Călimănești-Căciulata, o perlă pe Valea Oltului

România este, din multe puncte de vedere, un loc binecuvântat de Dumnezeu. De altfel, nu degeaba a fost supranumită și „Grădina Maicii Domnului“. Poate că ne-am obișnuit cu tot ce avem în jur și, fie-ne iertat, nu mai apreciem întotdeauna ceea ce ne înconjoară. Și atunci o vizită într-un loc unde mare parte din aceste daruri sunt strânse la un loc ne deschide ochii și ne face să gândim puțin mai mult la tot ce avem. Un astfel de loc este stațiunea Căciulata.

Un amalgam de minuni

În lungul Oltului, la nici 20 de kilometri în amonte de Râmnicu Vâlcea se desfășoară în toată splendoarea sa orașul Călimănești împreună cu stațiunea Căciulata. Greu de spus de ce a trebuit să existe o împărțire între ele, când de fapt formează un tot. De fapt, cu adevărat doar Călimănești este un oraș așa cum scrie în dicționar. Căciulata este mai degrabă o concentrare de hoteluri, vile, restaurante, terase și locuri de agrement, animate de turiștii veniți în vilegiatură. Pe de altă parte, istoria spune că vatra localității s-ar fi aflat pe locul Căciulatei de astăzi. Și iată-ne în clasica dilemă: „Întâi a fost oul sau găina?“.

Oricum ar fi, până la urmă este vorba despre același loc în care Dumnezeu a înghesuit laolaltă o bogăție de minuni. Rezultatul? Un loc din care nu ți-ai mai dori să pleci! Un loc unde trupul se poate vindeca de dureri prin vraja apelor termale și minerale, sufletul își poate afla alinare prin rugăciune și meditație, fie în mănăstirile străvechi din localitate și din împrejurimi, fie la umbra pădurilor din zonă, iar mintea se poate odihni și apoi concentra grație microclimatului și liniștii.

Dar să le luăm pe rând.

Vatră de istorie și credință...

Descoperirile arheologice arată că zona a fost locuită încă din timpuri străvechi. Lucru de altfel firesc, având în vedere amplasarea localității într-o vale adăpostită, în lungul Oltului. Unii autori afirmă chiar că muntele sacru al dacilor, Kogayon, ar fi Muntele Cozia. Nu știm încă dacă este așa ori nu, dar este cert că în anul 138 d.C. cuceritorii romani au ridicat un castru pe malul Oltului, pe care l-au botezat Arutela. Urmele sale se mai văd încă și astăzi.

În jurul taberei militare s-a dezvoltat o obște sătească, care în secolul V s-a împărțit în patru. Partea care i-a revenit lui Căliman a dat numele actualei localități. Din celelalte trei părți s-au dezvoltat așezările Stoenești, Șerbănești și Bogdănești.

Câteva secole mai târziu, la îndemnul Sfântului Nicodim Valahul, Mircea cel Bătrân a ctitorit Mănăstirea Cozia. „A binevoit domnia-mea să ridic din temelie o mănăstire... la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost mai înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă pe care cu dragoste și multă osârdie, după voia domniei mele, l-a închinat mai înainte zisei mănăstiri“, se scrie într-un hrisov din 20 mai 1388. Legenda spune că Mănăstirea Cozia a fost ridicată în apropierea alteia, zidită de Negru Vodă, care se găsește la poalele Muntelui Capra, ceva mai la nord.

Între zidurile Coziei își dorm somnul de veci ctitorul ei, Mircea cel Bătrân, dar și Doamna Stanca, soția lui Mihai Viteazul. Pe de altă parte, în 12 septembrie 1882, plin de indignare Mihai Eminescu scria în „Timpul“: „Cozia, unde este înmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă malurile Dunării până în mare, Cozia locul unde e înmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime cu țara – ce-a devenit aceasta? Pușcărie!“. Astăzi, sfântul lăcaș este restaurat în întregime și își așteaptă cu porțile deschise vizitatorii, fie ei credincioși în pelerinaj sau doar admiratori ai istoriei.

