Romania

Maeștri ai artei populare românești

Maeștri ai artei populare românești
Distribuie:  

Românii iubesc meșteșugul popular. De-adevăratelea sau declarativ. Cea mai stupidă întrebare pe care o pun oamenii în general și jurnaliștii, în special, sună cam așa: „Are cine prelua și duce mai departe creația populară?“ Dar, în același timp, n-am scoate din buzunar o sumă de bani pentru a cumpăra un costum cusut de mână, însă dăm fuga la mall să ne completăm garderoba cu blug rupt, de marcă. N-am sacrifica un perete să punem o carpetă sau ceva ceramică, că nu dă bine așa ceva în secolul modernismelor. Și-atunci de ce ne-am mai strădui să adresăm întrebarea, dacă noi nu ajutăm ca tradiția să reziste timpului? Dar fiți liniștiți, arta populară, cum-necum și prin ce miracole, va dăinui. Dovadă: oameni precum cei din articolul de față.

Păpușile pline de umor ale Danielei Constantinescu

daniela constantinescu

Daniela Constantinescu este din Galați. A absolvit acum 20 de ani o facultate de inginerie, dar nu a profesat niciodată. Studiul a ajutat-o în schimb la altceva, să-și șlefuiască simțul artistic, într-o artă pe care a inventat-o și reinventat-o de fiecare dată. Confecționează candele decorative, păpuși decorative pentru sticle și borcane, păpuși cu magnet și papuci, ultimul produs ținând tot de latura artistică. Creațiile sale pot fi asimilate umorului popular de bun gust. Păpușile sunt de fapt figurine de bătrâni și bătrâne, cu fețe comice de-a dreptul, un ceva care te umple deopotrivă de bună-dispoziție și apreciere. Păpușile sunt migălos de realizat. Adică e o industrie întreagă acolo, iar fiecare lucru – ochișor, nas, gură (schimonosite ironic), basma, păr, șorț, picior, mână, încălțări, bluză, trăistuță etc. – trece prin mâna artistei. Daniela Constantinescu spune că nu a lucrat niciodată întâmplător, ci a planificat fiecare detaliu în parte. De exemplu, este singura din țară care a creat păpușile cu magnet sau candelele decorative. Pe unele le lucrează de acum, pentru a fi gata de Crăciun, Revelion, 8 Martie și Sf. Paști, iar în sezonul de primăvară-vară, ceva toamnă, meșterește la păpuși și papuci. Și să nu credeți că e o muncă ușoară. De pildă, pentru papucei, în afară de a spăla lâna, a o dărăci, e foarte interesantă metoda de obținere a pâslei, prin frecare cu săpun și apă, vreme de patru ore! Am întrebat-o pe creatoare dacă se poate trăi exclusiv din ceea ce face.

Răspunsul îl anticipasem cumva: la limită. Prima dată sunt taxele (în afară de cele obișnuite, la stat) de participare la târguri și festivaluri: „În afară de Ploiești și Tulcea, unde nu ni s-au perceput taxe de participare, fiind mai degrabă invitați, costurile pornesc de la 200 lei pentru trei zile și se opresc la 2.500 lei în târgurile private. De ultimele este greu să te atingi și-s de evitat.“ Cu privire la vânzări, ei bine, acestea sunt în funcție de produs, sezon, prezentare, oraș. Practic, nu se poate conta pe un venit sigur lunar, acesta alternează de la o perioadă la alta, dar mai întotdeauna abia acoperă cheltuielile, cu o marjă de profit minim. Ce o determină pe artistă să rămână totuși în branșă? Simplu: pasiunea!

Poetă la 75 de ani!

maria iordache

Maria Iordache, din Izvoarele, Prahova, tocmai a împlinit 75 de ani. Dincolo de femeia cu croșeta din ilustrata alăturată se ascund preocupări nebănuite pentru cineva care toată viața a locuit și a condus o gospodărie la țară: o poetă cu patru volume publicate – „Din suflet pentru suflet“, „Apune soarele, dar răsare luna“, „Triumful iubirii“ și „Maria și gândurile sale“; o solistă de muzică populară, cu 12 cântece înregistrate și prezențe în emisiuni TV ori pe scenele festivalurilor de folclor de pe Valea Teleajenului; o iscusită creatoare a ceea ce numim noi obiecte tradiționale. Dar interesant este că aceste pasiuni cumva cenzurate s-au conturat la senectute, dacă vreți; trăiește un soi de a doua tinerețe întru-împlinirea sufletului, a preocupărilor sale artistice, a firii sale visătoare. Visătoare acum, fiindcă se descrie „o femeie puternică“: „Am luptat în viața asta foarte mult, dar am știut pentru ce. Am făcut o casă, am 4 copii foarte buni, 12 nepoți și mai buni, sunt aproape toți în cadrul armatei, și 8 strănepoți. N-am avut prea multă carte, am terminat doar patru clase primare, așa erau vremurile după război, dar le-am reușit pe toate, să țin gospodăria, să am și un serviciu. Unde a fost și a trebuit să pun umărul, l-am pus necondiționat. Am învățat să nu mă vait, să fiu puternică, să răzbat prin toate, iar acum am ajuns să mă ocup de mine și de sufletul meu.“ Fericirea nu constă însă în lucrurile de acum, care țin de latura interioară, ci are legătură cu cei de alături.

În urmă cu cinci ani, Maria Iordache și-a pierdut soțul, moment peste care n-a reușit să treacă. Dar și-a ajutat inima cu prezența la Clubul seniorilor, loc în care, în fiecare joi, retrăiește sau mai bine zis trăiește ceea ce iubea în tinerețe: versul, cartea, lucrul de mână, cântecul. Aici a găsit puterea să-și adune scriitura ținută în caiete încă din timpul comunismului, să le retușeze și, ajutată de copii și Centrul Cultural Izvoarele, condus de Ion Diaconu, să le adune în cele patru cărți publicate. Cealaltă pasiune – cântecul – a fost reînnodată-n timp; în adolescență și prima tinerețe a urcat pe scenă, a luat chiar locul I la Cântarea României, dar viața a venit cu greutățile sale și totul s-a stins. Și-a reluat plăcerea de a cânta tot la club, iar apogeul înseamnă melodiile înregistrate și prezentate la TV, la „Ceasuri de folclor“ și „Popas de cântec“, precum și participarea la evenimentele organizate în comunele prahovene. Când nu scrie și nu cântă, lucrează sau coase obiecte tradiționale și le prezintă la târgurile unde clubul este invitat.


„În sufletul meu sunt împăcată. Nu m-am gândit niciodată la mine. Visul meu a fost să fie copiii bine, să-i văd la casele lor, să am nepoții realizați. Cea mai mare fericire aceasta este.“

Maria Bogdan

Prahova, arta populara, Izvoarele

Alte articole: