Localnicii din Slănic-Prahova vor să salveze de la distrugere Muntele Verde

„Vor să ne bage istoria în saci și să o vândă ca ciment! Nu vom permite așa ceva!“

În ultimele zile ale lunii august a fost frământare mare la Slănic-Prahova. Localnicii au ieșit în stradă pentru a protesta și împiedica excavarea tufului vulcanic din zona Muntelui Verde, numit și Piatra Verde, „Dacul Adormit“ ori „Sfinxul Slănicului“. Deși este recomandat ca obiectiv turistic, acesta nu se regăsește în vreo formă de protecție. Nu face parte nici din Natura 2000, nu este nici rezervație geologică sau naturală ori monument al naturii. Apare totuși în perimetrul unui sit arheologic. Din acest motiv pesemne, în anul 2000, Primăria și Consiliul Local s-au gândit să facă un ban grămadă, așa că au concesionat 45.500 mp, care se suprapun și Muntelui Verde, unei firme de ciment din Dâmbovița, fix pentru exploatarea gipsului și a tufului vulcanic. Muntele Verde este văzut ca un simbol al orașului, de aceea sosirea utilajelor i-a iritat la culme pe localnici, care au reușit să stopeze temporar excavarea.

De altfel, autoritățile nu sunt la prima ispravă de acest fel. Sau, ca să vorbim pe șleau, chiar dacă Muntele Verde ar fi fost inclus în vreo rezervație, acest lucru nu ar fi împiedicat soarta pe care o are de aproape 20 de ani. Știm foarte bine că Primăria și Consiliul Local și-au permis să concesioneze, tot prin anii 2000 sau chiar mai devreme, Muntele de Sare sau Grota Miresei, obiectiv clasificat ca monument al naturii. Când o rezervație de acest tip, de notorietate națională, a intrat în proprietatea unui om de afaceri, a fost multă stupoare și cam atât. Chiar și când grota s-a prăbușit din cauze naturale, dar și pentru că a lipsit o minimă conservare, răspunsul (dat chiar semnatarei acestui articol) celui care a concesionat monumentul naturii a fost unul stupefiant: „Și ce-ați fi vrut, să stau cu umbrela deasupra, să nu-l plouă“? (n.n. muntele să nu-l plouă).

Scurt istoric ale unor decizii administrative cel puțin ciudate

Revenind la Muntele Verde, oamenii se tem ca masivul  să nu fie ras de pe fața pământului... Și e posibil să se întâmple acest lucru. Sau nu. E o chestiune de loterie. Loteria însemnând interesul conducătorilor pentru mediu. Și pentru un element unic în peisajul slănicean. Ca să respectăm adevărul, firma care a concesionat are toate documentele puse la punct: contract de închiriere cu orașul Slănic, modificat prin trei acte adiționale, ultimul semnat anul trecut, ce prelungește înțelegerea până în anul 2025, cu un preț de 0,33 lei/mp/lună; licență de concesiune pentru exploatarea gipsului și tufului vulcanic în perimetrul Slănic – Piatra Verde, eliberată de Agenția Națională pentru Resurse Minerale București în anul 2000 și modificată în 2013 și 2020; aviz emis de ANRM-Compartimentul de Inspecție Teritorială Ploiești pentru anul 2021; autorizația de mediu din 2011, revizuită în 2019, cu viza pentru perioada ianuarie 2021-ianuarie 2022. Iar la sfârșit, compania spune explicit: „Suprafața închiriată de la Consiliul Local Slănic se suprapune zonei de exploatare și face parte din perimetrul de exploatare, instituit de către Agenția Națională pentru Resurse Minerale), acesta neaflându-se pe o arie naturală protejată“. Cu alte cuvinte, proprietarii fabricii de ciment, care întâmplător sunt reprezentanții unei companii din Germania, n-au venit de capul lor la Slănic și nici prin abuz de putere, ci cu voie de la stăpânire. A se citi reprezentanți ai statului român. Deocamdată, la presiunea oamenilor, șefii administrației locale, dar și firma, care și-a retras utilajele, au făcut un pas în spate. Primarul chiar a promis că va solicita Consiliului Local rezilierea înțelegerii, dar într-un fel le-a scos ochii localnicilor, amintindu-le posibilele consecințe ale unei atare acțiuni: „Trebuie să ne așteptăm la o luptă grea, pentru că rezilierea contractului presupune deschiderea unui litigiu în instanță și să dăm înapoi banii pe care i-am încasat de la companie.“

De ce țin oamenii atât de tare la Muntele Verde?

Pentru că s-au născut cu el. Pentru că străjuiește orașul de secole. Pentru culoarea stranie a pietrelor. Pentru că au descoperit că stâncile formează un chip care se asemuiește unui dac, de unde și denumirile de sfinx sau „dacul adormit“. Pentru că tuful (piatră sedimentară) vulcanic de la Slănic a căpătat prin procesul de zeolitizare proprietăți deosebite care îi conferă utilități variate, mai ales în procesele de depoluare a apelor, de îndepărtare a ionilor radioactivi din sol etc. Importanța economică a acestor minerale supranumite „pietre ale viitorului“ – susțin reprezentanții societății civile din oraș – nu este pe deplin înțeleasă în economia românească, de la Piatra Verde exploatându-se doar material de construcții și gips. În 2016, slănicenii au inițiat o petiție pentru salvarea Muntelui Verde și pentru declararea perimetrului drept rezervație geologică sau monument al naturii. Orice, numai să nu fie distrus. Credeți că vreo autoritate s-a preocupat de acest lucru? Nu! În Prahova găsim în situl Natura 2000 zone care nu au nici pe departe valoarea „Dacului adormit“, cum ar fi câmpiile din sudul județului, dar nicio acțiune nu s-a consemnat pentru Slănic.

O rază de speranță tot ar fi...

Direcția Județeană de Cultură Prahova a transmis că lucrările în zona sitului arheologic „Așezarea din epoca fierului de la Groșani-Piatra Verde“ nu au avizul acestei instituții, ca atare a cerut imperativ sistarea lucrărilor: „Lucrările sunt efectuate fără avizul Direcției, cu încălcarea prevederilor Legii 50/1991 și OG 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național. Vă rugăm, în conformitate cu atribuțiile ce vă revin, să luați măsurile ce se impun pentru SISTAREA lucrărilor neautorizate.“

O imagine de dată recentă a sensibilizat toată țara. Cu tricolorul în brațe, oamenii au făcut lanț uman în jurul Muntelui Verde, considerată comoara lor naturală, jurând că n-o să dea voie nimănui să le ia „dacul adormit“: „Vor să ne bage istoria în saci și să o vândă ca ciment! Nu vom permite așa ceva!“

Maria Bogdan