Mănăstirea Turnu se află așezată pe malul stâng al Oltului, la circa 2 km amonte de Cozia. Numele îi vine de la un turn aflat pe stânca numită „Piscul lui Teofil“, turn construit de legiunile romane din Castrul Arutela. Prin secolul XV-XVI niște călugări ai mănăstirii Cozia s-au retras aici, trăind într-o sărăcie deplină. S-au adăpostit în colibe, case de lemn ori chilii săpate în stâncă, așa cum au procedat pustnicii Daniil și Misail. Pe la jumătatea secolului al XVI-lea, adunându-se mulți pustnici, Misail ridică o biserică de lemn cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“.

Prin numirea în anul 1676 a egumenului Varlaam de la Mănăstirea Cozia ca episcop al Râmnicului și care mai târziu ajunge mitropolitul Țării Românești, totul se schimbă pentru viața pustnicilor de aici. Se construiește o bisericuță din piatră și cărămidă în locul celei de lemn, așezându-se sub ea moaștele cuvioșilor Daniil și Misail. Prin aceasta devine o așezare monahală statornică.

Schitul Ostrov, construit pe o insuliță a Oltului, aproape de centrul actualului orașul, a fost construit între anii 1518 – 1522. A fost ctitorit de domnitorul Neagoe Basarab, împreună cu soția sa, Despina. Este prima mănăstire de maici din Țara Românească.

...izvor de tămăduire, dar și de „obiceiuri românești“

Puterile tămăduitoare ale izvoarelor din localitate sunt și ele cunoscute din vremuri vechi. O legendă spune că un cioban se spovedește călugărilor mănăstirii Cozia spunându-le că el s-a vindecat de metehnele trupului scăldându-se într-un lac din Câmpul lui Căliman. Călugării au verificat mărturia ciobanului și au găsit chiar în jurul mănăstirii izvoare de unde „cură piatră pucioasă“. Meșteri în a vindeca diferite metehne ale trupului, construiesc pe lângă mănăstire o bolniță, unde oamenii bolnavi vin să se trateze.

Pe la jumătatea secolului al XIX-lea doctorul Carol Davila recomandă împăratului Napoleon al III-lea, care suferea de o boală a ficatului, apa actualului izvor nr. 1 de la Căciulata. Apa era îmbuteliată și dusă cu poștalionul la Paris. De asemenea, Franz Joseph, împăratul Austro-Ungariei, a beneficiat de tratamentul apelor minerale de la Căciulata. Apele de la Călimănești – Căciulata sunt recomandate pentru tratamentul unei impresionant de largi game de afecțiuni digestive, ortopedice, ginecologice, neurologice și dermatologice.

Prima captare modernă a unui izvor a fost cea a Izvorului 1 de la Căciulata, realizată de Alexandru Golescu, unul dintre cei patru fii ai lui Dinicu Golescu. În anul 1868 el a început captarea, având promis un important sprijin financiar al mai multor beneficiari ai apei miraculoase și mână de lucru asigurată de prefectul de Vâlcea. După o săptămână, n-a mai primit decât o sumă modestă, iar dintre cei zece oșteni comandați de un căprar n-a mai venit la lucru niciunul. Așa se face că a încheiat lucrarea cu oameni și materiale plătite de mama sa, Zoița Golescu. Parcă de-atunci nu s-au schimbat prea mult lucrurile în România, nu ?

Începând de prin 1900 s-au construit numeroase vile și hoteluri elegante în stațiune. Hotelul „Central“ din Călimănești pare adus direct din Karlovy Vary. În Căciulata complexul balnear alcătuit din trei hoteluri moderne poate satisface cele mai exigente pretenții.

Cât despre farmecul pădurilor din jurul stațiunii, al căror foșnet se îmbină cu susurul Oltului, vă lăsăm să-l descoperiți singuri!

Alexandru GRIGORIEV