru cele două tractoare Case IH, care sunt deja achitate.
Drumul nu este însă unul ușor. Costurile cu motorina și inputurile au crescut, în timp ce prețurile cerealelor au rămas o provocare pentru fermieri.
„E greu să ținem pasul, pentru că motorina, inputurile s-au scumpit, iar cerealele au rămas la același preț”, explică Andrei.
Școala și ferma, în aceeași zi
Programul lui începe cu școala și se termină, de multe ori, pe câmp. După ore, ajunge acasă, mănâncă, se schimbă și pleacă din nou la muncă.
„E greu acum și cu școala. După ce vin după-amiază, ajung, mănânc, mă schimb și plec la câmp până seara târziu.”
Spune că a învățat de timpuriu ce înseamnă munca adevărată, iar agricultura i-a oferit și momente pe care nu le va uita.
„Știu ce înseamnă munca. Am băut apă caldă pe câmp și am pierdut nopți făcând treabă.”
Pentru viitor, planurile sunt clare. Andrei a urmat un curs de specializare la Direcția Agricolă, iar după terminarea liceului vrea să meargă la Iași, la Facultatea de Agricultură, pentru a studia Inginerie Agronomică.
Visul lui este să continue ceea ce a început în familie și să ducă ferma mai departe.
„Îmi place foarte mult ceea ce fac și iubesc această pasiune. Nu mă văd să fac altceva decât agricultura”, spune Andrei.
La 18 ani, între școală, nopți petrecute pe câmp și pasiunea pentru utilaje, Andrei Gabriel Dimofte își construiește deja propriul drum în agricultură. Un drum început la volanul unui tractor, alături de tatăl său, și pe care vrea să-l continue prin muncă, investiții și studiu.
Beatrice Alexandra MODIGA
agricultura, utilaje agricole, tineri fermieri, ferma de familie, Bacau, tineri agricultori, Antohesti, productii cereale